“Este posibil ca negocierile tehnice sa se incheie anul viitor, preferabil pana la sfarsitul mandatului acestei Comisii”, in noiembrie 2009, a explicat seful Comisiei Europene.
Parlamentul croat a votat in favoarea renuntarii la zona ecologica si de pescuit, ZERP, din Adriatica, tocmai pentru ca tara sa aiba sanse mai mari sa adere la UE, potrivit AFP. ZERP, o zona de 23.870 km2 creata de Croatia in 2003 in Arhipelag, vizeaza protejarea rezervelor de peste, devastate, potrivit Zagrebului, mai ales de catre pescarii italieni.
UE a avertizat de mai multe ori Croatia ca mentinerea acestei zone pentru membrii UE ar putea “intarzia” negocierile de aderare. Guvernul croat a afirmat mereu ca aderarea la UE constituie “prioritatea absoluta”.
Croatia, mai aproape de UE
Reactualizat la:
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a declarat, joi, ca Zagrebul poate incheia negocierile de aderare in 2009, daca indeplineste toate conditiile, relateaza Reuters. Dupa discutiile avute cu premierul croat Ivo Sanader, Barroso s-a aratat increzator ca "Zagrebul va reusi sa indeplineasca toate criteriile".
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Vicecampioana României la polo, CSM Oradea, va participa în perioada 26-28 august la un puternic turneu internațional, Memorialul Ladislav Bottlik 2026, care va avea loc la Kosice (Slovacia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Marghita a pronunțat zilele trecute sentința în cazul unui bărbat acuzat că ar fi agresat sexual două fetițe, cu vârste de 7, respectiv 8 ani, pe care le-ar fi chemat în curtea locuinței sale din Valea lui Mihai și le-ar fi atins în zone intime.
3
BIHON Sport local
Plecat în fotbalul german în urmă cu opt ani, portarul orădean Alin Goia, cunoscut după activitatea avută la Luceafărul Oradea și FCM Târgu Mureș, își continuă progresul în cariera de antrenor.
BIHON Sport local
Peste 1.200 de copii și juniori, reprezentând 90 de echipe din toată țara au participat la ediția XXI-a a turneului Cupa Viitorul, desfășurat săptămâna trecută la Zalău. Au fost 9 categorii de vârstă, începând cu 2012 și terminând cu 2020, iar județul Bihor a fost singurul care a avut două câștigătoare.
1
Economic
Cetățeniicare au ridicat construcții fără autorizație sau au executat lucrări diferite de cele aprobate vor avea, în anumite condiții, posibilitatea de a le aduce în legalitate.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, a fost condamnat vineri, 21 august, la 5 ani de închisoare, cu executare, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT au documentat patru tranzacții efectuate de acesta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!