Explozie controlată în Indianapolis

De asemenea, pirotehniştii au instalat mai multe capse de întârziere care fac ca exploziile să se producă la un interval de câteva milisecunde una de cealalată.

Deşi sunt numite implozii, aceste explozii care produc demolarea controlată nu sunt implozii în sensul propriu al termenului. Implozia propriu-zisă a unei structuri se produce când presiunea externă o depăşeşpte pe cea internă care se exercită asupra structurii respective. Demolarea controlată nu se bazează pe o diferenţă între presiunea exterioară şi cea interioară, ci pe atracţia gravitaţională.

Pirotehniştii amplasează mai multe încărcături în punctele vunerabile ale structurii, a căror explozie este programată cu atenţie pentru a produce colapsul. Un asemenea eveniment este precedat de zile sau chiar luni de pregătiri. Prima implozie a fost efectuată la 1773 pentru demolarea catedralei Sfânta Treime din Watewrford, în Irlanda. Pentru a provoca distrugerea clădirii, pirotehniştii au folosit 680 de kilogrme de praf de puşcă. După apariţia dinamitei, exploziv de mare putere, şi a zgârie-norilor, la începutul secolului 20, în prim-plan au trecut măsurile de securitate menite să îi protejeze pe muncitori şi pe spectatori.

Aceste implozii controlate au devenit tot mai eficiente,după ce au fost studiate efectele exploziilor cu încărcături de dinamită în domeniul mineritului şi cele ale detonării în serie, cu ajutorul capselor de întârziere. Cea mai spectaculoasă demolare controlată a fost realizată la 26 martie 2000, când a fost distrusă uriaşa sală de sport din Seattle.