Ambele ţări vor să accelereze schimburile comerciale bilaterale. Singh vizitează China pentru prima dată în calitate de premier, într-un moment în care guvernul său se apropie de Japonia şi Statele Unite.
Oficialii de la New Delhi insistă însă că India nu este suport pentru interesele americane, si nu complotează pentru formarea unei alianţe împotriva ascensiunii Chinei. India vrea şi ea cooperarea chineză în materie nucleară şi gestionarea tulburărilor din Pakistan. Relaţiile dintre cele două puteri au fost marcate de ostilitate şi neîncredere, după razboiul scurt 1962.
India vrea să împartă dominaţia asupra Asiei cu China
<p>Întâlnire fără precedent la nivel înalt între China şi India. Premierul indian Manmohan Singh a sosit la Beijing, pentru o întrevedere despre care presa susţine că este de natură să împartă dominaţia Asiei între cei doi giganţi. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După un sezon în care a evoluat în Superliga, mijlocașul bihorean Efraim Zoltan Bödő a făcut pasul în prima ligă din Ungaria, unde a semnat cu campioana din sezonul trecut.
Cultură
În noua stagiune publicul este invitat să descopere opere clasice și contemporane, spectacole muzicale, producții realizate pentru sala mare și spațiile studio, precum și spectacole de dans și de teatru de păpuși.
BIHON Sport local
Anunțul a fost făcut de președintele Răzvan Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată miercuri la Casa Fotbalului. Decizia ar urma să devină operativă din sezonul 2028/2029.
Cultură
Peste 50 producători și creatori români vor aduce la Oradea produse artizanale, delicii inedite și creații realizate în serii mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!