Gruparea radicală palestiniană repetă în înregistrarea difuzată astăzi cererea către guvernul de la Londra de a-i elibera pe toţi deţinuţii musulmani din Marea Britanie, în special pe islamistul Abu Qatada, în schimbul reporterului BBC. Alan Johnston este corespondent al BBC în Gaza din 2004.
Surse din cadrul serviciilor de securitate palestiniene au afirmat că el a fost răpit de persoane înarmate, în timp ce se întorcea acasă, cu maşina.
Un purtător de cuvânt al premierului palestinian a declarat de curând că jurnalistul va fi eliberat în scurt timp iar guvernul poartă negocieri cu membrii grupării Armata Islamului în acest sens.
Citiți principiile noastre de moderare aici!