Există două feluri diferite de a te gâdila: cel uşor, plăcut şi cel puternic şi greu de tolerat.
Primul este cunoscut drept knismesis şi este stimulat de mişcări fine, cum ar fi mângâierea mâinii cu unghiile. Senzaţia poate fi recreată şi pe propria persoană. Gâdilatul intens este cunoscut drept gargalesis şi este activat de mişcări mai intense în zone mai vulnerabile cum sunt picioarele, stomacul sau axilele. Reacţiile generate de gargalesis nu pot fi reproduse de tine pe propria persoană.
Asta deoarece knismesis este mai mult o experienţă senzorială, în timp ce gargalesis este o reacţie instinctivă la stimuli. Cercetătorii cred că acest lucru ar putea avea legătură cu mecanismele de apărare. O atingere fină ne spune că un corp străin, un şarpe sau un păianjen, ne atinge. Reacţia mai intensă este ceva mai dificil de explicat. Zonele în care oamenii se gâdilă sunt şi cele mai vulnerabile. Disconfortul ar putea fi un sistem evolutiv prin care ni se atrage atenţia să protejăm acele zone. Această teorie este susţinută şi de faptul că răsul generat de gâdilat activează o parte a creierului care anticipează durerea.
Supunere, nu plăcere
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tuebingen, din Germania, a arătat că râsul generat de gâdilat este procesat diferit de creier decât cel dintr-un context social. Prin urmare, acest râs indică supunere, nu plăcere.
Când suntem gâdilaţi, hipotalamusul (parte a creierului responsabilă de instinctele de bază) este activat. Gâdilarea stimulează totodată şi fibrele nervoase care provoacă durerea. Acest lucru are sens, dacă ne gândim la faptul că nu ne putem gâdila singuri. Corpul nostru nu percepe propriile mişcări drept o ameninţare. O altă explicaţie ar fi că senzaţia este anticipată de cerebel şi, implicit, anulată.
Sursa: Descopera
Citiți principiile noastre de moderare aici!