Principalul oraş de pe insulă, Avalon, este practic înconjurat de flăcări, iar locuitorilor din zonele apropiate de pădure li s-a ordonat să-şi părăsească locuinţele.
Pompierii din Los Angeles au anunţat că aproape 1700 de hectare de pădure au ars până acum şi că flăcările se extind rapid. Câteva case şi magazine au fost deja cuprinse de foc. Este al doilea incendiu major izbucnit în ultimele zile în Sudul Californiei, stat afectat de cel mai secetos an din istorie. Marina americană a sprijinit cu vehicole amfibii eforturile de stingere a flăcărilor.
Cauza incendiului nu a fost stabilită cu precizie, însă, cel mai probabil, seceta şi temperaturile ridicate se află la originea acestuia. Din luna ianuarie, pe insula Catalina – o destinaţie turistică preferată a californienilor – precipitaţiile au lipsit aproape cu desăvârşire.
Noi incendii în Sudul Californiei
<p>SUA - Numeroşi localnici şi turişti au fost evacuaţi de pe insula Santa Catalina, situată la 35 km de oraşul californian Los Angeles, din cauza incendiului de proporţii care a distrus deja mii de hectare de pădure.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.
Cultură
TIFF Oradea revine în perioada 25-27 septembrie 2026 cu a 9-a ediție, cu filme în avanpremieră, invitați speciali și cine-concerte, desfășurate în locațiile consacrate: Piața Unirii Open Air, Teatrul de Stat Oradea, Filarmonica de Stat și Sinagoga Sion.
România
Toamna începe sezonul curățeniei în curțile românilor. Frunzele sunt strânse, gardurile vii sunt tunse, crengile uscate sunt îndepărtate, iar copacii care au îmbătrânit sau au devenit incomozi ajung, uneori, pe lista lucrărilor de făcut.
România
Unul dintre brandurile românești cunoscute de cosmetice, Gerocossen, a ajuns în atenția autorității pentru protecția datelor după ce compania a fost ținta unui atac informatic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În orașul Ștei au fost finalizate toate cele 17 proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, investițiile având o valoare totală de peste 91 milioane de lei. Proiectele au vizat 25 de clădiri și au acoperit domenii precum educația, sănătatea, serviciile sociale, eficiența energetică, administrația publică și dezvoltarea urbană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean s-a ales cu ambele mașini de serviciu avariate și cu pagube evaluate la aproape 8.000 de lei, după ce un vecin i-a zgâriat de două ori caroseria. A făcut-o la adăpostul întunericului, la un interval de o lună, în fața unui bloc de pe bulevardul Dacia, din Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!