Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a convocat reuniunea la cererea Statelor Unite, care doresc elaborarea unei strategii coerente pentru a pune capăt conflictului.
O eventuală încetare a focului în zonă ar fi urmată de preluarea controlului asupra sudului Libanului iar cei doi militari israelieni răpiţi de către militanţii şiiţi ar trebui eliberaţi imediat, a precizat secretarul general al ONU, Kofi Annan.
Forţele internaţionale de menţinere a păcii vor fi desfăşurate imediat în sudul Libanului. La conferinţa de la Roma vor fi prezenţi diplomaţi din Uniunea Europeană, Arabia Saudită dar şi reprezentanţi ai Băncii Mondiale.
Iranul şi Siria nu s-au numărat printre invitaţi. ONU au desfăşurat în prezent în sudul Libanului aproximativ 2.000 de soldaţi. Comunitatea internaţională doreşte, însă, lansarea unei operaţiuni multinaţionale de anvergură sub egida ONU.
Israelul ar fi dispus să accepte prezenţa unei forţe de menţinere a păcii a Uniunii Europene sau a Alianţei Nord-Atlantice, dacă aceasta va avea mai multă libertate de acţiune decât contingentul ONU aflat, în prezent, în Liban.
ONU doreşte să trimită o forţă de pace în Liban
Reactualizat la:
ONU doreşte încheirea unui acord de încetare a focului în Orientul Mijlociu şi desfăşurarea unei forţe de menţinere a păcii în sudul Libanului. Aceste importante decizii urmează să fie discutate, mâine, în cadrul unei conferinţe internaţionale care va avea loc la Roma.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
FC Bihor
FC Bihor a ajuns la un acord cu atacantul slovac Jozef Dolny (1,82 m - 34 de ani), care a evoluat în prima ligă la FK Csikszereda Miercurea Ciuc. A ajuns la formația ciucană în anul 2024 de la Tatran Presov.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 2 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După ce platforma „e-Sănătatea Mea” fusese testată inclusiv în Bihor și prezentată drept unul dintre pașii importanți pentru digitalizarea sistemului medical, lansarea la nivel național a venit cu probleme încă din prima zi.
România
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat oficial ROWallet, primul portofel digital de identitate din România. Aplicația va fi disponibilă pe iPhone și Android și le va permite utilizatorilor să păstreze documente oficiale pe telefon, să-și gestioneze identitatea digitală mai simplu și să aibă un control mai mare asupra datelor personale.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan și-a exprimat speranța ca România să aibă un guvern stabil într-un timp cât mai scurt, subliniind că viitorul Executiv trebuie să continue eforturile pentru reducerea deficitului bugetar.
Educație
A început admiterea de toamnă la Universitatea din Oradea. Unde mai sunt disponibile locuri bugetate
În prima zi a lunii septembrie, la Universitatea din Oradea a început admiterea de toamnă pentru studiile de licență și master.
Citiți principiile noastre de moderare aici!