15 posturi de televiziune ruse, printre care Pervîi Kanal, Rossia 24, Russia Today, RBK-TV şi Life News au fost interzise, marți, de către Justiția ucraineană.
Au mai ramas câteva ore până la lansarea celui mai nou telefon Apple, IPhone 6 și a ceasului inteligent IWatch.
O persoană a fost ucisă de un rechin, marți dimineața, în timp ce înota înspre o plajă din Byron Bay de pe coasta New South Wales, din Australia.
Aproximativ 650 de persoane au fost eliberate de către rebelii proruși din estul Ucrainei în cele cinci luni de conflict, potrivit unei surse din cadrul Guvernului ucrainean.
Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţioanală au filmat diferite zone ale globului şi oraşe celebre. Aceștia au realizat un montaj cu imaginile surprinse din spațiu.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi, liderul partidului de opoziţie Forza Italia, a acuzat NATO şi pe liderii occidentali de faptul că au o atitudine iresponsabilă faţă de Rusia ținând cont de acordul care a pus capăt Razboiului Rece.
Un asteroid va trece duminică pe lângă Pamânt, la o distanţă de zece ori mai mică decât cea dintre Terra şi Lună. Acesta va avea aproximativ mărimea unei balene şi va putea fi văzut şi de astronomii amatori, folosind telescoape neprofesionale.
Un pilot le-a făcut pasagerilor „un mini tur turistic” în jurul vulcanului Bardarbunga din Islanda. Acesta a făcut înconjurul vulcanului pentru a le oferi persoanelor aflate la bord o priveliște inedită.
După aproape trei decenii de la dezastrul nuclear de la Cernobâl, unul din trei porci mistreți din Germania este prea radioactiv pentru a putea fi mâncat de către oameni, potrivit unor studii.
Un zgomot puternic a acaparat străzile din Sydney în momentul în care un magazin a explodat joi dimineață. Flăcările au înconjurat clădirea, iar bucăți de sticlă din geamurile sparte au sărit până la 100 de metri depărtare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un minor în vârstă de 13 ani, din localitatea Feneriș, comuna Pocola, este căutat de polițiști după ce a plecat voluntar de acasă și nu a mai revenit.
BIHON Sport local
N-a fost să fie medalia mult dorită! Pugilistul orădean Mădălin Călugăr a pierdut la puncte meciul din sferturile de finală cu columbianul Izzon Jeffrey Galea Arévalo, care a avut un prim tur liber.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Flăcările au izbucnit în cursul zilei de miercuri, 11 noiembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal început de bărbat din Tinca în propria familie a continuat și după sosirea polițiștilor, unul dintre aceștia fiind lovit cu pumnul în arcadă, în timp ce încerca să-l calmeze pe agresor.
BIHON Sport local
S-au scurs cinci ani de când fostul fotbalist Dumitru Burescu s-a stins fulgerător din viață la doar 54 de ani. În memoria lui, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 12:00, pe Stadionul Iuliu Bodola se va desfășura o nouă ediție a memorialului care îi poartă numele.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Beiuș l-au reținut și l-au predat Penitenciarului Oradea pe Cosmin Tinca, un bărbat, de 44 de ani, din Șuncuiș, care a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare după ce, aflat în arest la domiciliu într-o anchetă de trafic de droguri, s-a dus la barul din sat ca să bea o bere cu prietenii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un concurs gastronomic, demonstrații de salsa și bachata și un atelier despre alimentația sănătoasă au reunit 50 de studenți ai Universității din Oradea.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat miercuri, 11 noiembrie, într-o conferință de presă susținută alături de Ludovic Orban, că Partidul Național Liberal și Forța Dreptei vor fuziona, în cadrul unui proiect politic care își propune să susțină modernizarea și reformarea statului.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fratele băut și-a bătut sora drogată cu... prenadez. Dat în urmărire, bărbatul a fost prins în Tinca
Un bărbat de 33 de ani, din localitatea bihoreană Tinca, dat în urmărire internațională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani și 4 luni de închisoare pentru violență în familie, a fost prins de polițiștii bihoreni.
Cultură
Medicul chirurg Adrian Duşe a fotografiat apusuri cu telefonul şi își prezintă lucrările publicului orădean.