Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 noiembrie, ora 6:00 – 13 noiembrie, ora 12:00, având în vedere situația hidro-meteorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide, creșteri de debite și de niveluri, cu posibile depășiri ale Cotelor de atenție.
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice:
Someșul Mic – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Bihor și Cluj);
Crișul Repede – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Cluj și Bihor);
Crișul Negru (județele: Bihor și Arad);
Crișul Alb – bazin amonte S.H. Vața de Jos și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Vața de Jos – amonte S.H. Ineu (județele: Hunedoara și Arad).
Fenomene hidrologice similare se vor semnala și pe cursurile de apă:
Arieș – bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior (județele: Alba și Cluj);
Mureș – afluenții aferenți sectorului aval confluență cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad);
Bega – bazin amonte S.H. Făget și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (județele: Timiș și Arad);
Timiș – bazin amonte S.H. Sadova și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (județele: Caraș-Severin și Timiș).
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!