Preţul petrolului a crescut vineri în
tranzacţiile electronice din Asia, susţinut de
evoluţia pozitivă a indicilor bursieri de pe Wall
Street, relatează AFP.
Un litru de votcă şi opt cutii de bere. Atât a declarat o adolescentă din Marea Britanie că bea, în fiecare zi. In vârstă de 17 ani, fata se confruntă cu grave probleme din cauza dependenţei de alcool, anunţă Daily Mail.
O femeie de aproape 150 de kilograme a promis ca va incerca sa slabeasca dupa ce a trecut prin cea mai jenanta situatie din viata ei. In toiul noptii, un echipaj de pompieri a scos-o din cada care crapase si o prinsese in interior.
Autoritatile ungare au ridicat valoarea taxei pe valoarea adaugata (TVA) la 25 de procente, de la 20% si au redus pensiile, acestea fiind primele decizii luate de guvernul socialist minoritar, care a preluat conducerea luna trecuta.
Cercetătorii britanici au reconstruit faţa primului om modern din Europa, folosindu-se de rămăşiţele vechi de 35.000 de ani descoperite în Peştera cu Oase, situată în sud-vestul României.
Odată cu apropierea anului 2012, şi cu ajutorul internetului, au apărut o serie de ipoteze care indică data de 21 decembrie 2012 drept sfârşitul lumii, dată stabilită în principal din cauza calendarului Maya care se termină în această zi. Va prezentam un top al celor mai circulate teorii cu privire la sfârşitul lumii.
Cupidon a ales un superb tărâm arctic pentru a
crea un lac uimitor, în formă de inimă. Din
păcate, "simbolul dragostei" a apărut după
ce încălzirea globală a topit un
gheţar care acoperea zona.
Secretarul de stat american Hillary Clinton a subliniat
miercuri necesitatea protejării drepturilor romilor
din Europa, într-un mesaj video cu ocazia Zilei
internaţionale a romilor, relatează AFP.
miniştrilor de externe din Turcia şi Armenia
să continue negocierile pentru refacerea
legăturilor dintre cele două ţări,
relatează Reuters.
Pentru ca sanatatea este bunul nostru cel mai de pret, iar
orice tulburare are efecte imediate asupra starii fizice
sau psihice suntem foarte protectori cu corpul nostru.
Tocmai din aceasta dorinta suntem tentati sa credem in
superstitii sau in remedii din batrani, care, de fapt, nu
au nicio baza stiintifica sau medicala.