Obama este deja castigatorul alegerilor in Dixville Notch, New Hampshire, micul oras care si-a deschis primul urnele, conform traditiei, la putin timp dupa miezul noptii. El a obtinut 15 voturi, iar McCain sase, devenind primul democrat care a castigat aici din 1968, de pe vremea lui Hubert Humphrey.

Halloween este sărbătorită în fiecare an de milioane de oameni. Sărbătoarea îşi are originea în ritualurile păgâne de acum mii de ani. Celţii au trăit în urmă cu 2000 de ani şi sărbătoreau anul Nou pe 1 noiembrie.

Medicii atrag atenţia că obiceiul de a consuma ceaiuri fierbinţi în cazul răcelilor şi gripei este foarte dăunător. „Atât băuturile fierbinţi, cât şi cele foarte reci usucă mucoasa. Mai mult, cele fierbinţi pot produce arsuri la nivelul mucoasei, iar microleziunile favorizează apariţia bacteriilor"

Testul care depisteaza toate bolile genetice la fat va fi disponibil in intreaga lume incepand cu 2009. Prin acest tip de analiza, facuta pe embrioni, parintii vor putea descoperi orice risc de malformatie genetica a viitorului lor copil.

Fotografia unui paianjen gigant care devora o pasare i-a uimit pe oamenii de stiinta din Australia. Scena s-a petrecut la Atheron, iar expertii au confirmat veridicitatea fotografiei.

Teroristii il sustin pe republican nu din simpatie, ci pentru ca spera ca victoria lui sa duca la prelungirea conflictelor din Afganistan si Irak, ca ei sa poata omori cat mai multi americani.

Anunţ şocant la Budapesta. Preşedintele ungar refuză programul de eliminare a vizelor pentru cetăţenii maghiari care vor să intre în Statele Unite. Motivul este faptul că, în actuala formă, acordul Visa Waiver permite autorităţilor americane să acceseze bazelele de date cu amprentele tuturor maghiarilor, chiar şi ale celor care nu au cazier.

powered by Surfing Waves

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 18.11.2026 _ PL Alesd

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bar Contest Oradea 2026 transformă bartendingul în artă și spectacol: mixologie, flair bartending și show pentru public
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vântul puternic și plafonul scăzut de nori au împiedicat aterizarea a două avioane la Oradea. Curse LOT și Lufthansa, deviate
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă caldă în Fâșca, Vârciorog, Șerghiș și Tilecuș

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe mai multe străzi din Oradea din cauza lucrărilor la pasajul Magheru

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții pe strada Olteniei din Oradea. Cum va fi afectată circulația în următoarea perioadă
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.

Cultură

Alexander Hausvater, invitat la Oradea: conferință despre istoria teatrului evreiesc, lansare de carte și dialog cu publicul
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru rețineri după perchezițiile făcute și în Bihor în dosarul fraudării Fiscului britanic cu 1,7 milioane de lire
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.

Educație

Pedepse mai aspre pentru cei care amenință sau lovesc profesori. Proiectul îi protejează și în afara școlii
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Misiune dramatică în Bihor: 15 animale, salvate de pompieri din calea apelor învolburate!
Momente dificile pentru mai multe animale din județul Bihor, surprinse de creșterea nivelului apelor în urma ploilor abundente.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Crengile rupte de vânt au dus la întreruperea curentului în mai multe zone din Bihor. Vezi ce localități sunt afectate
Mai multe localități din județul Bihor se confruntă vineri, 13 noiembrie, cu întreruperi ale alimentării cu energie electrică, potrivit informațiilor publicate pe site-ul Distribuție Energie Electrică România, cel mai probabil ca urmare a fenomenelor meteo.

Mapamond

Noi informații despre crima din SUA: casa în care au fost omorâți soții orădeni, cumpărată de fostul ginere
Casa din North Royalton, statul Ohio, în care Sorin și Emilia Ciortan, doi soți originari din Oradea, au fost împușcați mortal chiar de ziua fiicei lor, fusese cumpărată în urmă cu aproape două decenii de fostul lor ginere, Ștefan Pascu, principalul suspect în acest caz.

BIHON Sport local

Luptători orădeni vor urca în ring la „Cupa A.C.S Kickbox Baia Mare”
Sâmbătă, 14 noiembrie, este programată ediția a VI-a a „Cupei A.C.S Kickbox Baia Mare”, care în trecut s-a numit Cupa Maramureșului, pentru luptători de kick box.