În declaraţie, membrii Consiliului de Securitate ONU îşi exprimă profunda preocupare legată de capturarea marinarilor britanici de către Gărzile Revoluţionare iraniene. Ca şi secretarul general Ban Ki Moon, Consiliul cheamă la o soluţionare promptă a crizei, care să includă eliberarea celor 15 britanici.
Declaraţia, iniţial mai vehementă, a fost nuanţată sub presiunile Rusiei care a cerut ca documentul ONU să nu menţioneze locul precis al capturării soldaţilor britanici – punct de contencios între Londra şi Teheran. Iranienii au cerut Londrei să recunoască faptul că marinarii pătrunseseră în apele teritoriale iraniene, adăugând că scuzele pentru incident ar accelera rapid ieşirea din criză.
Un general iranian a prezentat mai multe hărţi navale şi un aparat GPS cu care a încercat să demonstreze că marinarii britanici nu se aflau în apele irakiene în momentul arestării lor, aşa cum susţine Londra. Criza dintre cele două state s-a adâncit şi mai mult odată cu suspendarea relaţiilor bilaterale de către Londra şi cu amânarea eliberării de către Iran a lui Faye Turney, singura femeie din grupul celor 15.
Deşi iranienii le reproşează britanicilor că au preferat scandalul mediatic trimiterii unei echipe de experţi, premierul Tony Blair a promis că va spori presiunile politice care să ducă la eliberarea prizonierilor.
Presiuni diplomatice în Iran
<p>IRAN - Blocajul diplomatic şi presiunile persistă de ambele părţi, la o săptămână de la declanşarea crizei marinarilor britanici arestaţi de Iran. Organizaţia Naţiunilor Unite a intervenit, prin Consiliul de Securitate care a adoptat o declaraţie de "soluţionare promptă" a crizei.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
Vineri, Lotus a câștigat pe teren propriu, iar Transilvania Sport Academy a cedat în deplasare. Ziua de sâmbătă a fost fastă pentru ambele echipe bihorene care au jucat în Liga 3.
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” s-a impus cu scorul de 78-75 în meciul de verificare cu SCM Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă seară la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 august.
BIHON Sport local
Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună de lângă Beiuș, a fost condamnat la un an, două luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și obligat să plătească daune morale de 1.500 de euro, după ce a amenințat-o pe femeia căsătorită cu care a avut o relație că îi va dezvălui totul soțului acesteia. Mai mult, tânărul și-a pus în practică avertismentul și i-a trimis soțului victimei imagini compromițătoare cu aceasta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția Română a anunțat că în cursul zilei de vineri, 28 august, l-a adus în țară pe Andrei Mihai Bara, un orădean de 41 de ani, condamnat de Tribunalul Vâlcea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!