Comentariiile generalului Baluievski, făcute în cursul unei conferinţe de presă, constituie cea mai dură luare de poziţie a Kremlinului faţă de acest proiect care a provocat o vie nemulţumire în cercurile politice ruseşti.
În cazul în care se va considera că instalaţiile scutului antirachetă reprezintă o ameninţare pentru securitatea Rusiei, ele vor deveni obiective în scenariul unui conflict ipotetic cu Occidentul. “Rusia va mobiliza forţe strategice pentru a anihila aceste ţinte potenţiale”, a precizat generalul, urmând să fie stabilite dacă mijloacele utilizate vor fi nucleare sau de altă natură.
Comentariile generalului Baluievski vin la numai o zi de la întâlnirea de la Moscova dintre secretarul american al Apărării, Robert Gates, şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Administraţia de la Washington afirmă că acest sistem este destinat contracarării unei eventuale ameninţări nucleare venite din Coreea de Nord sau Iran.
Oficialii de la Kremlin s-au declarat profund nemulţumiţi, afirmând că sistemul antirachetă ameninţă să dezechilibreze balanţa puterii militare în Europa.
Gates şi-a continuat turneul diplomatic cu o vizita în Polonia. Potrivit ministrului polonez al Apărării, Aleksander Szczyglo (foto dreapta), scutul antirachetă va contribui la creşterea nivelului de securitate în Europa, fără a preciza dacă se referă şi la pericolul reprezentat de Rusia. În schimb, Gates (foto stânga) a dezminţit orice speculaţii cu privire la această ipoteză.
Componenta europeană a scutului antirachetă presupune instalarea unui radar în Cehia şi a 10 lansatoare de rachete Patriot în Polonia.
Rusia ameninţă cu războiul rece
<p>Instalaţiile sistemului american de apărare antirachetă, care urmează să fie construite în Cehia şi Polonia, ar putea deveni ţinta armatei ruse, a anunţat un înalt responsabil militar de la Moscova. </p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” s-a impus cu scorul de 78-75 în meciul de verificare cu SCM Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă seară la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 august.
BIHON Sport local
Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună de lângă Beiuș, a fost condamnat la un an, două luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și obligat să plătească daune morale de 1.500 de euro, după ce a amenințat-o pe femeia căsătorită cu care a avut o relație că îi va dezvălui totul soțului acesteia. Mai mult, tânărul și-a pus în practică avertismentul și i-a trimis soțului victimei imagini compromițătoare cu aceasta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția Română a anunțat că în cursul zilei de vineri, 28 august, l-a adus în țară pe Andrei Mihai Bara, un orădean de 41 de ani, condamnat de Tribunalul Vâlcea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri.
FC Bihor
FC Bihor Oradea s-a duelat în premieră cu CSL Ștefănești, nou promovată în Liga 2, care pierduse cele două jocuri disputate până acum în deplasare la Bacău (0-3) și Reșița (0-2), fără să marcheze vreun gol. Diferența dintre cele două formații a fost evidentă pentru cei care au văzut meciul de sâmbătă disputat pe Stadionul Iuliu Bodola, FCB controlând partida de la început până la sfârșit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!