Jackie Selebi este acuzat că a primit un milion două sute de mii de euro de la un apropiat pe care îl informa în schimb, cu privire la anchetele care îl vizau. Preşedintele demisionar al Interpol neagă însă toate acuzaţiile care i-au fost aduse.
Interpolul a adus un omagiu activităţii desfăşurate de către directorul demisionar, cu menţiunea că acuzaţiile de corupţie se numără printre cele mai serioase care pot fi puse pe seama unui ofiţer de poliţie.
Şeful Interpol a demisionat
Reactualizat la:
Demisie la vârf în Interpol. Pe fondul unui scandal de corupţie, şeful Interpol şi-a prezentat demisia, la o zi după ce fusese suspendat din funcţia de şef al poliţiei din Africa de Sud.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Sport local
După un sezon în care a evoluat în Superliga, mijlocașul bihorean Efraim Zoltan Bödő a făcut pasul în prima ligă din Ungaria, unde a semnat cu campioana din sezonul trecut.
Cultură
În noua stagiune publicul este invitat să descopere opere clasice și contemporane, spectacole muzicale, producții realizate pentru sala mare și spațiile studio, precum și spectacole de dans și de teatru de păpuși.
BIHON Sport local
Anunțul a fost făcut de președintele Răzvan Burleanu la finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată miercuri la Casa Fotbalului. Decizia ar urma să devină operativă din sezonul 2028/2029.
Cultură
Peste 50 producători și creatori români vor aduce la Oradea produse artizanale, delicii inedite și creații realizate în serii mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!