Aceasta cu atât mai mult cu cât François Bayrou, candidatul de centru eliminat după primul tur, a refuzat să sprijine public pe vreunul din cei doi candidaţi rămaşi în cursă.
Favorit la limită în câştigarea turului doi al alegerilor, Nicolas Sarkozy a declarat, miercuri seara, că Uniunea Democratică, noul partid al centristului François Bayrou, şi-ar putea găsi un loc într-o viitoare coaliţie cu dreapta aflată în prezent la putere.
Cu doar câteva ore în urmă, Bayrou ceruse electoratului său să voteze potrivit propriei conştiinţe, însă a sugerat, indirect, că o preferă pe Ségolène Royal, mai ales prin criticile aduse lui Sarkozy, pe care l-a comparat cu fostul premier italian Silvio Berlusconi.
Sarkozy a afirmat că dezbaterea, deocamdată, trebuie purtată între cei doi candidaţi aleşi de francezi pentru turul doi. Comparând scrutinul din 6 mai cu o finală de fotbal, Sarkozy a spus că cei care nu sunt în finală sunt liberi să facă alte lucruri.
Pe de altă parte, Ségolène Royal s-a arătat deschisă la un dialog cu Bayrou şi a remarcat mai multe similitudini între programele lor. Ea l-a criticat voalat pe Bayrou pentru descrierea pesimistă a situaţiei din Franţa, însă a spus că electoratul de centru şi-a făcut auzită vocea prin cele şapte milioane de voturi şi că ideile sale existau oricum în Pactul Prezidenţial al socialiştilor.
Dezbaterea faţă în faţă, anunţată pentru 2 mai, va conta cel mai mult în decizia finală a electoratului francez, spun analiştii.
Sego şi Sarko ascut săbiile electorale
<p>Ségolène Royal şi Nicolas Sarkozy şi-au continuat campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu apariţii televizate în care au încercat să atragă simpatia electoratului de centru.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
Echipa „leilor roșii” s-a impus cu scorul de 78-75 în meciul de verificare cu SCM Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă seară la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în după amiaza zilei de sâmbătă, 29 august.
BIHON Sport local
Fotbalistul Mario Simuț a semnat ieri cu Paksi FC, formație din MN I, prima ligă a fotbalului maghiar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună de lângă Beiuș, a fost condamnat la un an, două luni și 10 zile de închisoare cu suspendare și obligat să plătească daune morale de 1.500 de euro, după ce a amenințat-o pe femeia căsătorită cu care a avut o relație că îi va dezvălui totul soțului acesteia. Mai mult, tânărul și-a pus în practică avertismentul și i-a trimis soțului victimei imagini compromițătoare cu aceasta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția Română a anunțat că în cursul zilei de vineri, 28 august, l-a adus în țară pe Andrei Mihai Bara, un orădean de 41 de ani, condamnat de Tribunalul Vâlcea la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri.
FC Bihor
FC Bihor Oradea s-a duelat în premieră cu CSL Ștefănești, nou promovată în Liga 2, care pierduse cele două jocuri disputate până acum în deplasare la Bacău (0-3) și Reșița (0-2), fără să marcheze vreun gol. Diferența dintre cele două formații a fost evidentă pentru cei care au văzut meciul de sâmbătă disputat pe Stadionul Iuliu Bodola, FCB controlând partida de la început până la sfârșit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!