Timoşenko a obţinut 226 de voturi, exact numărul necesar numirii ei ca premier. Ea a mai deţinut funcţia de şef al Guvernului timp de şapte luni înainte de a fi demisă de preşedintele Viktor Iuşcenko în 2005. Timoşenko conduce blocul care îi poartă numele şi care este unul din membrii coaliţiei “portocalii”, alături de partidul proprezidenţialUcraina Noastră.
PreşedinteleParlamentului ArseniiIaţeniuk a fost ultimul care a votat şi care a validat nominalizarea sa.
Timoşenko a fost imediat înconjurată de susţinătorii săi care au început să aplaude.
Ea susţine că va sprijini idealurile “revoluţiei portocalii” din 2004, printre care aderarea Ucrainei la UE şi NATO.
Noul premier a declarat că printre priorităţile sale se numără eradicarea corupţiei şi derularea de reforme vitale în domeniul economic, judiciar şi politic, inclusiv demararea unui program “curat” de privatizare.
Nominalizarea ei a fost respinsă săptămâna trecută la limită de un vot, eşec pe care l-a pus pe seama sistemului electronic de vot care ar fi fost manipulat, fără ca oficialii să obţină dovezi în acest sens.
Timoşenko este premier
Reactualizat la:
Parlamentul ucrainean a aprobat marţi nominalizarea candidatului coaliţiei portocalii, Iulia Timoşenko, în funcţia de premier al Ucrainei.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câștigarea celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49 a venit pentru o orădeancă de 59 de ani cu o emoție greu de descris.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident mai puțin obișnuit, consumat într-o intersecție din Oradea, unde o femeie a fost lovită în cap cu o pungă cu apă, aruncată de un adolescent aflat pe o trotinetă, a rămas cu autori necunoscuți, după ce anchetatorii au renunțat la urmărirea penală, iar instanța le-a confirmat soluția.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Exercițiul se va desfășura în seara zilei de joi, 27 august, începând cu ora 21:30.
Cultură
Spectacolul O2 [Oxigen] va încheia Festivalul Internaţional de Teatru Oradea în Piaţa Ferdinand. Accesul este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Timp de o săptămână, curtea bisericii „Izvorul Tămăduirii” din Oradea s-a transformat într-un loc al întâlnirii, creativității și jocului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii din Bihor care se vor trezi devreme vor avea parte, în zorii zilei de vineri, 28 august, de un spectacol astronomic: o eclipsă parțială de Lună, vizibilă și din Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!