Miscarea reprezinta o victorie a premierului laburist Gordon Brown care a sustinut in fata opozitiei ca nu este nevoie de cosultarea populatiei pe aceasta tema. Cu 311 voturi “impotriva”, 248 “pentru” si 63 de abtineri, Camera comunelor a dat un vot negativ, miercuri seara, propunerii de a supune votului britanicilor Tratatul de la Lisabona.
Ideea de a organiza un referendum in Marea Britanie s-a bazat pe un manifest semnat, in 2005, de catre cele mai importante trei partide britanice, de a cere aprobarea cetatenilor in ceea ce priveste o viitoare Costitutie a Uniunii Europene. La acea vreme Constitutia a fost respinsa de Franta si Danemarca.
In timp ce liderii Partidului Laburist si cei ai Partidului Liberal Democrat sustin ca Tratatul de la Lisabon nu are implicatii constitutionale pentru Marea Britanie, Conservatorii considera ca documentul nu este decat o Constitutie sub un alt nume.
Acum este de asteptat ca acest tratat sa fie ratificat si de Marea Britanie pana in vara acestui an. Pana in acest moment doar cinci tari au dat unda verde intrarii in vigoare a documentului. Este vorba despre Ungaria, Slovenia, Malta, Franta si Romania.
Tratatul UE, ratificat de Anglia fara referendum
Reactualizat la:
Parlamentul Marii Britanii a respins propunerea organizarii unui referendum de ratificare a Tratalui de Reforma al Uniunii Europene, semnat anul trecut la Lisabona, relateaza EUobserver.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au avut neplăcuta surpriză să-și găsească mașinile lovite, zgâriate sau avariate în parcări de domiciliu din municipiu, au fost nevoiți să facă reparațiile pe banii lor pentru că făptașii nu au fost niciodată descoperiți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tinerii din comuna Aștileu care au împlinit vârsta de 18 ani în prima jumătate a acestui an au fost invitați la Primărie, pentru a marca intrarea într-o nouă etapă a vieții.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANM anunță temperaturi peste normalul perioadei în mai multe regiuni ale țării, în următoarele patru săptămâni. Prognoza pentru 24 august - 21 septembrie indică o nouă încălzire în septembrie, dar și intervale mai secetoase în sudul țării.
Economic
Oradea rămâne una dintre piețele de închiriere mai accesibile dintre marile orașe din România, însă cererea pentru locuințe începe să crească rapid înaintea noului an universitar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Salonta a finalizat lucrările de modernizare ale Colegiului Național „Teodor Neș” și ale Liceului Teoretic „Arany János”, cele două investiții completând proiectul derulat la Liceul Tehnologic Nr. 1, unde lucrările au fost încheiate și recepționate la începutul acestui an.
Economic
Pensionarii își vor primi pensiile și în luna septembrie după calendarul obișnuit de plată, însă pentru cei care încasează banii în cont bancar apare o situație particulară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!