Scenariul exerciţiului era unul de rutină: echipele antitero ale poliţiei urmau să intervină pentru a salva copiii aflaţi într-un autobuz capturat de terorişti. În demonstraţia care a avut loc în faţa a 500 de privitori, forţele de intervenţie urmau să folosească gloanţe de cauciuc.
Totul a sfârşit, însă, într-o baie de sânge, pentru că unul dintre poliţişti şi-a încărcat arma cu muniţie reală. Întreaga tragedie a fost filmată de un cameraman.
Părinţii au văzut cum copiii lor au căzut sub gloanţele celor care ar fi trebuit să îi salveze într-o situaţie reală. În pofida intervenţiei rapide a echipelor medicale, Luis Henrique Dias a murit în drum spre spital, după ce a fost lovit în cap de un glonţ. Poliţia a declanşat o anchetă pentru a afla cine a ordonat ca forţele antitero să folosească muniţie reală. Autorităţile provinciei Mato Grosso consideră că a fost vorba de un caz de neglijenţă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!