Mulţi dintre ei au avut nevoie de tratament medical din cauza infecţiilor, iar alţii au fost supuşi unor intervenţii estetice reparatorii în urma complicaţiilor apărute după operaţiile ilegale.
Michel Maure a fost condamnat şi la plata unor sume de bani pentru victimele sale. Falsul chirurg a fost arestat în Spania, de unde va fi extrădat zilele următoare în Franţa.
Potrivit judecătorului, acuzatul, care era un simplu medic generalist, îşi amenajase acasă un centru de chirurgie estetică, unde efectua liposucţii şi implanturi mamare. Mai mult chiar, făcea operaţii de unul singur, fără anestezist sau asistente.
Un pretins chirurg estetician a operat ilegal peste 100 de pacienţi
Reactualizat la:
Justiţia franceză a condamnat la 4 ani de închisoare, dintre care unul cu suspendare, un pretins chirurg estetician care a operat ilegal peste 100 de pacienţi.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.
BIHON Sport local
După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!