BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
Local DISABLED
Nu îşi asumă şlamul Aluminei

Nu îşi asumă şlamul Aluminei

la 9 December 2008 07:26
9 December 2008 07:26
ORADEA - SC Cemtrade SA vrea presa ca martor la negocierea de joi cu emisarii Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), AVAS şi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor. Miza este uriaşă, şi anume costul ecologizării a patru halde de şlam roşu din zona Şoselei Borşului.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN - ORADEA - SC Cemtrade SA vrea presa ca martor la negocierea de joi cu emisarii Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), AVAS şi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor. Miza este uriaşă, şi anume costul ecologizării a patru halde de şlam roşu din zona Şoselei Borşului.

Trimite articolul

X

Închiderea ecologică a haldelor era estimată în urmă cu un an la 10 milioane de euro, de către administratorul Cemtrade, Paraska Veaceslav, o dată cu anunţarea intenţiei de vânzare de către concernul rus „Ruskii Alumini” a fabricii Cemtrade Oradea. „Potrivit contractului de vânzare, noi n-am preluat şi deşeurile dinainte de privatizare, aşa că suportăm doar 10% din costurile de închidere a haldelor. Nu ştiu dacă Primaria Oradea e dispusă să dea diferenţa de 90%”, spunea Paraska în august 2007.

Doar 15%…
Acum, Cemtrade se arată dispusă să plătească până la 15% din costul ecologizării, deşi preţul închiderii haldei nu e chiar proporţional cu procentul în care a fost folosită.
„În haldele C1 şi C2 nu s-a depozitat şlam, iar halda C3 a fost folosită la 10% din capacitate de către SC Cemtrade, aceste terenuri fiind proprietatea societăţii noastre. Halda C0, de 38 de hectare, amplasată pe un teren din proprietatea Primăriei Oradea, a fost folosită la maxim 15% din capacitate în perioadele septembrie 2001 – decembrie 2001 şi iunie 2004 – noiembrie 2006. Astfel, potrivit principiului «Poluatorul plăteşte», SC Cemtrade Oradea ar trebui să suporte maxim 15% din costurile de închidere ecologică a haldei C0. Contractul de vânzare a activului SC Alor SA Oradea menţionează că SC Cemtrade nu preia nicio obligaţie pentru daunele produse mediului înconjurător în cursul derulării activităţii sale până la data transferului activelor ce fac obiectul contractului”, arată Cornelia Mureşan, şef Birou Protecţia Mediului în cadrul Cemtrade, în comunicatul emis în pragul întâlnirii de poimâine.
Totodată, deşi APM Bihor şi-a exprimat public îngrijorarea faţă de riscul poluării la o scurgere apărută în 2006 la o haldă de şlam, Cemtrade Oradea susţine că şlamul roşu nu ar fi aşa toxic.
„E o problemă clasificarea haldelor de şlam de la Cemtrade Oradea ca depozite de deşeuri care conţin deşeuri periculoase prin HG nr. 349/2005. Există studii tehnice care arată că şlamul roşu din aceste depozite este nepericulos, studiile fiind prezentate la MMDD şi ANPM, dar fără a fi luate în considerare de APM Bihor şi ARPM Cluj”, mai susţine Cornelia Mureşan.
În finalul comunicatului se mai apreciază că Statul Român trebuie să-şi asume aşa-numitul statut de „poluator istoric” pentru perioada 1965 – 2000. Iar Cemtrade face apel la autorităţile locale „în procesul găsirii de fonduri pentru închiderea sau redarea în circuitul peisagistic a acestor terenuri poluate”.

La vânzare
Fabrica s-a deschis în 1965, producând anual 240.000 tone de alumină pentru Alro Slatina. În 1999 eşuează cumpărarea ei de către Toyota, iar în aprilie 2000 „Ruskii Aluminii” şi-o adjudecă la licitaţie cu 200 miliarde de lei vechi.
Fabrica orădeană a fost închisă în noiembrie 2006 întrucât mergea în pierdere după scăderea preţului internaţional al aluminei şi creşterea preţului la curent, abur tehnologic (furnizat de CET Oradea), sodă caustică şi transportul bauxitei de import.
„În 2004 am repornit producţia la Oradea investind milioane de euro pentru reabilitarea tehnologiei învechite. Curând am asistat însă la schimbări semnificative la nivelul unor factori economici importanţi. Noi producem doar alumină. Nu ne interesează să deschidem spaţii comerciale sau altceva, nu e afacerea noastră. Astfel că vrem să vindem fabrica”, explica în urmă cu un an administratorul Cemtrade Oradea, Paraska Veaceslav.
Un activ important rămân cele 30 de hectare ale fabricii plus 42 de hectare de teren, preţul de piaţă în zona Şoselei Borşului depăşind 350.000 de euro pe hectar. În paralel, ruşii au pornit discuţii cu o firmă germană de reciclare a şlamului, dar şi cu firma Galasini, pentru vânzarea fabricii.

 

Cristian Horgos

Trimite articolul

X
Taguri:
cemtrade oradea ,
primaria oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ADVERTORIAL
    Chirurgie robotică în tratamentul herniei hiatale la Spitalul Pelican Oradea!
    Pentru mulți pacienți, hernia hiatală debutează cu simptome ușoare, precum arsuri gastrice, reflux, presiune în piept sau dificultăți la înghițire, care pot trece ușor neobservate.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    GALERIE FOTO
    Aur și argint pentru doi polițiști din Bihor la Jocurile Mondiale I.P.A dedicată forțelor de ordine
    Jocurile Mondiale I.P.A (World IPA Games) s-a desfășurat în perioada 10 - 15 mai, la Wroclaw, în Polonia.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Cei doi polițiști de frontieră acuzați în dosarul „Mita de la bancomat” au fost trimiși în judecată
    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Cristian Ban (34 de ani) și Costel Mădălin Bînțu, de 23 de ani, cei doi polițiști de frontieră acuzați că au luat mită de la șoferii de camion care tranzitau zona de graniță cu Ungaria, amenințându-i cu sancțiuni uriașe pentru contravenții fie inexistente, fie pedepsite cu amenzi mult mai mici.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Anunț Compania de Apă

    Economic

    Rata șomajului în Bihor rămâne stabilă în aprilie 2026: peste 5.000 de persoane în evidențele AJOFM
    La sfârșitul lunii aprilie 2026, rata șomajului în județul Bihor a rămas stabilă la 2,16%, aceeași valoare consemnată și în luna precedentă, potrivit datelor AJOFM Bihor.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    VIDEO
    Bodo, solistul formaţiei Proconsul, a ajuns de la 142 de kilograme la 96 cu ajutorul unui medic orădean
    Bodo mărturiseşte că datorită intervenţiei medicale a trecut de la supraviețuire la viață trăită cu bucurie

    Economic

    Aproape 6.000 de lei salariul mediu net în România. Cine încasează peste 16.000 de lei lunar
    Câștigul salarial mediu brut din România a ajuns în martie 2026 la 9.902 lei, în creștere cu 6,8% față de luna februarie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X