Stilul lui Paganini, cel care a revoluţionat modul de a se cânta la vioară, e axat pe demonstraţiile acrobatice ale instrumentului său.
Mult mai interesante sunt compoziţiile de cameră, mai ales Capriciile pentru vioară solo, unde inventivitatea sa debordantă s-a descătuşat fără nevoia de a mima convenţiile epocii. Capriciul în la minor op. 1 nr. 24, un set de variaţiuni pe o temă folosită ulterior şi de Rahmaninov în celebra sa Rapsodie, a fost oferit ca bis, performanţă ce a satisfăcut apetitul publicului pentru virtuozitate. Solistul Florin Croitoru, unul dintre cei mai importanţi violonişti români contemporani, nu mai are nevoie de mult de o prezentare, interpretările sale demonstrând cu aplomb gradul de măiestrie pe care l-a atins.
Simfonia a IV-a în Mi bemol major („Romantica”) (1874 – 1881) de Bruckner vine dintr-o cu totul altă lume sonoră. Grandoarea concepţiei, desfăşurarea pe spaţii largi, extinderea formelor, bogăţia armonică şi contrapunctică, dar mai ales elevaţia extraordinară a multor momente din simfoniile bruckneriene, sugerează copleşirea individului în faţa dezlănţuirii unor fenomene cosmice.
Bruckner a compus prima sa simfonie matură la 42 de ani. Cristian Sandu, dirijorul concertului orădean, are 29 de ani şi o experienţă în principal de operă italiană, fiind şi dirijor asistent la Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj. Ca atare, interpretarea oferită a cam neglijat arta de a construi gradat o lucrare de asemenea proporţii, rotunjimea sunetului, tranziţiile ce pot face cursivă muzica, precum şi echilibrul dintre compartimente (ca de obicei, de prea multe ori trombonii au sunat excesiv, dar mai ales cele câteva lovituri de talgere apocrife).
Nici tempo-ul prea rapid mai ales în prima parte nu a permis desfăşurarea sunetului şi redarea caracterului transcendent al multor pasaje. Mai ales suflătorii de lemn s-au arătat a fi în formă, în rest rămâne ambiţia de a aborda acest repertoriu ce necesită răbdare, detaliu şi profunzime.
Adrian Gagiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!