Arhivarii Paradisului

Acum intereseaza nu doar politicienii si gazetarii, ci si preotii, dascalii,
sportivii, oamenii de cultura. Slujitori ai Domnului si ai domnilor (mai tineti
minte bancul cu Tovarase Dumnezeu?) cer îngaduinta si sunt convinsi ca doar
justitia divina le-ar putea solicita dosarele de la CNSAS, de parca Sfântul
Petru ar fi un biet arhivar al Paradisului. Dascalii sustin ca se aflau sub
vremi si ca au colaborat cu securitatea doar spre binele tineretului româno-evreo-arab,
constienti ca o curvistina mioritica, cerând prea mult pentru un sex oral, putea
declansa al treilea razboi mondial.

Sportivii recunosc ca mai dadeau note informative, inodore, incolore si agramate,
dar altfel ar fi devenit campioni mondiali la Dolhasca, si nu la Paris. Câte
un scriitor marturiseste pacatul amicitiei exagerate cu politia politica, explicându-ni-o
din perspectiva egoistoriei, a istoriei mari si a istoriei de budoar, cu citate
din Heidegger si Platon, încât scrisorile lor mereu deschise seamana cu un curs
tinut la Universitatea Vadu-Crisului. Paradoxal, obisnuiti cu faptul ca o stire
bomba de azi e un fâs de presa mâine, doar gazetarii au spus franc „da, dom’le,
am colaborat”, fara sa încarce prea mult paleta cu griuri obositoare si penibile.

Dovada si faptul ca un fost colaborator platit al securitatii – lucru marturisit
de el fara a avea lampa în ochi – vorbeste acum pe toate posturile TV despre
morala, sfintenie si deconspirarea dosarelor preotesti.

Oricât ar strânge la piept cadavrele falselor explicatii, oricât ar juca la
cacealma ultima mâna a colaborarii cu securitatea, si preotii, si gazetarii,
si scriitorii au recunoscut colaborarea cu securitatea. Parca nici nu mai conteaza
justificarile ulterioare. Singurii care neaga orbeste evidentele sunt oamenii
politici. Nici unul dintre alesii natiei nu vrea sa-si asume trecutul. Sau –
atunci când o fac – se folosesc de calitatea de demnitar tocmai pentru a-si
scuza acest trecut. Mona Musca se prevaleaza de toate faptele bune facute de
când a intrat în politica pentru a-si întuneca perioada de colaborare.

Ghise se mira ca poate fi luat în discutie cazul lui, câta vreme brasovenii
l-au ales. Pol Pot o fi mângâiat, din când în când, crestetul unui copil. O
fi fost, uneori, uman. Asta nici nu-i sterge, nici nu-i scuza crimele în masa.
Un criminal în serie care mareste pedeapsa pentru astfel de fapte, odata ajuns
la putere, nu-si anuleaza vinovatia.

Ceilalti, fara grimase, fara emotii, neaga tot. Exemplul clasic al acestor
zile e Rodica Stanoiu. Vrea contraexpertiza grafologica, cere blocarea informatiilor
despre dosarul de la CNSAS, pentru ca legea îi da voie sa pretinda asta, se
simte lucrata, haituita, victima a aderarii la Uniunea Europeana. Un liberal
de care n-a auzit nimeni se banuieste si el vânat, neaga ca ar fi semnat un
angajament, cu toate ca angajamentul exista.

Membrii UDMR îsi dubleaza senzatia de discriminati de lux, mai întâi de securitatea
cu care au colaborat, iar mai apoi de SRI, pe care multa vreme l-au condus din
umbra. Vadim a anuntat ca-si taie mâna dreapta în direct daca se demonstreaza
ca a fost colaborator, Becali ne-a promis ca se spânzura în studio la „Nasul”.

În acest moment, „dosariada” mi se pare o gluma sinistra. Politicienii mint
mai rau decât în campania electorala. Mint privindu-ne în ochi, mint cu tupeu,
mint cu dezinvoltura. La modul cum se comporta ceilalti, Mona Musca îsi capata
un aer de sfintenie. Când un om care te-a indus în eroare timp de 16 ani devine
sfânt, va dati seama cum arata cei din jurul lui? Deconspirarea trebuia sa reprezinte
un soi de decont moral al clasei noastre politice. Culmea e ca, totusi, de ieri,
decontul se face la CNSAS.

Miron Beteg