Deoarece eu locuiesc în zona Cantemir de peste 30 de ani. Una dintre „atracţii” sunt excrementele de câini ascunse prin iarbă, ca ouale de Paşte la catolici. Al doilea punct, mai degrabă un loc care îmi dă fiori este podul cel nou din capătul străzii Erkel Ferenz peste care de fiecare dată, când trec, îmi strâng fetiţa de 3 ani de mânuţă să nu cumva să cadă în abis, deoarece nu există pe maluri nici un gard de protecţie. Asta în condiţiile în care pe acolo trec mulţi copii. Iar punctul culminant este conducta de apă rece care traversează pârâul Peţa în paralel cu podul pietonal vechi. Această conductă, care aparţine Companiei de Apă, oferă un spectacol inedit: mici sau mai mari ţâţnitoare de apă. Ca scurgerile să fie ţinute în frâu, s-au pus din loc în loc nişte petici de aluminiu stranşi în şuruburi, iar în orificiile mai mici, dopuri de lemn. În ciuda tuturor eforturilor, apa se scurge în neştire. Se pare că Compania de Apa Oradea a ridicat tarifele să poată achizitiona dopuleteţe de lemn pentru astuparea orificiilor din conducta antică ce cedează sub greutatea anilor. Pentru a schimba acea conductă probabil Compania de Apă Oradea va tripla tarifele la apă aşa că …..rămânem la conştiincioasele dopuri de lemn.
Atractii de-a lungul Petei
Doresc să vă prezint punctele de atracţie a plimbărilor de seară pe care le fac cu familia. Plimbările noastre se desfaşoară pe malul drept al pârâului Peta.
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectorul de poliție Paul Romario Buzaș, din cadrul IPJ Bihor, a câștigat medalia de aur la lupte greco-romane, categoria de până la 87 de kilograme.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor, Lucian-Călin Puia, va fi mutat temporar din funcție începând de marți, 13 octombrie, pe perioada desfășurării a două cercetări disciplinare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat trimiterea în judecată a fostului director al școlii din Aușeu, Adrian Botici, în vârstă de 61 de ani, acuzat de patru infracțiuni de agresiune sexuală asupra unor elevi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prezentă la ședința solemnă a Consiliului Local cu ocazia Zilei orașului, vicepremierul Oana Gheorghiu a primit un buchet de flori de la primarul Florin Birta având în vedere că pe 12 octombrie este ziua sa de naștere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele trei zile de distracție din cadrul FestiFall au prefațat manifestările oficiale organizate în 12 octombrie, cu prilejul Zilei orașului Oradea. Libertatea câștigată de înaintași nu trebuie doar comemorată, ci și apărată prin faptele celor care o moștenesc, ar putea fi o concluzie a mesajelor transmise cu acest prilej în discursurile oficiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un caz mai puțin obișnuit a fost soluționat recent de Judecătoria Oradea, care l-a obligat pe un bărbat să plătească peste 25.000 de lei unei firme de la care a închiriat un ATV pentru doar două ore, cu 340 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!