In memoriam Ervin Acél

Dirijorul Ervin Acél s-a identificat timp de peste patru decenii cu
orchestra simfonica a Filarmonicii oradene. Decedat în urma cu o luna
dupa o grea suferinta si înmormântat în Koszegszerdahely,
localitatea ungara unde se stabilise de câtiva ani, Ervin Acél
s-a despartit în acest mod simbolic de publicul oradean, de orchestra
si de colaboratori.
Originar din Timisoara si absolvent al Academiei de Muzica

„Ciprian Porumbescu” din Bucuresti si al Academiei de Muzica „Gheorghe
Dima” din Cluj, Ervin Acél a avut profesori de talia marilor dirijori
Constantin Silvestri si Antonin Ciolan. Dupa trei ani la pupitrul orchestrei
din Botosani, Ervin Acél a fost din 1963 pâna în 1991 dirijor
permanent al Filarmonicii oradene. În aceasta perioada a înfiintat
orchestra de camera a Filarmonicii si a activat doi ani ca director muzical
la Opera de Stat din Istanbul.

Din 1999, dupa ce a detinut pozitia de director si dirijor principal al Orchestrei
Simfonice din Szeged (Ungaria), Ervin Acél a revenit la pupitrul orchestrei
oradene. Activitatea sa concertistica s-a desfasurat nu numai în tara,
ci si în alte tari europene, în Japonia si America, realizând
peste 40 de înregistrari. Ipostaza sa didactica a fost nu mai putin apreciata,
el sustinând cursuri de maiestrie la Oradea, Roma, Assisi, Szeged si,
din 1996, la „Musikseminar” din Viena.

Concertul comemorativ a cuprins Concertul nr. 5 în Mi bemol major pentru
pian si orchestra op. 73 (1809) si partea a doua („Mars funebru”)
din Simfonia a III-a în Mi bemol major „Eroica” op. 55 (1804)
de Ludwig van Beethoven (1770-1827), precum si doua fragmente din Requiem-ul
în re minor KV 626 (1791), ultima capodopera neterminata a lui Wolfgang
Amadeus Mozart (1756-1791): „Rex tremendae” si „Lacrimosa”.

Interpretarile aproape sentimentale ale acestor piese, cu licente romantice
în tempo si dinamica fata de spiritul clasic si cu impresia unui rodaj
înca inexact între muzicieni dupa pauza estivala, s-au datorat probabil
încarcaturii emotionale deosebite a momentului.

Desi nu au fost discursuri, în afara celor tiparite în programul
de sala (inclusiv un mesaj al compozitorului Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii),
aplauzele publicului ridicat la final în picioare s-au adresat de buna
seama cu respect memoriei celui care a fost dirijorul Ervin Acél.

Adrian Gagiu