BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
În sfârşit, Securitatea a ajuns la „per tu” cu Europa

În sfârşit, Securitatea a ajuns la „per tu” cu Europa

la 23 August 2006 14:07
23 August 2006 14:07
În urmă cu exact zece ani, într-un text publicat în Dilema, botezat Talciocul dosarelor, Andrei Pleşu nota, referindu-se la zecile de pagini de urmărire din dosarul său de securitate.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN - În urmă cu exact zece ani, într-un text publicat în Dilema, botezat Talciocul dosarelor, Andrei Pleşu nota, referindu-se la zecile de pagini de urmărire din dosarul său de securitate.

Trimite articolul

X

„Aş avea, totuşi, o singură exigenţă, strict profesională. Textele sunt transcrise de ofiţeri sau subofiţeri care stau prost când cu gramatica sau cu limbile (şi numele) străine, când cu auzul. Ele sunt pline de inadvertenţe. […] Rog, deci, pe toţi cei care vor hotărî, unilateral, să publice pagini nemuritoare din dosarul meu, să mi le trimită întâi la corectat”. Pleşu simţea un disconfort bonom când, în pagini răzleţe din propriul dosar tipărite cine ştie pe unde, apăreau nume scrise aiurea sau informaţii brefiate absurd. Din păcate, gramatica securităţii a supravieţuit instituţiei. Cu siguranţă, nici noile norme ale limbii române n-o vor şterge, n-o vor modifica. Gramatica securităţii e o gramatică profesionistă, mereu promiţătoare pentru o haită întreagă de foşti securişti, fii de securişti, informatori şi scursuri. Aşa se face că după textul publicat ieri în Gardianul, Andrei Pleşu ar trebui să ceară „la corectat”, înainte de publicare, şi articolele în care apar nume de prieteni sau neprieteni. Pentru că, fără jenă, cotidianul amintit dă un citat din Gabriel Liiceanu („Pleşu e un om slab”) care până la urmă se dovedeşte a fi din… Gabriel Andreescu. Ori de câte ori e nevoie să fie pus la îndoială, ori de câte ori e nevoie de un exemplu măreţ, de o demonstraţie copleşitoare, lui Andrei Pleşu i se publică frânturi din două scrisori trimise după scandalul „meditaţiei transcendentale” Cabinetului unu. În gramatica securităţii, acest lucru are valenţe duble: pe de o parte, cum tot a scris cele două scrisori, Andrei Pleşu n-ar mai avea dreptul să judece pe nimeni. Pe de altă parte, pregăteşte un soi de nervozitate tranchilizată: dacă şi aproape-moralul Pleşu a lăudat partidul, atunci ce să ne mai legăm de cei mici, amărâţi, mulţi şi asupriţi? E însă pentru prima oară când în presă cele două scrisori sunt utilizate pentru a lăsa impresia că Pleşu a făcut poliţie politică. E de ajuns o privire peste cele câteva rînduri ca să-ţi dai seama că nici nu poate fi vorba de aşa ceva. În afară de câteva formule cimentate (o gramatică a partidului), pe care le ştiau şi şoimii patriei, cele două texte nu conţin nimic compromiţător. În acest moment securitatea are nevoie – şi a pus-o bine în practică – de o ubicuizare a sentimentului de vinovăţie, dublată de o punere în neant, de banalizarea colaborării cu securitatea ceauşistă. O scrisoare deschisă adresată Monei Muscă şi apărută tot ieri ne asigura că în situaţia penelistei cu aromă de Cotroceni se află 2-3 milioane de români. Suntem înştiinţaţi că Ticu Dumitrescu şi Corneliu Coposu au dat şi ei declaraţii la securitate. Pleşu s-a umilit. Despre Manolescu s-a spus de multă vreme că a stat „ascuns” la România literară atâta vreme tocmai pentru a-i scăpa pielea fostului redactor-şef în cazul în care se schimbă regimul. Noica era un om al securităţii şi el. Dinescu, după un scenariu abracadabrant, racola puşti ca să fie informatori.

E tonic pentru foştii securişti să trăiască într-o societate care nu mai are repere. Lefegii ai terorii până deunăzi, profesionişti ai şantajului timp de 16 ani, ei vor fi gospodarii haosului moral. În acest moment nu mai au nevoie de dosare. Dovadă şi faptul că nimeni nu pare foarte impresionat de un angajament semnat. Dosarele au fost înlocuite cu publicaţiile pe care le conduc din umbră. Securitatea ceuşistă a ajuns, în sfârşit, la „per tu” cu Europa. E momentul de care avea nevoie. Se poate dispensa de arhive. O încurcă deja. Un lucru e limpede: nu Băsescu a hotărât să ia dosarele din custodia serviciilor secrete, ci, pur şi simplu, serviciile secrete au hotărât că nu mai au ce face cu ele. Ne vindem băncile prin off-shoruri din Cipru şi strănutăm de la praful din arhive. Mă tem că intrarea noastră în Europa n-a fost stabilită la Bruxelles, ci în conclavuri secrete ale foştilor securişti. Ei au ales momentul, nu noi, nici Europa.

Miron Beteg

***
Punctele de vedere exprimate de colaboratorii ziarului nostru în rubricile de opinii nu coincid neapărat cu cele ale redacţiei.

Trimite articolul

X

0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A treia duminică din lună, al treilea maslu în biserica nouă de la Schitul Vârtop 20 septembrie 2026

    BIHON Sport local

    94 de goluri s-au marcat în primul tur al fazei județene a Cupei României
    Miercuri s-au desfășurat meciurile din turul I al fazei județene a Cupei României. Cu mici excepții, jocurile au fost dezechilibrate și s-au marcat multe goluri, în cele 15 meciuri fiind contabilizate 94 de goluri. Două echipe de Liga 4 au fost eliminate, Zorile Buntești și Minerul Șuncuiuș, câștigând duelurile cu Viitorul Dobrești (ultima clasată din L4), respectiv Izvorul Cociuba Mare (prima clasată din L4).

    Cultură

    Pe urmele partizanilor din Apuseni: a doua ediție a Serbărilor Memoriei
    A doua ediție a manifestărilor „Apuseni - Serbările Memoriei", dedicate rezistenței anticomuniste din Munții Apuseni îmbină drumeții, artă, muzică, film documentar și dezbateri istorice.

    BIHON CAO

    Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

    BIHON CAO

    Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    Bihon CSM Oradea

    Debut fast pentru „leii roșii” în turneul de la Samokov. CSM CSU Raiffeisen a câștigat meciul cu Petrolina AEK Larnaca
    Echipa orădeană a început cu dreptul campania europeană din acest sezon, debutând cu o victorie în fața echipei Petrolina AEK Larnaca, scor 95-87.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    109 elevi cu CES din Oradea și Aleșd vor primi sprijin printr-un proiect de 2,78 milioane de lei
    109 elevi cu cerințe educaționale speciale de la Școala Gimnazială nr. 11 din Oradea și Liceul Teoretic „Constantin Șerban” din Aleșd vor beneficia de sprijin educațional, consiliere și intervenții terapeutice printr-un proiect derulat în următorii doi ani școlari.

    România

    Criză de bani în Sănătate. Fonduri mutate de la HIV/SIDA, vaccinare și „Mama și copilul” pentru UPU și Ambulanță
    Sistemul sanitar are nevoie de aproape un miliard de lei în plus până la sfârșitul anului, iar pentru a ține în funcțiune Unitățile de Primiri Urgențe și serviciile de ambulanță în septembrie și octombrie sunt mutați bani din alte programe de sănătate.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X