La fel, sunt convins că Liviu Dragnea şi colegii săi din CEx au remarcat traiectoria ascendentă a lui Iohannis pe scena politică internaţională, chit că PNL continuă să orbecăie în Opoziţie.

În acest context, cu un premier Grindeanu defect, care nu a mai ascultat de Dragnea&CEx aşa cum i s-a cerut încă de la bun început, dar şi cu un Klaus Iohannis în creştere de vizibilitate internaţională, iată că PSD alege să-i dea vânt lui Grindeanu. Cu riscurile de rigoare.

Îmi este destul de clar că pesediştii au luat în calcul opoziţia lui Grindeanu de a se supune de bună voie deciziei partidului, însă au calculat că e preferabil să rişte acum mai puţin, decât să rişte din ce în ce mai mult, cu Grindeanu şef la Palatul Victoria. Judecând după comportamentul premierului din această săptămână, probabil că PSD l-a analizat bine pe Grindeanu. În plus, pentru Dragnea era momentul oportun să-şi reafirme poziţia de tătuc absolut al social-democraţilor.

Din toată această tevatură, singurul care câştigă în mod cert este preşedintele Iohannis. Dar aceasta nu înseamnă neapărat un câştig pentru PNL. Ba, poate chiar din contră! Ajuns la jumătate de mandat, Iohannis nu a reuşit să devină relevant în actul de guvernare. Mai mult, a confirmat proiecţiile conform cărora nu poate fi un preşedinte-jucător, ci mai degrabă unul eminamente constituţional. Unul care îşi acceptă statutul, cu atribuţii limitate în plan intern şi cu un profil extern mult mai accentuat.

Dacă PSD îşi face treaba în Parlament şi demite „guvernul” Grindeanu, mingea ajunge din nou în curtea lui Iohannis. Rămâne de văzut cu ce propunere vor veni Dragnea&Tăriceanu şi care va fi atitudinea lui Klaus Iohannis. Acestuia din urmă i se iveşte o oportunitate excelentă pentru încă o ieşire la rampă şi, fără îndoială, pentru o negociere cu PSD. Nu ar trebui să mire pe nimeni dacă în 2019 Klaus Iohannis va defila în cursa pentru un nou mandat prezidenţial, beneficiind şi de sprijinul tacit sau chiar explicit al PSD-ului lui Dragnea. Până la urmă, Iohannis nu e vreun liberal sadea sau din tată-n fiu. El este liderul spiritual al germanilor din România şi, în acelaşi timp, este preşedintele statului.

PNL a fost pentru Iohannis un vehicul politic util, venit în mod convenabil la momentul oportun, pentru escaladarea piscului politic autohton. Însă în niciun caz unul indispensabil.

De cealaltă parte, văd un PSD dispus la o coabitare pe termen lung cu preşedintele Iohannis, câtă vreme social-democraţii îşi vor securiza, astfel, guvernarea României ani mulţi de acum încolo. Pactul de neagresiune Iohannis – PSD devine tot mai evident, de o vreme încoace.

Sigur că L. Orban, I. Bolojan şi ceilalţi liberali din noua conducere a PNL au alte idei şi vor încerca o nouă abordare politică, mult mai agresivă, din Opoziţie. Rămâne, însă, de văzut dacă Orban este tipul de lider de care are nevoie PNL, cu sau fără chitară. Pentru că, nu-i aşa?, Vasile Blaga a fost tras pe dreapta, iar Alina Gorghiu a fost un episod nefericit, în care, neinspirat, a jucat şi Ilie Bolojan, în rolul de secretar general al PNL. Poate că acum, cu Orban la şefia mare, Bolojan va avea mai mult succes. Sau poate că nu. Iar preşedintele olimpian va şti atunci ce tactică politică nouă se cere. Dacă nu o ştie de pe-acum.