BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
La un caz, iar pac la… Răsboiul

La un caz, iar pac la… Răsboiul

la 17 January 2007 16:17
17 January 2007 16:17
E limpede, tot mai limpede că nu ne putem despărţi cu una cu două de Caragiale, sau cel puţin de spiritul unic caragialesc. Ce mai, acesta e dacă nu blestemul neamului nostru, cel puţin marca lui şi, la urma urmei, semnul sigur că nenea Iancu ne-a cunoscut cel mai bine.
Scris de IM:JURNAL_BIHOREAN - E limpede, tot mai limpede că nu ne putem despărţi cu una cu două de Caragiale, sau cel puţin de spiritul unic caragialesc. Ce mai, acesta e dacă nu blestemul neamului nostru, cel puţin marca lui şi, la urma urmei, semnul sigur că nenea Iancu ne-a cunoscut cel mai bine.

Trimite articolul

X

Păi, cum altfel să interpretezi, dacă nu în acest fel, ridicola întâmplare cu aşa-zisul bileţel de la Cotroceni? Bileţelul buclucaş – precum scrisorica de amor acum în 2007, când intrarăm cumva-cumva şi noi în Europa (dar oare nu spune , plin de obidă, Caţavencu „Să-şi vadă de trebile ei Europa”?) a făcut valuri-valuri , anunţând un imens scandal.
Nu se poate să nu observi, dacă îţi mai aduci aminte, cât de cât, de „O scrisoare pierdută”, că drăguţa doamnă Elena Udrea a acceptat să preia din zbor rolul lui Agamiţă Dandanache în relaţia Tăriceanu-Băsescu. Pe mine una, drept să spun, nu mă interesează în mod special nici unul, nici celălalt, eu am încetat de mult să mai cred în puritatea totală, în sinceritatea desăvârşită a celor care ne conduc de mulţi, de foarte mulţi ani încoace, să zicem de peste o sută… Dar mă amuză pur şi simplu să fac o paralelă între personajele lui Caragiale şi urmaşii lor… Dar aveţi puţintică răbdare, nu?

Adică „becherul”- fie el dl Tăriceanu – i-ar fi scris un bileţel lui Băsescu, în care îl ruga, se spune, să intervină la Parchet sau mai ştiu eu unde pentru Dinu Patriciu; premierul însă neagă cu vehemenţă, glumind chiar că e greu de admis că el, îngeraşul, s-ar fi putut ruga de dracu’ să-i sară în ajutor… Şi iată că apare doamna Udrea – alias Dandanache – să facă ordine, în chip de cavaler al dreptăţii, demascându-l pe solicitant. Dar nu oricând, ci chiar în ziua sau preziua Congresului PNL, ca doar-doar să-i mai şifoneze imaginea sau chiar să-i ceară insistent demisia. Fără nici o dovadă. Şi atunci ar fi urmat s-o dea la Răsboiul, presei de scandal, adică, păi cum altfel? Mergem la Caragiale: „Cum s-o dau înapoi, mai trebuie ş’altdat: la un caz, iar… pac la Răsboiul…”

Partea proastă e că bileţelul cu pricina nu e de găsit, ceea ce schimbă puţintel lucrurile, dar promit toţi să caute bileţelul, unde credeţi? În chiar arhiva de la Palat unde, tot ca Dandanache, slujbaşii fideli preşedintelui au pus amărâtul bileţel la păstrare, când locul lui, dacă tot nu se opera intervenţia, ar fi fost la coşul de gunoi…
Dar dacă se poate trage un „ce” folositor din povestea asta, de ce să-l arunce? „Vom spune tot – zice Brânzovenescu… la ziare, la Comitetul Electoral (mai ales), la Guvern…”
Citez din replicile lui Trahanache, iar dvs. ghiciţi la cine se referă: „Un om care a făcut servicii partidului, judeţului, ţării… şi mie ca amic… şi veniţi dv. Şi să bănuiţi că… să vă pronunţaţi cu astfel de cuvinte neparlamentare”…

Noi, poporul, Cetăţeanul turmentat adică, stăm deoparte şi râdem, deşi bine spunea un critic, citindu-l şi citându-l pe nemuritorul, genialul dramaturg, că am râs destul, ar cam fi vremea să plângem, sau mai bine să ne plângem de milă, că nu ne putem schimba… Dacă-l asculţi pe Farfuridi îl recunoşti pe… cutare agramat din Parlament: „Poporul, naţiunea, România… ţara în sfârşit… pentru ca Europa să vie şi să recunoască… de la care putem zice depandă…” Dacă-l citezi pe Trahanache („apoi dacă umblă el cu machiavelicuri, să-i dau eu machiavelicuri”).
Iar îţi pare cunoscut personajul, ca să nu mai spun de Caţavencu, cel cu celebra replică: „Ce vreau? Vreau ceea ce merit în oraşul ăsta de gogomani, în care eu sunt cel dintâi…”
Oare chiar nu ne rămâne decât să rostim resemnaţi, precum onestul cetăţean care sughite, „dar eu cu cine votez?”, sau să le dăm cu tifla tuturor acestor politicieni români care învaţă atât de greu legile scrise şi nescrise ale adevăratei democraţii, cu una din replicile lui Tipătescu, pe care refuz s-o transcriu aici, dar vă sugerez s-o căutaţi în comedia mai sus pomenită – care cred că nu lipseşte din nici o casă de român – şi care se află în actul II scena XII, observând: „Blestemată politică, un moment să n-ai pace”…

Elisabeta Pop

Trimite articolul

X
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    FC Bihor

    Destin tragic pentru un fost fotbalist la FC Bihor Oradea! S-a stins din viață la doar 43 de ani!
    O veste tristă a venit marți seara de la Arad, unde fostul fotbalist Radu Leon Mărginean a decedat la doar 43 de ani.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Furtuna a făcut ravagii în Bihor: nouă intervenții ale pompierilor și patru mesaje RO-Alert
    Marți, 30 iunie, începând cu ora 18:00, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    ANM a emis un cod portocaliu nowcasting pentru Bihor. Vezi localitățile vizate de furtuni puternice
    Avertizarea a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie în seara zilei de marți, 30 iunie.

    BIHON CAO

    Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

    BIHON CAO

    Întrerupere alimentare cu apă în Hidișelu de Sus, Drăgești, Ceica și Lăzăreni

    România

    Mai multă relaxare pe stadioane: vot pentru consumul de alcool în timpul meciurilor
    Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, proiectul de lege care modifică regulile privind organizarea competițiilor sportive și permite vânzarea și consumul băuturilor slab alcoolizate în incinta stadioanelor. 1

    Cultură

    Orădeanul Andrei Arad cucereşte Roma. Tânărul artist a câştigat Trofeul secțiunii Muzică Internațională a concursului ROMA-NIA
    Tânărul orădean a impresionat juriul internațional cu o interpretare sensibilă și complexă a piesei „Purple Rain”.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atac în plină zi într-o stație de tramvai din Oradea. Un tânăr i-a smuls lănțișorul unei femei de 70 de ani
    Un tânăr de 21 de ani, din Oșorhei, a fost arestat de Judecătoria Oradea pentru 30 de zile, pentru o tâlhărie comisă ziua în amiaza mare, într-o stație de tramvai din cartierul Nufărul. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X