Lecţia de istorie

Şi, în cazul în care manualele de istorie nu vor relata cu acurateţe derularea alegerilor prezidenţiale din România lui 2014, o vor face părinţii şi bunicii. Adică cei ce azi sunt tinerii şi ceilalţi români din diaspora şi din ţară, electoratul latent de până acum, care a înţeles oportunitatea unei schimbări în draga noastră ţară.

Asocierea evenimentelor de acum cu cele din ‘89 vizează mai multe aspecte. Tinerii şi adulţii, intelectualii şi cei sătui de umilinţă, de nedreptate şi de mafia politică au protestat vineri în toată ţara, la fel ca în ‘89, au ieşit la vot şi au ţinut să arate lumii întregi că vor libertate, aşa cum au arătat şi în ‘89.

Dovadă că vineri, la marşul anti-Ponta nu a fost absolut niciun om politic, protestatarii fiind tineri, mulţi intelectuali tineri şi de vârstă mijlocie. Culmea că nici măcar nu s-a pomenit o singură dată numele lui Iohannis – şi aceasta este o dovadă expresă a voinţei orădenilor – de a se elibera de tarele pesedisto-comuniste.

Istoria a curs prin intermediul reţelei de socializare Facebook – principala cale de mobilizare a tinerilor la vot. Şi asta pentru că, o singură televiziune a dat din prima zi informaţii despre problemele de la secţiile de votare din diaspora şi abia după vreo două zile s-a început mediatizarea şi din partea altor televiziuni.

În tot acest răstimp, dar şi săptămâna trecută, pe Facebook românii se informau unii pe alţii despre realitatea dinăuntrul şi din afara ţării.

În seara de vineri, 14 nov. 2014, România celor tineri şi sătui de umilinţă, mobilizată de pe Facebook, a ieşit în stradă. Duminică, mulţi români din ţară au mers la vot mobilizaţi prin telefon şi Facebook de către rudele lor din diaspora care le spuneau: „Votaţi în locul nostru!”. Ca în ‘89, când se dorea închiderea Timişoarei şi exterminarea populaţiei de aici care striga: „Libertate! Jos comunismul!”, la fel s-a strigat şi vineri şi duminică, pentru că statul român şi-a împiedicat duminică cetăţenii să voteze. Altfel nu îmi explic cum, de pildă, în localităţile cu mulţi români din străinătate, statul român a pus la dispoziţie secţii mici, nu îmi explic cum septuagenarul considerat gentleman Meleşcanu a îndrăznit să umilească românii din Paris care stăteau la cozi de ore întregi spunându-le cu un tupeu de comunist criminal să meargă la altă secţie de votare aflată „doar” la 500 km (!!!) etc.

La fel ca şi soţii Ceauşescu, pontagiacii nu şi-au dat seama nici în ultimul moment (li s-a cerut încă de duminică la prânz să prelungească programul la secţiile de votare) că îndârjirea lor îi va determina până şi pe cei pe care îi credeau mai supuşi români – moldovenii de la Iaşi, să se lepede de ei. Acesta e motivul pentru care şi la Iaşi, Iohannis a marcat un scor pentru unii neaşteptat de mare în favoarea lui Iohannis.

Tind să cred că toţi aceşti români menţionaţi nu au votat PNL ci au votat o persoană, alta decât emanaţiile partidelor politice din ţară de până acum (să nu uităm că o astfel de oportunitate nu a mai fost în ţară din ‘90 încoace, după alegerea lui Emil Constantinescu, fiindcă tot timpul românul a fost nevoit să voteze PSD numai ca să nu iasă PRM, sau Băsescu tot ca să nu iasă Geoană – PSD etc). Acest fapt nu înseamnă că Iohannis e coborât din cer, nu înseamnă că preşedintele Iohannis trebuie confundat cu premierul (unele sunt atribuţiile preşedintelui, altele cele ale Guvernului sau Parlamentului) sau cu PNL (partid ce are şi el destule rebuturi, baroni şi mafioţi).

Ci înseamnă că la 25 de ani de la evenimentele din ‘89, statul român şi-a ridicat în cap o planetă întreagă prin faptul că a interzis, prin măsurile „luate” pentru diaspora, dreptul constituţional fundamental al oricărui cetăţean: acela de a alege. Şi dacă această încălcare a dreptului cetăţenesc nu va figura în manualele de istorie, milioanele de români ce au trăit filele de istorie derulate în acest weekend vor avea grijă să le povestească copiilor lor acest episod istoric.