Dacă e să ne raportăm la o zicală din bătrâni „lunea nici iarba nu crește”, motiv pentru care echipa Bihon.ro a decis să nu se îngrijească de responsabilitățile zilei de luni, ci să servească cititorilor o evadare din cotidian prin abordarea unor teme de actualitate.

Într-o lume a vitezei, a superficialului, oamenii se concentrează tot mai mult pe lucruri practice, palpabile ori fizice, lăsând deoparte latura emoțională…care este de fapt cea mai importantă.

[related-post post_id=”2216952″]

Pentru că tot mai multe persoane se confruntă cu teama de a rămâne singuri, de a fi abandonați emoțional, Lectorul Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeutul Sorin Nica explică ce presupune de fapt rana emoțională a abandonului si ce poți face pentru a te vindeca de ea!

Dificultatea de a creea relații sănătoase

Oamenii pot identifica cu ușurință prezența multor temeri iraționale, însă nu pot conștientiza la fel de ușor iraționalitatea în cazul fricii de abandon. Această frică este resimțită foarte intens și real de către unele persoane cărora le scapă din vedere caracterul irațional al acestei temeri.

Această teamă intensă de abandon ajunge de foarte multe ori la un nivel autodistructiv, atât prin gândurile și emoțiile resimțite, cât și prin comportamentele și atitudinile manifestate față de ceilalți. Apar astfel constant stări puternice de tensiune, neliniște, agitație și chiar furie la gândul că partenerul ne poate părăsi.

De foarte multe ori, din cauza acestei temeri profunde, ajungem să ne comportăm în așa fel încât partenerul chiar să nu mai suporte situația și astfel să confirme cea mai puternică temere a noastră și să plece de lângă noi. Caz în care putem ușor observa faptul că nimic altceva nu a îndepărtat partenerul de noi, decât gândurile și acțiunile noastre. Din punct de vedere științific această situație poartă denumirea de „profeție autoîmplintă” sau la nivel popular „de ce ți-e frică, de aia nu scapi”.

Parafrazând, acțiunile noastre realizate sub presiunea unor gânduri false ajung să ne distrugă relația și nu partenerul.

Această frică a noastră ajunge să constrângă atât de mult viața partenerului, încât acesta începe să se îndepărteze constant, realizând exact acțiunea de care ne este frică. Această frică de abandon poate fi descrie foarte bine persoanele instabile emoțional, care prezintă accese de furie și crize de gelozie.

Nevoi emoționale neîndeplinite

Această teamă falsă își poate trage rădăcinile din experiențele avute în copilărie. Dacă aceste experiențe au cuprins separări marcante în relația cu părinții, separări ale părinților greșit gestionate, poate fi influențat extrem de puternic sentimentul bazal de siguranță și încredere în viață și în ceilalți

Atunci când copilul experimentează în dezvoltarea sa timpurie, sentimentul de siguranță în relația cu părinții săi, absența ulterioară a părinților, pe o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată, nu va schimba în interiorul nostru sentimentul că ceea ce ei simt pentru noi și ceea ce ei reprezintă pentru noi se va pierde vreodată. Această situație ne conferă siguranță generală și putem merge liniștiți în viață.

Contrar acestei situații, atunci când copilul nu a experimentat o situație de siguranță emoțională și afectivă în relația cu părinții, va avea ulterior un sentiment de nesiguranță și abandon, căutând și cerând permanent dovezi de siguranță și iubire, atât din partea părinților cât mai ales apoi din partea partenerilor. Vor fi astfel dezvoltate sentimente puternice de neîncredere și suspiciozitate față de ceilalți.

Copilul care și-a însușit această stare de siguranță și apartenență în relația cu părintele, va înțelege că relațiile sale nu pot fi afectate de distanță. Dacă în viața de familie apar situații precum: un divorț în care unul dintre părinți se retrage complet din viața copilului, îmbolnăvirea marcantă dublată de absența unuia dintre părinți, decesul unuia dintre părinți, o atitudine neglijentă, de abandon sau restrictivă din partea unuia sau a ambilor părinți, va fi afectată în mod profund perceperea siguranței la nivelul oricăror relații viitoare (cu oamenii, cu obiectele, cu viața).

Rănile copilăriei

Cauzele acestei frici intense de abandon pot fi atât bazale (anumite experiențe traumatizante din istoria vieții personale), cât și actuale (lipsa de siguranță și a încrederii în sine).

Specialiștii în psihoterapie confirmă că îndepărtarea fizică sau psihologică a unuia dintre părinți sau a amândurora în diverse situații pot crea premisele clare pentru ca o persoană să dezvolte temerile de acest gen. Aceste situații pot fi: abandonul copilului și instituționalizarea, dependența de alcool a părintelui, decesul sau îmbolnăvirea severă a unui părinte, abuzul emoțional, fizic sau sexual, divergențele severe și conflictuale în cadrul familiei, posesivitatea excesivă, hiperprotectivitatea și părintele dominator, aspecte care nu permit copilului să își dezvolte propria independență și individualitate.

Pot exista situații de risc în cazul acestei fobii chiar și pentru indivizii trecuți de vârsta copilăriei și care pe parcursul vieții experimentează pierderea prin deces a unei persoane apropiate, încheierea prematură a unei prietenii apropiate, finalul trist al unei prime iubiri și chiar ocuparea unui loc secund în viața unor persoane care anterior puneau respectiva persoană pe un loc privilegiat.

Drumul spre vindecare

Soluția în acest caz este să învatam să ne acceptăm pe noi inșine cu limite și neajunsuri și să ne acceptăm așa cum suntem.

„Siguranța si încrederea pornesc tot din interiorul tău, independent de cei din jur și confirăarile lor. Indiferent de tiparul pe care o persoană cu teama de abandon îl dezvoltă, cel mai important pentru ea este învățarea acceptării propriei independențe și individualități”, este sfatul psihoterapeutului Sorin Nica.

Lector Univ. Dr. Psiholog clinician și Psihoterapeut Sorin Nica

[related-post post_id=”2148868″]