Şi acum, aliaţii occidentali se căznesc să sancţioneze financiar lăcomia teritorială a Rusiei. Dar în timp ce rubla se decăleşte la foc automat, SUA îşi sângerează rezerva strategică de ţiţei iar Uniunea Europeană e nevoită să umble la tiparniţa de euro ca să salveze de la faliment bănci şi economii statale, doar francul elveţian urcă antigravitaţional sfidând şi teoria relativităţii. Aici e marea mirare. Nu s-a născut în Ţara Cantoanelor niciun alt Einstein să revoluţioneze energetica nucleară. Elveţia nu a anexat Bavaria, Saxonia, întreg Tirolul, Alsacia sau Lorena. Nu s-a descoperit în Alpii lor niciun zăcământ de aur gen Roşia Montană. De când cu telefoanele Svarowski s-au mai demodat şi Rolexurile. Nici agricultura elveţiană nu rupe hamul. Şi atunci pe ce bază economică se umflă francul aşa cum nu s-a mai întâmplat în istoria monetară modernă?
Aţi auzit ca vreun oficial helvet să iasă public cu o explicaţie pe-nţeles ori măcar cu scuze de la popoarele care suferă de pe urma acestei inginerii financiare? Sigur, printre ele nu se numără nemţii, francezii sau englezii, că lor n-ar fi îndrăznit să le dea credite înrobitoare. Urât şi din partea Bruxelles-ului că n-a comandat OLAF-ului sau altui organism european o investigaţie care să conducă la sancţiuni asupra celor care împilează ţările estice. Practic, fiecare e pe cont propriu. Măcar politicienii croaţi şi cei unguri, aşa zărghiţi cum par ei pentru restul lumii, nu şi-au lăsat naţia de izbelişte ci au dat lege ca să pună băncile cu botul pe labe. La noi însă, nu ne putem baza pe politic. Nici pe PSD-ul care guverna şi când s-au dat împrumuturile în franci şi nici pe mesianicul Iohannis care a tăcut mâlc, deunăzi, după consultarea cu Isărescu. Oricum, la ce minciuni ne-au servit momâile de la BNR, îi putem bănui de verişcanii masonice cu omologii cămătari elveţieni. Pe de o parte, un benerescu ne-a asigurat că nebunia francului nu ne afectează economia dar pe de altă parte recunoaşte că dacă BNR ar impune să se readucă împrumuturile la paritatea iniţială, patru bănci ar falimenta. Păi atunci cum pretinde că efectul e mic!?
Altă gogoaşă: că doar 8% din debitorii români sunt prinşi în capcana francului. Păi domnilor benerişti, de ce nu specificaţi şi procentul din valoarea sumelor împrumutate? Că aşa, la număr de împrumutaţi, dacă iei în calcul şi sumedenia de mărunţele „credite doar cu buletinul” (din care multe neachitate), sigur că pare mic numărul celor înrobiţi de franc. Dar creditele care apasă sunt cele mari, cu ipotecă pe casă. La acestea ar trebui dezvăluit procentul, că rar român care să nu aibă rudă sau prieten sclav la elveţieni. Iar cu suma totală pe care o au de achitat românii, Elveţia îşi poate cumpăra lejer o halcă din teritoriul României. Şi, atunci, care e soluţia? Că mitingurile cu pancarte pe la Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara nu înmoaie inimile cămătarilor aflaţi la mii de kilometri. Şi nici cu răscoale populare cu săpi, furci şi topoare, ca pe vreme lui Doja sau Horea, nu ajungi în miezul Spaţiului Schengen aşa de bine securizat la frontiere. Plus că e aiurea să-l scuturi pe elveţianul de rând, când adevăraţii responsabili se pitesc în spatele secretului bancar. Totuşi, ar fi o soluţie. Căci dacă nu ne putem baza pe politic, doar la justiţie ne e speranţa. Dar la justiţia penală, nu la cea civilă – cum se încearcă degeaba acum. E nevoie doar de un procuror hotărât să taie nodul gordian, sau să ia bota la căruţa cu oale şi bla-bla-uri în păsărească bancară. Căci precedent juridic există:
În urmă cu trei-patru ani, un ofiţer dârz (cât a coordonat BCCO puţini traficanţi de droguri s-au sumeţit să se apropie de Oradea) ne-a sunat la redacţie rugându-ne să îndrumăm bihorenii fentaţi de exchange-urile cu comisioane mascate de 8%. Ne-a explicat că dacă e doar o sesizare nu se poate proba premeditarea înşelăciunii dar că dacă sunt mai mulţi reclamanţi se pot identifica elementele constitutive ale infracţiunii. Şi iată că bulgarii şi angajaţii acelui exchange au condamnări definitive de la Curtea de Apel Oradea. Şi era vorba de un comision de 8% nu de unul de peste 80% cum se întâmplă acum (deocamdată), cu francul.
Am văzut cum Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a avut sânge-n instalaţie să facă o anchetă internaţională de anvergura Lukoil. Şi atunci de ce Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea să se cantoneze în dosărele de braconaj cinegetic (doar fiindcă unul din suspecţi era ofiţer de poliţie), crimă patologică (fiindcă asasinul era un avocat care înnebunise) sau de conflictuţ de interese (pe seama odraslei primarului de Aleşd)?
În loc să scrie volume de jurisprudenţă ca să se disculpe faţă de ANI, (vice)procurorul general Valentin Mirişan şi-ar putea justifica venitul anual de circa 50.000 de euro/franci cu un dosar care să-l facă să rămână în conştiinţa conaţionalilor disperaţi. Nu-i cazul să-i dăm lecţii unui procuror care e şi decan de Facultate de Drept. Însă un capăt de fir ar putea fi faptul că din sumedenia de români împrumutaţi în franci nu există unul căruia banca să-i fi pus în palmă bancnotele elveţiene. Ci toţi au fost puşi să iscălească „de bună voie” că vor să treacă pe la exchange…
De aici încolo, e treaba procurorului să avanseze de la o anchetă IN REM la una cu suspecţi. Cert e că odată încolţiţi, bancherii intemediari vor guiţa tot ce ştiu ca să se poată ajunge la eminenţele cenuşii.
Şi cine ştie, poate şi magistraţii helveţi aşteaptă o sesizare ca să poată demara o anchetă câtă vreme în ograda lor nu există prejudiciu.
P.S. Poate vom afla odată şi reţeta matematică a schemei elveţiene. Eu unul bănuiesc că include şi ecuaţia axiomatică „banul la ban trage”. Căci de ce storc mai mulţi bani nemeritaţi dinafară, de-aia li se înfoaie şi economia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!