BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
O fi „picat” dar s-a ridicat

O fi „picat” dar s-a ridicat

la 28 July 2014 08:48
28 July 2014 08:48
Războiul parcărilor orădene se încheie, zilele acestea, la fel de abrupt cum a început.
Scris de erdei - Războiul parcărilor orădene se încheie, zilele acestea, la fel de abrupt cum a început.

Trimite articolul

X

Proiectul de hotărâre care va pune punct conflictului şi-a aflat majoritatea necesară aprobării într-o manieră fără precedent, mai degrabă în afara Sălii Mari a Primăriei, după zile de negocieri între Primărie şi Prefectură. Semn clar că nu contează cine şi cum votează, cât acela care interpretează…

La final de iunie, Prefectura reclama ilegalitatea mai multor articole din regulamentul parcărilor. Subprefectul Cristian Bitea a avut revelaţia ilegalităţii după ce Primăria i-a ridicat maşina de pe o suprafaţă haşurată din Parcul Traian, cu ocazia alegerilor parlamentare. Critica principală de nelegalitate s-a referit la instituirea taxei pentru parcare neregulamentară, în valoare de 45 de lei. A fost atacată şi taxa de 300 de lei, încasată de AIO pentru înapoierea maşinii hingherite. Motivaţia: pedeapsă dublă pentru aceeaşi contravenţie, din moment ce e urmată şi de amenda în baza Codului Rutier. Alte observaţii se refereau la atribuţii ilegale ale „scriitorilor” de amenzi din cadrul AIO. Procesul verbal de amendă care urma neplăţii taxei de 45 de lei era întocmit la indicațiile șefului serviciului parcări, care stabilea și nivelul amenzii, din birou!

Imediat după atacarea în contencios administrativ a acestora, la începutul lunii, primarul Ilie Bolojan ieşea public cu o atitudine bătăioasă, ameninţând cu procese pentru daune. În două săptămâni, în schimb, executivul iniţia două proiecte de hotârâre prin care urma să se conformeze tuturor observaţiilor Prefecturii. Unele mai degrabă formale, altele de substanţă. Acestea ajung, lunea trecută, în discuţia deliberativului local, în cadrul a două proiecte de hotărâre: unul abroga taxele şi celălalt abroga atribuţiile ilegale dar propunea şi revizuirea altor articole din regulamentul parcărilor – actualizarea listei parcărilor şi instituirea de formulare pentru amenzi.

Primul proiect de hotărâre întruneşte majoritatea cerută de borderoul şedinţei, 14 voturi, şi este aprobat. Celălalt, însă, întruneşte tot 14 voturi, în condiţiile în care borderoul prevede că are nevoie de 18 voturi. În loc să meargă pe varianta simplă a unui proiect care abrogă articolele atacate de Prefectură, promovabil cu majoritatea consilierilor prezenţi, 14 în acest caz, AIO a preferat să includă în acelaşi document şi prevederi „patrimoniale” pentru care legea cere aprobarea a două treimi din aleşii în funcţie.

Aprobat pe jumătate? Consilierii locali părăsesc, luni, Sala Mare a Primăriei cu convingerea că materialul „a picat”. După acea şedinţă, începe lungul drum al proiectului, de la respingerea în plen, la „aprobarea” în afara Consiliului Local. După mai multe insistenţe ale Jb pentru a afla statusul acestui proiect, tratate cu refuz atât de primarul Ilie Bolojan cât şi de secretarul Ionel Vila, abia vineri ne-a putut comunica Primăria „aprobarea” acestuia.

Între timp însă, în urma mai multor „genoflexiuni logice” pe legea administraţiei publice, se vehicula şi varianta că proiectul de hotărâre a trecut… pe jumătate. Adică articolele abrogărilor ar fi fost aprobate, că doar le ajungeau 14 voturi, iar restul ar fi fost respinse, că au caracter patrimonial şi le trebuie 2/3 din totalul aleşilor. O asemenea struţo-cămilă nu doar că e greu de acceptat dar precedentul pe care l-ar stabili ar arunca în haos şi circ orice tentativă viitoare de-a vota hotărâri.

Jb a primit explicaţia „aprobării” materialului în integralitatea sa vineri, de la secretarul Consiliului Local: AIO a greşit!

„Dintr-o eroare materială a iniţiatorului, cauzată de volumul mare de muncă, s-a strecurat această eroare care s-a perpetuat. Cele 14 voturi sunt suficiente pentru ca materialul în cauză să fie adoptat”, susţine secretarul Vila.

„Materialul nostru, din titlu, la asta s-a referit: abrogarea articolelor din regulamentul parcărilor. În corpul hotărârii am avut aceste abrogări sub formă de articole, dar şi actualizarea câtorva anexe din regulament. În aceste anexe nu s-au propus locaţii noi ci s-a făcut individualizarea câtorva intervale de străzi, deci nu era necesar pentru asta acordul a două treimi dintre consilieri”, crede el, precizând că „din discuţiile inter-instituţionale Primărie-Prefectură, s-a desprins concluzia că 14 voturi sunt suficiente”. „Se pare că am reuşit să ne impunem punctul de vedere”, e concluzia sa. Aşa pare să se stingă scandalul parcărilor din Oradea, fără a fi tranşat de decizia unei instanţe.

De vorba unui „clasic în viaţă” – cine umblă la Lege, cu nimic nu s -alege – era să se convingă şi Primăria, pusă acum în situaţia de a se mulţumi cu încasări reduse din acest sector, altfel foarte bănos, şi de-a reface regulamentul, în conformitate cu legea.

Trimite articolul

X
Taguri:
cristian bitea ,
hingheri ,
ilie bolojan ,
parcari oradea
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    Economic

    Ai bani pe care nu-i poți explica? ANAF poate aplica un impozit de 70%
    Verificarea situației fiscale a persoanelor fizice a căpătat o amploare tot mai mare în ultimul an, iar ANAF urmărește cu atenție diferențele dintre veniturile declarate și banii sau bunurile deținute.

    Educație

    Ce îi așteaptă pe elevi și profesori din 7 septembrie. Cele mai importante noutăți ale anului școlar
    Elevii se întorc în bănci la 7 septembrie, iar noul an școlar păstrează structura pe module introdusă în ultimii ani. Pe lângă calendarul cursurilor și al vacanțelor, anul școlar 2026–2027 aduce și câteva noutăți: două discipline opționale noi, pregătirea procesului de schimbare a admiterii la liceu și extinderea ofertei educaționale din care școlile își pot alege opționalele.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    A furat burlanele și butelia din două gospodării. Un hoț din Bihor a fost trimis un an la închisoare
    Două case nelocuite au fost țintele unui bărbat din Șușturogiu, care a fost prins de polițiști după ce a furat un burlan pe care l-a cărat în spate prin localitate, dar și o butelie pe care a vândut-o proprietarului unui magazin din sat.

    BIHON CAO

    Se întrerupere alimentare cu apă în Oradea pentru zonele Piața București, Săvineștilor, Berzei și Ștefan cel Mare

    BIHON CAO

    De unde a venit apa fierbinte din Valea Nimăiești? Compania de Apă Oradea face publice primele constatări

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

    Economic

    Lemnele și cărbunele pentru încălzire vor fi înlocuite treptat. Statul pregătește programe de sprijin pentru gospodării
    Cetățenii care își încălzesc locuințele cu sisteme vechi pe bază de lemne sau cărbune ar putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea acestora cu soluții mai eficiente și mai puțin poluante.

    Economic

    Conturile românilor, tot mai vânate de hackeri. Atacurile au crescut cu 353%
    Românii și companiile au fost tot mai vizați de atacurile cibernetice în 2025, iar datele DNSC arată o creștere alarmantă a unor tipuri de incidente.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Tânărul care și-a ucis tatăl în Oradea, judecat după ce a lovit un polițist de penitenciare
    Dinu Darius Lupaș, tânărul de 28 de ani, care a fost condamnat la 13 ani de închisoare după ce și-a înjunghiat mortal tatăl într-un bloc din Oradea, va apărea din nou în fața unui complet de judecată, la doi ani de la pronunțarea hotărârii definitive în cazul de omor. De data aceasta sub acuzația de ultraj, după ce a lovit cu pumnul în față un agent de la Penitenciarul din Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X