Asta nu face decît să reia, în sens invers, bănuiala din urmă cu oarece luni, cînd Partidul Democrat părea suspect de aproape, amical şi doctrinar, de social democraţi. Să ne amintim – de parcă s-ar putea uita – că în momentul în care Băsescu a avut nevoie de un om de încredere în fruntea serviciilor secrete externe nu l-a găsit decît în interiorul partidului împotriva căruia s-ar presupune că luptă.
În războiul de uzură dintre preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, tot opoziţia e cea care s-a hotărît să rupă pisica în două, pornind procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui. Înainte de a apuca Guvernul să explice nu importă ce – de la gesturi de politică externă pînă la banale măsuri economice –, tot opoziţia e cea care face oficiile de gazdă pentru mass-media.
Culmea e că, plictisită, opoziţia nu mai are chef doar să comenteze, din greu, de pe margine. Foiletonul devenise rigid şi redundant. Din acest moment opoziţia vrea să conducă. Sunt convins că PSD n-are chef, acum, să intre în guvern.
N-are chef nici de funcţii mărunte, nici de ministere cu importanţă. Beneficiile de imagine ar fi minore, de nu chiar negative, cîtă vreme toată lumea ar pricepe că s-a aplicat asupra social democraţilor un exces de milă. Oricum i s-ar spune în particular, geniu ori prostănac, Mircea Geoană n-a fost niciodată un pomanagiu. Nici măcar aroganţa lui Năstase nu îndemna la pomană. PSD ştie doar să ia brutal, nu să cerşească. Aşa că, pe fondul de hăbăuceală generală, cînd nici măcar miniştrii nu se mai ştie dacă sunt subordanaţi premierului sau trebuie să raporteze direct la Cotroceni, cînd vorbele grele aruncate între partenerii de alianţă îţi îngheaţă sinapsele în creier, PSD, PC şi PRM s-au hotărît să-şi facă propriul guvern.
Nu doar că urmăresc să-şi aleagă propriul preşedinte, pe Văcăroiu, dar s-au decis să-şi facă şi guvern. Şi pentru că tot trebuia numit cineva prim-ministru, s-au gîndit să-l propună pe Călin Popescu-Tăriceanu.
Somaţiile către Tăriceanu de a se prezenta în Parlament cu un guvern reformat, format în exclusivitate din penelişti au devenit de-a dreptul ridicole. Vadim Tudor, Geoană şi Voiculescu îl asigură pe actualul şef al guvernului că un asemenea guvern, chiar dacă minoritar, ar avea suficientă susţinere şi să treacă, şi să funcţioneze. Straniu e că Tăriceanu nu reacţionează la ceea ce aş numi impertinenţa opoziţiei. E semn de slăbiciune.
Nu doar pentru PNL (acuza că ar cocheta cu PSD e inutilă; în acest moment PD nu e cu nimic mai breaz decît PSD, iar liderii lui, de la Boc la marele comandant, Traian Băsecu, cu nimic mai morali decît Geoană şi roiul de drăcuşori roşii din jurul lui), ci o dovadă de slăbiciune a întregii clase politice româneşti. Opoziţia, încă o dată, vrea să-şi facă guvern. Vrea să şi conducă, dar vrea să pară şi imaculată. Mă tem că orgoliul prostesc al liberalilor, care trebuiau să se retragă de mult de la guvernare, o să legitimeze un asemenea demers. Să votezi liberalii pentru ca Vadim sau Iliescu să hotărască destinul României parcă e prea mult. Chiar pentru un popor care nu ştie ce are de făcut în Europa, dar se pregăteşte să-şi ducă la vară oile şi caprele în vacanţă la munte.
Miron Beteg
Citiți principiile noastre de moderare aici!