Cadoul şi intersecţia

Am intrat, iată, în săptămâna referendumului. Trăim o nevroză de aşteptare cu care suntem, vai!, atât de familiari. Mitinguri, talkshow-uri, afişe şi banere, sms-uri otrăvite, declaraţii care te descumpănesc, totul - ceea ce este permis, dar mai ales ceea ce frizează nesimţirea - este pus la bătaie.

Foaie verde de nufăr

În muzică se numesc urechişti. La examen se numesc nepregătiţi. Pe marginea şanţului se numesc babe bârfitoare, la telefonul fără fir. În presă cum se numesc? În epoca Internetului, există oameni intitulaţi jurnalişti ce emit informaţii (false) fără documentare. Dacă n-au net, ar putea pune câteva întrebări celor implicaţi, dar e evident că n-au făcut-o.

Tragicul şi referendumul

Suntem în plină campanie pentru referendumul din 19 mai. Curtea Constituţională şi-a zis că într-o ţară atât de bizară, plăcerea de a juca nu este un apanaj conferit doar preşedintelui, ci şi-o poate aplica şi sieşi. Ca atare, am aflat că toată tevatura va fi mai incitantă decât se credea iniţial.

1 Mai muncitoresc

Aţi fost la defilare? Cum ce defilare? Păi nu e preşedinte tot nea Nicu? Dar să lăsăm glumele sinistre, mai ales că tragica moarte a unei tinere epuizate de muncă tocmai cu puţin înainte de 1 Mai readuce în discuţie relaţia român-muncă. Brusc, marea dezbatere naţională care ţine trei zile ne vede nu leneşi, ci chiar „workaholici” (obsedaţi de muncă).

Al patrulea mandat al lui Iliescu

„Dl Văcăroiu e şi prost, şi rău intenţionat. Cineva îl ţine totuşi acolo sus ca să vedem că e dobitoc”, spunea Dinu Patriciu când era lider al PL 93. Actualul preşedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu, fusese înainte de revoluţie director general la Comitetul de Stat al Planificării (CSP), instituţia ce trasa „planurili” cincinale ale lui nea Nicu (Ceauşescu) şi jongla cu cifrele, manipulând propagandistic realitatea. În 1992, necunoscutul nea Nicu (Văcăroiu) a fost pus de Iliescu premier.

Sfârşitul istoriei

Nu mă număr printre cei care duc războaiele personale până-n pragul dispreţului iraţional pentru instituţiile fundamentale ale democraţiei, dar nici printre cei care fac apologia grandilocventă a preşedintelui ca reprezentant absolut al neamului. Deşi, la drept vorbind, România a ajuns, recent, într-o aproape perfectă polaritate a opiniilor, astfel încât orice formă de deviaţionism e considerată un grav delict de opinie şi e taxată aşa cum se cuvine. Adică prin trimiterea în derizoriu a părerii care nu scuipă.

Nimicul şi plaiul

Patru zile, România a fost ca o vită legată la ieslea cu nutreţ. A stat şi şi-a rumegat inconsistenţa. La urma-urmei, cred că suntem un popor candid. Mileniile de aşteptare stearpă au săpat în inconştientul nostru colectiv crevasele contemplaţiei.

Indispoziţii

Într-o notă explicativă la ediţia a doua a „Politicelor”, Horia-Roman Patapievici vorbea despre apariţia, în România, a „unanimităţii lecturii indispuse”, adică despre substituirea actului relaxat al deliberării cu grimasa. Corelativ, bănuiesc că exista, pe atunci, şi o cvasi-unanimitate a scriiturii indispuse. Sau nu doar atunci...

Al patrulea mandat al lui Iliescu

„Dl Văcăroiu e şi prost şi rău intenţionat. Cineva îl ţine totuşi acolo sus ca să vedem că e dobitoc”, spunea Dinu Patriciu când era lider al PL 93. Actualul preşedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu, fusese înainte de revoluţie director general la Comitetul de Stat al Planificării (CSP), instituţia ce trasa „planurili” cincinale ale lui nea Nicu (Ceauşescu) şi jongla cu cifrele, manipulând propagandistic realitatea.

Fanii şi neisprăviţii

Ciudat animal poate fi, de prea dese ori, bipedul gânditor. El preferă să mănânce rahat, când are pe masă bucate dintre cele mai apetisante. Dar cum obişnuinţa este a doua natură a omului, iată-ne, hămesiţi, înfulecând mizerii pe nemestecate.