Oarecine spunea că eşti cu adevărat doar ceea ce rămâne din tine după ce toţi cei din jur te-au desfiinţat. De luni de zile, România se desfiinţează sistematic, ca şi cum ar avea de achitat note de plată rămase scadente încă de la facerea lumii.
La Editura „Brumar” din Timişoara, poetul Mihai Vieru, venit din Ploieşti şi încetăţenit cu drag în Oradea noastră, a tipărit o recentă carte, aceasta conţinând haiku-uri, cu un titlu oarecum aluziv, Hai-ku Miki.
Am intrat, iată, în săptămâna referendumului. Trăim o nevroză de aşteptare cu care suntem, vai!, atât de familiari. Mitinguri, talkshow-uri, afişe şi banere, sms-uri otrăvite, declaraţii care te descumpănesc, totul - ceea ce este permis, dar mai ales ceea ce frizează nesimţirea - este pus la bătaie.
În muzică se numesc urechişti. La examen se numesc nepregătiţi. Pe marginea şanţului se numesc babe bârfitoare, la telefonul fără fir. În presă cum se numesc? În epoca Internetului, există oameni intitulaţi jurnalişti ce emit informaţii (false) fără documentare. Dacă n-au net, ar putea pune câteva întrebări celor implicaţi, dar e evident că n-au făcut-o.
Suntem în plină campanie pentru referendumul din 19 mai. Curtea Constituţională şi-a zis că într-o ţară atât de bizară, plăcerea de a juca nu este un apanaj conferit doar preşedintelui, ci şi-o poate aplica şi sieşi. Ca atare, am aflat că toată tevatura va fi mai incitantă decât se credea iniţial.
Aţi fost la defilare? Cum ce defilare? Păi nu e preşedinte tot nea Nicu? Dar să lăsăm glumele sinistre, mai ales că tragica moarte a unei tinere epuizate de muncă tocmai cu puţin înainte de 1 Mai readuce în discuţie relaţia român-muncă. Brusc, marea dezbatere naţională care ţine trei zile ne vede nu leneşi, ci chiar „workaholici” (obsedaţi de muncă).
„Dl Văcăroiu e şi prost, şi rău intenţionat. Cineva îl ţine totuşi acolo sus ca să vedem că e dobitoc”, spunea Dinu Patriciu când era lider al PL 93. Actualul preşedinte interimar al României, Nicolae Văcăroiu, fusese înainte de revoluţie director general la Comitetul de Stat al Planificării (CSP), instituţia ce trasa „planurili” cincinale ale lui nea Nicu (Ceauşescu) şi jongla cu cifrele, manipulând propagandistic realitatea. În 1992, necunoscutul nea Nicu (Văcăroiu) a fost pus de Iliescu premier.
Nu mă număr printre cei care duc războaiele personale până-n pragul dispreţului iraţional pentru instituţiile fundamentale ale democraţiei, dar nici printre cei care fac apologia grandilocventă a preşedintelui ca reprezentant absolut al neamului. Deşi, la drept vorbind, România a ajuns, recent, într-o aproape perfectă polaritate a opiniilor, astfel încât orice formă de deviaţionism e considerată un grav delict de opinie şi e taxată aşa cum se cuvine. Adică prin trimiterea în derizoriu a părerii care nu scuipă.
Patru zile, România a fost ca o vită legată la ieslea cu nutreţ. A stat şi şi-a rumegat inconsistenţa. La urma-urmei, cred că suntem un popor candid. Mileniile de aşteptare stearpă au săpat în inconştientul nostru colectiv crevasele contemplaţiei.
Într-o notă explicativă la ediţia a doua a „Politicelor”, Horia-Roman Patapievici vorbea despre apariţia, în România, a „unanimităţii lecturii indispuse”, adică despre substituirea actului relaxat al deliberării cu grimasa. Corelativ, bănuiesc că exista, pe atunci, şi o cvasi-unanimitate a scriiturii indispuse. Sau nu doar atunci...
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mai durează! Finalizarea lucrărilor de lărgire la patru benzi a tronsonului cuprins între Aeroportul Oradea și Nojorid, amânată
Mai mulți șoferi care folosesc zilnic drumul spre și dinspre Nojorid ne-au trimis sesizări privind ritmul lent în care se lucrează la lărgirea la patru benzi, inclusiv privind calitate asfaltului care s-ar turna, dar și observații în legătură cu dimeniunile sensului giratoriu din zona Aeroportului.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă UAT Oraș Săcueni

Anunturi de interes public

Anunţ de participare la licitaţie publică - Concesiuni de bunuri Oraș Săcueni

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă UAT Oraș Săcueni

Anunturi de interes public

Anunţ de participare la licitaţie publică - Concesiuni de bunuri Oraș Săcueni

Angajari BIHON

Jurnal Bihorean si Bihari Naplo angajează distribuitori de presă

România

Gazele se scumpesc din nou! Prețul a ajuns aproape triplu, iar România intră în iarnă cu depozitele sub presiune
Gradul de umplere a depozitelor de gaze naturale din România este, în prezent, de aproximativ 76,26%, echivalentul a circa 2,43 miliarde de metri cubi de gaze, peste media Uniunii Europene de 68,26%, informează Ministerul Energiei printr-un comunicat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Prins cu pistolul neletal în mașină, pe DN 76. Un orădean care ar fi implicat în incidentele violente de la protestul fermierilor
Un orădean de 39 de ani, despre care presa națională susține că ar fi făcut parte din grupul protestatarilor implicați în incidentele violente, de marți, din Piața Victoriei din București, a fost prins de polițiști în timp ce se îndrepta spre casă, pe DN76. 2

Bihon CSM Oradea

CSM Oradea a preluat patru echipe de polo juniori de la CS Crișul. Două vor fi gestionate în comun cu CSU Oradea
CSM Oradea va înscrie patru formații juvenile în ediția 2026-2027 a Campionatelor Naționale de polo juniori.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Banii confiscați de la infractori ajung în spitale: Cum pot obține unitățile medicale fonduri de 1,3 milioane lei
Ministerul Sănătății a lansat un apel de proiecte finanțate prin Mecanismul național de susținere a prevenirii criminalității. 1

Cultură

„De la Broadway la Hogwarts”, concert simfonic gratuit al Filarmonicii de Stat Oradea, în cadrul programului Festifall
Concertul este gratuit pe bază de invitație eliberată la casieria Filarmonicii de Stat Oradea.