Adică e nevoie de un Năstase ca să se reitereze nevoia de niște schimbări pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, la capitolul – Pe cine băgăm în pușcărie. Am mai spus și cu alte ocazii că e mai scump și nu cu mare efect să ții orice om în pușcărie în loc să îl pui să muncească gratis pentru comunitate, iar Năstase a zis-o mai pe șleau: penitenciarele sunt fabrici de recidiviști. Și în mod sigur nu urmărea să dea vina pe închisori ci pe guvernanții care caută cică bani pentru țară, dar nu realizează că aruncă banii degeaba, culmea, legal, prin multe domenii, inclusiv prin intermediul unităților de detenție. Logic ar fi ca în pușcării să ajungă doar cei care comit fapte reprobabile ieșite din comun, ceilalți – majoritatea – să fie arși la buzunare și/ sau puși să muncească în localitatea de domiciliu, în folosul acesteia. Astfel, s-ar economisi banii ce se dau lunar pe întreținerea deținuților, cei care au călcat strâmb ar aduce beneficii comunității fiind puși la munca de jos și rușinați și, probabil, în timp, s-ar reduce gradul de recidivă.
Altfel, degeaba se trudesc șefii de penitenciare să reeduce deținuții cu tot felul de programe interesante de altfel. E nevoie de schimbări de legislație și de aportul mai multor instituții publice și ONG-uri. Arestul la domiciliu poate fi un punct de plecare spre o schimbare utilă societății. Fiindcă schimbarea nu se poate produce decât dacă se vrea. Dacă nu, în continuare, cei care comit infracțiuni cât de mici, se va aplica tot cel mai rudimentar și păgubos mod de pedeapsă: aruncatul în pușcării. De parcă așa s-ar scăpa de rău, când, de fapt, se face mai mult rău. Nouă, tuturor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!