Şcoala şi deşertăciunea

Cam o luna de zile, testele nationale, bacalaureatul si, în fine, examenele
mai mult formale de admitere la facultate vor tine isonul unor agende publice
si personale îmbibate cu emotii de toate felurile. Sa le luam, pe rând.

Capacitatea sau testele nationale sunt concluziile anilor de gimnaziu, un interval
scolar care a acuzat masiv anii experimentalismelor din învatamântul
românesc al tranzitiei. Cele mai multe, penibile si esuate. Ministri patibulari
au compromis orice speranta, programele scolare au ramas prafuite si indigeste,
la dispozitia unor profesori platiti precum frizerii si tocmai de aceea neinteresati
de performantele didactice. Pubertatea ramâne înca o vârsta
care nu a reusit sa se sincronizeze cu institutiile formative si care suporta
la modul pasiv contexte mai degraba sterile si represive. Vitalitatile vârstei
se consuma în exercitii stupide de memorare si reproducere mecanica, iar
pasiunile se consuma, exclusiv, în afara scolii.

Liceul a ramas ceea ce a fost: o institutie suspecta, cu un proiect educational
si instructiv dubios. Iata, nici adolescenta nu are mai mari sorti de izbânda.
În lipsa unor initiative scolare capabile sa-i motiveze pe tineri, învatamântul
mediu românesc experimenteaza impudoarea.

În afara olimpiadelor scolare, faima liceenilor este data de protagonistii
si mai ales protagonistele filmelor porno, care au început sa devina o
productie nationala. Numeroase scandaluri sexuale au tinut prima pagina a ziarelor
si headline-ul televiziunilor, marturisind la modul senzationalist povesti de
amor cu distributii nelegitime, dintre dascali si emuli sau „laboratoare”
clandestine în care scolarite cu apetit erotic instigat sunt gata sa dovedeasca
faptul ca romantismul nu este decât un produs rezidual al fiziologiei
aparatului reproducator.

Ce sa mai zic despre scenele de un grotesc aparte, filmate pe telefonul mobil,
în care elevi cu personalitatea deviata molesteaza si umilesc profesorii
chiar la catedra?! Dintr-un „cimitir al tineretii”, se vede treaba,
liceul a devenit un bâlci al desertaciunilor. Bacalaureatul, în
toata expresivitatea lui baroca, reflecta, la rându-i, anii scolaritatii
cinice. El este, în sine, un scandal. Prin ce? Prin ierarhiile scolare
pulverizate de notele unui examen trucat, prin sarabanda favoritismelor la comanda
ori prin negociere directa, dar mai ales prin bacanalele sponsorizate copios
de parinti grijulii. Reprimarea unor astfel de practici este o neputinta, tocmai
pentru ca nu ai cum inhiba modul de viata si codul decentei la români.

Noile vremuri au adus, totusi, ceva bun. A disparut examenul de intrare la
facultate. Societatea a reactionat corect la stimulii unei realitati aflata
în plin proces de remodelare. Studiile universitare au virtutea unei insigne.
Ele atesta, dar nu ajuta la nimic. Facultatile au devenit un fel de aspiratoare
de absolventi cu diploma de bacalaureat. Singurul criteriu de admitere este
acela de a fi biped, cel putin o parte semnificativa din viata.

Permisivitatea cu totul inepta a facut ca foarte multi studenti sa prizeze
genialitatea, cam cu aceeasi dificultate sau responsabilitate cu care este nazalizata
linia de cocaina. Putini nu sunt înscrisi la cel putin doua facultati
sau nu au job-uri. Examenele? O nimica toata: multe pot fi cumparate, iar altele
trecute dupa nesfârsite reexaminari. Fiind atât de putin importanta,
scoala nu-si poate permite principii, ci doar frivolitati.

Florin Ardelean