Ştirea dimineţii, difuzată peste tot – SRI a transmis 100 de informări în ultimii cinci ani despre infecţiile din spitale. De parcă miniştrii, prefecţii, şefii de consilii judeţene ori primarii nu ştiau altfel. Şi de parcă SRI nu are altceva de făcut. Şi totuşi, ştirile de pe mai multe canale TV incriminau Serviciul Român de Informaţii pentru faptul că „a tăcut”. Ha, ha! Ce-aţi fi vrut să facă în plus?
Şi revin, de ce era nevoie să verifice şi SRI realitatea pe care o ţară întreagă o reclamă de peste un sfert de veac: mii de cazuri de oameni care au intrat cu o boală în spitale şi au ieşit cu trei sau cu picioarele înainte. Zeci de ziarişti din ţară care au îndrăznit să relateze, real, despre aceste situaţii, au fost apoi încondeiaţi tot în presă (într-o parte a ei) de colegi aserviţi unor şefi de spitale sau de urbe sau, mai rău, daţi în judecată ori ameninţaţi pe la redactorii şefi pentru faptul că „induc oamenii în eroare”. Acum şi SRI induce în eroare şi minte!?
Aşa că, gata, nu mai căutaţi vinovaţi pentru dezinfectanţii diluaţi nu ştiu cum şi cât prin spitale.
Vinovaţii sunt în ordinea următoare: pacienţii, jurnaliştii şi, de acum şi sri-iştii.
Fraţilor, problema nu e de ce avem infecţii nosocomiale în spitale, pentru că infecţii de spital există în orice unitate sanitară din lume. Problema e de ce nu se raportează numărul real al infecţiilor şi de ce nu se iau măsuri. Sunt zeci şi sute de cauze pentru infecţiile nosocomiale din spitale (nu doar dezinfectanţii). Şi aceste infecţii de spital, potrivit unui reputat medic orădean, sunt în număr de 10 – 20 de ori mai multe decât se raportează.
Şi de ce nu se raportează? Simplu, de frică. De frica şefilor care sunt puşi politic să conducă spitalele.
Nici pe vremea împuşcatului o aşa situaţie catastrofală nu s-a întâlnit. Lupta pentru putere este atât de crâncenă încât nu contează câte infecţii avem. În nomenclatura partidului X sau Y totul e frumos – aşa trebuie să arate în presă. Iar dacă vreun pacient îşi caută dreptatea în justiţie, ba mai şi anunţă la ziar – Doamne fereşte să mai calce în acel spital că e mâncat de viu.
La fel şi ziariştii care cutează să relateze, cu dovezi, despre situaţii extreme şi reale, sunt puşi la zid cu remarci jignitoare sau din cele de genul: „Să uiţi numărul meu de telefon!”, „De ce trebuie să scrieţi despre asta?” etc. Nu e problemă că unul sau alt medic ajunge în arest sau la DNA, ci e problemă de ce scriu ziariştii despre această situaţie.
La fel şi cu subiectul salariilor din Sănătate. Cel puţin la Oradea s-a promis meritocraţie, adică doctorii buni să fie evidenţiaţi prin bani mai mulţi. Sunt câţiva ani buni de atunci şi situaţia nu s-a schimbat – doctorii de mare clasă rămân cu salarii prea mici pentru valoarea lor, iar alţii, pe bază de „grade” luate pe bune sau ei ştiu cum, ajung la sume colosale.
Ei şi acum, aştept să văd: Vor fi iar presiuni fiindcă am îndrăznit să pun cărţile pe masă, din nou?
Citiți principiile noastre de moderare aici!