Și dintr-odată îmbrățișarea răcoroasă a apei ne îmbată cu o satisfacție greu de explicat, pe care o reținem secret în trupul și sufletul nostru, poate de la prima scufundare în apa sfințită din cristelniță, primind-o, așadar, odată cu taina botezului.

Sau poate și mai adânc din vreme?…

Dacă ar fi să ne aducem aminte de o ipoteză – că viața pe pământ s-a înfiripat mai întâi și mai întâi undeva, într-un colț anonim al oceanului planetar – ar putea fi o chemare atavică spre veșnicia din care ne-am născut; sau mai romantic, din chemarea presupuselor cântece de sirene care trăiesc, nevăzute, în fiecare ochi de apă. Oricum, s-a stabilit fără tăgadă că atunci când ne naștem, corpul nostru conține 75% apă; apoi pierdem cu anii puțin câte puțin, până la bătrânețe, când chemarea ei nu ne mai domină și rămânem din această zestre inițială lichidă doar cu 50%.

Poate și experiența de viață ne spune mereu să nu ne mai aventurăm în satisfacții ademenitoare, pentru că apa nu e numai un loc de nebunii, ci și un posibil dușman fără scrupule care, dacă nu ai știința să-l învingi, te ucide.

Despre această față rapace a apei vreau să vă vorbesc.

Și nu cu plăcere…

Căci nu este săptămână dată de bunul Dumnezeu în care să nu auzim de victime care s-au aruncat în valuri fără să fie pregătite pentru această întâlnire perversă cu apa. Și mai ales că mulți dintre cei ce privesc cumplitul eveniment nu știu ce să facă, intrând într-o panică paralizantă. Și mor  oamenii și mor și mor și, după fiecare tragedie, totul se uită și se instalează credința implacabilă că acesta este tainul pentru bucuriile conviețuirii cu apa… Și iar nu ne mai aducem aminte că apa e atât de puternică încât, numai la trecerea ei peste pietre, acestea se rotunjesc și se supun legilor firii până la sfărâmarea din urmă și dispariția lor…

Acum două săptămâni, în timp ce la hotelul Perla din stațiunea 1 Mai se desfășura o salvare din ștrandul plin de lume și de spumă menită să facă cât mai fantezistă atmosfera în piscină, un tânăr plin de euforie sărise ca un delfin în văzul tuturor, în cădere lovind în cap un turist care îl admira cu gura căscată.

După dispariția sub spumă și apă a accidentatului, în câteva clipe personalul din paza ștrandului a sărit în piscină, pornind cele necesare pentru reanimarea celui în cauză. Din întâmplare, spre fericirea generală, trecea pe acolo un echipaj al Ambulanței, care a încheiat totul cu bine, în apauzele entuziaste ale privitorilor.

Dar spre surprinderea onoratului public și chiar a celor ce lucrează la hotel, ca în dramele antice (Deus ex machina), a apărut în carne și oase managerul Stației de Salvare din Oradea, domnul Gheorghe Pintea, care a decodat tărășenia, anunțând că totul a fost o înscenare știută numai de domnia sa și de cei doi eroi – delfinul și victima.

Ca o ironie a sorții, în seara aceleiași duminici, domnul Pintea mi-a dat un telefon cu glasul plin de emoție, anunțându-mă că în județ, în același interval temporal, s-au petrecut trei tragedii reale: un bărbat s-a înecat la Salonta, un băiat și o fată la Păgaia. Acolo, cei ce îi priveau pe nefericiții ce se zbăteau în ghearele morții n-au știut ce să facă, nefiind instruiți nici în natație și nici în salvarea victimelor. Ba de necrezut, dintre toate unitățile din județ care au ștranduri publice în dotare, una singură a cerut cursuri și exerciții de salvare din partea autorităților competente.

De unde și morala trasă împreună: este neapărat ca înotul să se învețe din fragedă pruncie, sub supravegherea unor cunoscători și necesitatea introducerii în școală și chiar în comportamentul societății civile – mereu indiferente – a elementarelor aplicații de salvare a victimelor de la înec.

Mă dezarmează însă experiența că în codul manierelor obligatorii ale conducătorilor auto de toate categoriile sunt prevăzute prin lege dotările cu truse medicale elementar alcătuite ale vehiculelor, precum și lecții dedicate salvării victimelor din accidentele de circulație, ore care nu s-au ținut niciodată… Și dintru începuturi și până astăzi, tinerii șoferi sunt aruncați pe șosele fără cea mai elementară pregătire în posibila salvare a colegilor de aventură…

Mircea Bradu