Într-un demers ce a înglobat o doză de populism mult prea concentrată pentru gustul meu, Emil Boc a îndrăznit, chiar, să bată ritmat în tobă, imitându-l pe celebrul Manolo, cel care colindă lumea alături de naționala Spaniei, de zeci de ani încoace.

Noi, bihorenii, nu prea avem motive să îl simpatizăm pe Emil Boc, care pe vremea când era premier a închis șantierul autostrăziii din Bihor și l-a mutat în Cluj, județul său natal. Și-a pregătit, astfel, terenul pentru o întoarcere la Primăria Cluj-Napoca. Și totuși…

O națiune bolnavă și needucată nu își poate găsi menirea, în concertul european. România continuă să aibă probleme majore atât în ceea ce privește sistemul educațional, cât și cel sanitar, iar deficiențele tot mai severe în ceea ce privește mișcarea în aer liber devin o problemă națională.

Sportul școlar este pe tobogan, iar cei mici sunt prea puțin încurajați să facă sport, în timp ce laptopurile, tabletele și telefoanele inteligente le acaparează viața, în detrimentul dezvoltării unui corp sănătos. „Mens sana în corpore sano”. Acest motto ne era odinioară repetat obsesiv. Azi a devenit o simplă înșiruire de cuvinte dintr-o limbă moartă pe care nu o mai bagă nimeni în seamă, dacă nu are legătură cu biologia sau cu medicina.

Relația dintre sportul de performanță și sportul de masă este una pe sens dublu. Ba mai mult, într-o lume în care variantele de divertisment sunt tot mai ciudat de variate, avem mare nevoie de repere de performanță, pentru a însufleți sportul de masă.

Într-o țară condusă de un Guvern cu deprinderi autiste, dezvoltarea are loc asimetric. Un astfel de exemplu este tocmai Clujul vecin, care reușește să-și continue dezvoltarea susținută, indiferent de ceea ce se întâmplă în alte zone ale țării. Atât în plan economic, cât și în cel educațional. Atât în ceea ce privește medicina de performanță, cât și în plan sportiv. Pentru că, nu-i așa?, cel mai bun paznic al sănătății este un stil de viață activ, cu sportul în prim-plan.

Clujul are o infrastructură sportivă de nivel înalt, iar viața sportivă a orașului este, de asemenea, înfloritoare. Nu întâmplător Clujul dă campioana României la fotbal, iar la baschet Clujul reprezintă un centru de putere constant. La fel, dincolo de mega-festivaluri precum Untold, tot Clujul găzduiește competiții sportive de înaltă ținută, aducând astfel mari performeri ai lumii sub ochii clujenilor, indiferent de vârstă. Spre exemplu, confruntările din Cupa Federației, cu Simona Halep în prim-plan sunt găzduite, invariabil, de noua sală polivalentă din Cluj-Napoca. Sunt convins că angajamentul primarului Boc față de Clujul cel sportiv și vibrant este unul cât se poate de real, dincolo de sinceritatea gestului de a lua toba în primire.

M-aș bucura ca primarul Bolojan să-i calce pe urme omologului său de la Cluj. Nu la gesturi populiste, ci în ceea ce privește angajamentulul său față de sportul de performanță, generator de repere pentru cei care așteaptă un imbold tangibil, în a se apuca de un sport.

Oradea nu se poate defini doar prin baschet. Oricine ia la pas bazele sportive ale orașului, va putea observa că, în ciuda dispariției FC Bihor, fotbalul a rămas sportul-rege pe malurile Crișului. La fel, bunăoară, e dezonorant ca o municipalitate precum cea orădeană să-și treacă pe coji de nucă sportivii care practică handbalul, poloul sau voleiul, descurajând astfel orice performanțe în ramurile sportive lăsate în afara axei de priorități de la Clubul Sportiv Municipal, condus de baschetbalistul Șerban Sere.

Că vorba aia, cine împarte, parte-și face. Chiar dacă ulterior ar trebui musai să constatăm că nici să înotăm nu mai știm, aici, în Oradea, capitala aquaparkurilor și a ștrandurilor termale din România.

E incorect să îl pui pe orădean să aleagă, spre exemplu, între fotbal și baschet sau între baschet și handbal. O municipalitate care se laudă zgomotos cu performanțele sale administrative are obligația de a sprijini sportul, oriunde există un germene unde performanța dă să încolțească. Pentru că sportul înseamnă sănătate. Iar un oraș nu se poate dezvolta sănătos, dacă oamenii cetății nu sunt și ei sănătoși. Și uită, astfel, să zâmbească.