Dar ce mă fac dacă sunt provocat la răspuns, deoarece nu am putut să mă pregătesc şi să învăţ? Doamne fă ca tot calvarul acesta să se termine odată! La şcoală trebuie să mă comport ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Mi-e ruşine să recunosc că tatăl meu bea şi că certurile sunt zilnice la noi în familie. M-am săturat să-mi apăr mama de fiecare dată când este bătută de tatăl meu. Ce respect mai pot avea faţă de tatăl meu când văd cât de urât se comportă cu fiinţa cea mai dragă pe care o am pe lume, mama, care mi-a dat viaţă? Doamne, ajută-mă să nu fac o greşeală majoră care să-mi schimbe toată viaţa, care să-mi spulbere toate visele!
Acestea sunt gândurile unui adolescent care suferă în tăcere, pentru că nu are curajul sau poate nu ştie cui să ceară ajutor. Şi, din păcate, nu este singurul, ca el sunt mulţi alţii care încearcă din răsputeri să ascundă problemele cu care sunt nevoiţi să se confrunte zi de zi. Cea mai des întâlnită violenţă este violenţa domestică, care se pare că este tot mai răspândită în foarte multe familii din România.
În ultimul timp vedem la televizor tot mai multe abuzuri în familie, iar numărul bărbaţilor care îşi agresează soţiile a crescut foarte mult. Aceste lucruri au început să devină normale pentru noi, cei din jurul lor, deoarece suntem indiferenţi faţă de oamenii care suferă din cauza violenţei. Mulţumim, poate, Providenţei că noi avem o familie fericită, normală şi atât. Dar nu facem nimic să ne ajutăm semenii.
Copilul care vede acasă cum tatăl lui o loveşte pe mama lui, este afectat psihic şi după un timp ne trezim că şi el face acelaşi lucru cu un prieten de-al său. Acest copil trăieşte o trauma îngrozitoare, când îşi vede părinţii certându-se şi bătându-se. Aceste amintiri urâte îşi pun amprenta asupra psihicului copilului pentru care părinţii ar trebui să fie nişte modele pozitive, demne de urmat. Există riscuri foarte mari ca acest copil să procedeze la fel în viaţa de adult, în noua lui familie, deoarece acesta a fost exemplul văzut acasă.
În momentul în care eşti agresat de un străin, poţi să te aperi în mai multe feluri, poţi să recurgi şi la violenţă sau la alte metode de autoapărare când acestea se impun. Dar când este vorba de părintele tău, mai poţi proceda la fel? Dacă într-o zi ajungi la şcoală cu o vânătaie vizibilă pe mână, provocată de tatăl tău că nu ai mers la magazin să-i cumperi băutură sau, cel mai des, că ai sărit în ajutorul mamei tale, ce le vei spune colegiilor tăi? Că te-ai împiedicat şi ai căzut? Că te-ai lovit când duceai lemne mamei tale? Dar aceste scuze sau explicaţii mincinoase nu te vor salva pentru mult timp. La un moment dat, bănuielile colegilor tăi se vor adeveri şi vor afla că, de fapt, tu ai probleme în familie, probleme pe care tu încerci din răsputeri să le ascunzi, ca să pretinzi că ai şi tu o viaţă normală, măcar la şcoală alături de colegii şi prietenii tăi.
De ce să taci când ştii că toate aceste nedreptăţi pot înceta? De ce să nu laşi ruşinea deoparte şi să ceri ajutorul unei persoane competente? Dacă nu ai acest curaj de a cere ajutorul unei persoane, vei trăi toată viaţa cu aceste traume, care dispar foarte greu din sufletul unui adolescent care merită să trăiască într-un mediu familial sănătos.
Deci, nu lăsa ca violenţa să te transforme într-un om slab după cum spune proverbul: „Violenţa este arma oamenilor slabi”. Să ai mereu în vedere să-i nu-i faci niciodată pe cei din jurul tău şi pe cei dragi ţie să sufere din cauză că tu ai suferit mult când ai fost copil, ci, din contră, comportă-te cu ei exact cum ai fi vrut tu să se comporte cei dragi cu tine când ai fost copil.
Şerban Roxana Elena, clasa a X-a A,
Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta
profesori coordonatori: Szatmari Diana
Consilier educativ prof. Manolache Petruş
Citiți principiile noastre de moderare aici!