BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Anunțuri
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
  • Economic
  • Educație
  • Cultură
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Opinii
Violenţa domestică

Violenţa domestică

la 10 June 2014 09:54
10 June 2014 09:54
Cum voi putea face faţă încă unei zile de şcoală, când eu nu am dormit, nu m-am odihnit, deoarece părinţii mei s-au certat toată noaptea?
Scris de erdei - Cum voi putea face faţă încă unei zile de şcoală, când eu nu am dormit, nu m-am odihnit, deoarece părinţii mei s-au certat toată noaptea?

Trimite articolul

X

Dar ce mă fac dacă sunt provocat la răspuns, deoarece nu am putut să mă pregătesc şi să învăţ? Doamne fă ca tot calvarul acesta să se termine odată! La şcoală trebuie să mă comport ca şi cum nimic nu s-ar întâmpla. Mi-e ruşine să recunosc că tatăl meu bea şi că certurile sunt zilnice la noi în familie. M-am săturat să-mi apăr mama de fiecare dată când este bătută de tatăl meu. Ce respect mai pot avea faţă de tatăl meu când văd cât de urât se comportă cu fiinţa cea mai dragă pe care o am pe lume, mama, care mi-a dat viaţă? Doamne, ajută-mă să nu fac o greşeală majoră care să-mi schimbe toată viaţa, care să-mi spulbere toate visele!

Acestea sunt gândurile unui adolescent care suferă în tăcere, pentru că nu are curajul sau poate nu ştie cui să ceară ajutor. Şi, din păcate, nu este singurul, ca el sunt mulţi alţii care încearcă din răsputeri să ascundă problemele cu care sunt nevoiţi să se confrunte zi de zi. Cea mai des întâlnită violenţă este violenţa domestică, care se pare că este tot mai răspândită în foarte multe familii din România.

În ultimul timp vedem la televizor tot mai multe abuzuri în familie, iar numărul bărbaţilor care îşi agresează soţiile a crescut foarte mult. Aceste lucruri au început să devină normale pentru noi, cei din jurul lor, deoarece suntem indiferenţi faţă de oamenii care suferă din cauza violenţei. Mulţumim, poate, Providenţei că noi avem o familie fericită, normală şi atât. Dar nu facem nimic să ne ajutăm semenii.

Copilul care vede acasă cum tatăl lui o loveşte pe mama lui, este afectat psihic şi după un timp ne trezim că şi el face acelaşi lucru cu un prieten de-al său. Acest copil trăieşte o trauma îngrozitoare, când îşi vede părinţii certându-se şi bătându-se. Aceste amintiri urâte îşi pun amprenta asupra psihicului copilului pentru care părinţii ar trebui să fie nişte modele pozitive, demne de urmat. Există riscuri foarte mari ca acest copil să procedeze la fel în viaţa de adult, în noua lui familie, deoarece acesta a fost exemplul văzut acasă.

În momentul în care eşti agresat de un străin, poţi să te aperi în mai multe feluri, poţi să recurgi şi la violenţă sau la alte metode de autoapărare când acestea se impun. Dar când este vorba de părintele tău, mai poţi proceda la fel? Dacă într-o zi ajungi la şcoală cu o vânătaie vizibilă pe mână, provocată de tatăl tău că nu ai mers la magazin să-i cumperi băutură sau, cel mai des, că ai sărit în ajutorul mamei tale, ce le vei spune colegiilor tăi? Că te-ai împiedicat şi ai căzut? Că te-ai lovit când duceai lemne mamei tale? Dar aceste scuze sau explicaţii mincinoase nu te vor salva pentru mult timp. La un moment dat, bănuielile colegilor tăi se vor adeveri şi vor afla că, de fapt, tu ai probleme în familie, probleme pe care tu încerci din răsputeri să le ascunzi, ca să pretinzi că ai şi tu o viaţă normală, măcar la şcoală alături de colegii şi prietenii tăi.

De ce să taci când ştii că toate aceste nedreptăţi pot înceta? De ce să nu laşi ruşinea deoparte şi să ceri ajutorul unei persoane competente? Dacă nu ai acest curaj de a cere ajutorul unei persoane, vei trăi toată viaţa cu aceste traume, care dispar foarte greu din sufletul unui adolescent care merită să trăiască într-un mediu familial sănătos.

Deci, nu lăsa ca violenţa să te transforme într-un om slab după cum spune proverbul: „Violenţa este arma oamenilor slabi”. Să ai mereu în vedere să-i nu-i faci niciodată pe cei din jurul tău şi pe cei dragi ţie să sufere din cauză că tu ai suferit mult când ai fost copil, ci, din contră, comportă-te cu ei exact cum ai fi vrut tu să se comporte cei dragi cu tine când ai fost copil.

Şerban Roxana Elena, clasa a X-a A,

Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta

profesori coordonatori: Szatmari Diana

Consilier educativ prof. Manolache Petruş

 

Trimite articolul

X
Taguri:
eseu ,
liceul nr 1 salonta ,
violenta
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Teren sintetic nou la Școala Gimnazială din Hidișelu de Sus
    În 7 septembrie 2026 debutează noul an școlar, iar elevii de la Școala Gimnazială din Hidișelu de Sus vor avea parte de o surpriză plăcută.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Escroc condamnat după o vacanță „gratuită” în Oradea. Folosea o aplicație pentru plăți fictive
    O săptămână de vacanță în Oradea, fără să plătească pentru cazare și masă. Este cadoul pe care și l-a făcut Andrei Dănuț Bonculescu, un tânăr de 24 de ani, din județul Gorj, prin care a lăsat o pagubă de câteva mii de lei în bugetul unui hotel și al unui apartament în regim hotelier din oraș.

    Economic

    Pensii România–SUA: anii de muncă din cele două țări pot fi cumulați. Ce se schimbă pentru români
    De la 1 septembrie a intrat în vigoare Acordul în domeniul securității sociale dintre România și Statele Unite ale Americii, un document care schimbă regulile pentru persoanele care au lucrat în ambele țări.

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

    BIHON CAO

    Compania de Apă Oradea începe încheierea contractelor cu proprietarii vizați de extinderea rețelelor din Tileagd

    BIHON CAO

    Anunț întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Libertății din Oradea

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Piață agroalimentară modernă de 16,67 milioane de lei, aproape finalizată la Ștei. Vezi când va fi inaugurată
    Noua piață agroalimentară din Ștei este aproape finalizată, lucrările urmând să fie încheiate cu mult înaintea termenului prevăzut în contractul de finanțare.

    Cultură

    VIDEO
    Dafina a lansat videoclipul piesei „Lasă, lasă”, după apariția ei la Vocea României
    Compoziția și versurile îi aparțin Dafinei, care semnează totodată și conceptul video.

    Cultură

    GALERIE FOTO
    Trei absolvente ale Facultății de Arte Oradea şi-au prezentat colecţiile la Feeric Fashion Week 2026, la Sibiu
    Pe lângă prezentările de modă organizate în locații neconvenționale, în cadrul festivalului au fost organizate workshop-uri și seminarii.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X