Cum mama mea a decedat când eu aveam doar 3 ani, am rămas cu tatăl meu, care din cauza jobului său, trebuie să călătorească foarte mult, chiar foarte mult, și de asta eu sunt nevoită ca în fiecare an să schimb școala de 2 ori. Aceste schimbări nu sunt chiar o plăcere, dar cu timpul m-am obișnuit. Acest an va fi diferit, deoarece tata a primit o ofertă de muncă, care presupune să stăm timp de 2 ani în Cluj și voi putea termina liceul în noua mea școală. Sunt foarte fericită, deoarece așa mă pot concentra pe studiile mele, având în vedere faptul că, vreau să primesc o bursă pentru facultate.
Toamna a ajuns un pic cam prea repede și mai mereu este timp urât, dar totuși mai merg cu scuterul meu la liceu. Când ajung în curtea școlii, îmi sare în ochi un grup de fete care fumează în fața școlii. Fetele rebele care se distrează pe banii părinților, fără a le păsa de consecințele faptelor lor. Niciodată nu mi-au plăcut genul acesta de oameni, prefer să nu le dau importanță. Parchez scuterul lângă o mașină acoperită cu hârtie igienică. Mi se pare ciudat, dar intru în curtea școlii. Văd o fată cu părul arămiu și obrajii îmbujorați, trecând pe lângă un grup de fete, se albește la față. Trece repede pe lângă ele, nebăgând în seamă remarcile acestora la adresa ei și se îndreaptă spre mine, aruncându-și geanta între scuterul meu și mașina plină cu hârtie igienică. E nervoasă. Când geanta ajunge pe jos, mă lovește în picior și toate lucrurile din ea se împrăștie pe jos. Deschide gura să zică ceva, dar o închide repede la loc aplecându-se să își culeagă lucrurile, în timp ce fetele din grup încep să râdă de ea. Mi-am dat seama că ele au făcut asta și cu mașina, care pare a acestei fete. Mă aplec și o ajut să-ți adune lucrurile.
-Nu ar trebui să vorbești cu mine, spune ea în șoaptă.
Mă încrunt. De ce, mă rog?!
Încearcă să intre în mașină, dar nu poate deschide portiera. Fără să vreau, dar instinctiv, mă ofer să o duc acasă.
-Te pot duce eu, îi spun eu, arătând spre scuterul meu.
-Eu, am…dar acceptă în cele din urmă.
Ajungem în fața unei case imense, ea coboară glonț, dar îi scapă un caiet pe jos. Îl ridic și mă îndrept spre ușă. Bat la ușă și îmi deschide tatăl său.
-Am… acesta este al fiicei dumneavoastră.
-Ești prietena Adelei?
-Nu chiar..Eu sunt o elevă nouă din liceu, am..mașina ei nu…, spun eu cu jumătate de gură.
Tatăl scoate un oftat îndelungat, după care spune:
-Iar fetele alea afurisite!
-Cum?
-A da, scuză-mă, tu n-ai de unde să știi! Adela, de când a ajuns în liceu este victima a unor “glume” făcute de către un grup de fete, care nu îi dau pace. Am vrut să intervin de mai multe ori, dar ea nu a vrut acest lucru.
-Pff…spun eu, șocată!
-Dar tu..tu ai putea să o susții!
-Poftim? nu sunt la un eveniment caritabil să îi țin spatele fetei, mai ales că nu pare cea mai prietenoasă fată, pe care am cunoscut-o. Nu știu ce să zic, domnule?
-Te rog, nu îți cer mult, doar vezi ce au fetele astea cu ea?
-Ok, văd ce pot face!
După care plec..
A doua zi trece destul de ok. Este ora prânzului și mă întrept spre cantină, unde o zăresc pe Adela. Îi fac semn să se așeze lângă mine. Între timp apare gașca de fete care o sâcâie. Adela ține o farfurie cu mâncare în mână, iar una din grup brusc o împinge și răstoarnă mâncarea pe ea.
-Oups..după care râd toate la un loc.
Adela izbucnește în plâns și o ia la fugă spre baie. Merg după ea.
-Totul este ok, o întreb eu ?
-Nu! nimic nu este ok!
Îmi scot jacheta și i-o intind.
-Of, o să fie bine! Uite, ia geaca mea!
Ieșim din baie,după ce am reușit să o calmez puțin și ne îndreptăm spre sala de clasă. Dar ce să vezi? Gașca de fete în fața noastră se uită la noi șocate.
Mă îndrept de spate și mă adresez celei care a împins-o pe Adela:
-Care-i problema ta? De fapt, problema voastră? Ce aveți cu fata asta? Ce rău v-a facut ea?
Fetele rămân mirate, după care încep să râdă în hohote.
-Nu ne-a plătit!
-Taxa, taxa de protecție, zice alta din grup!
-Fetița asta are destui bani să ne dea și nouă din ei, iar noi îi oferim siguranță!
-A da, și tu, și tu trebuie să ne plătești!
-Pf, aiurea, mi se pare prostesc să plătesc așa ceva! În plus, nu cred că am nevoie de siguranța oferită de voi! Suntem într-un liceu, nu într-un penitenciar!
După care o iau pe Adela de braț și plecăm.
Utima oră s-a încheiat, iar eu cu Adela chiar ne-am împrietenit. Ne luăm rămas bun una de la cealaltă și urc pe scuter. Of, am uitat un caiet în clasă, încerc să mă dau jos, dar cad cu scuter cu tot. Adela se grăbește să mă ajute să mă ridic.
-Ăsta e lipici!
-Vai, Raluca, ți-au pus lipici pe scuter!
-Ce? crezi că ele au fost?
Încuviințează din cap. Nu trec două minute și reușesc să mă dezlipesc de scaunul scuterului, când le văd ieșind cu un zâmbet satisfăcut pe buze. Gata mi-a ajuns.
Simt cum clocotesc de furie.
-Tu ai fost?
-Hah, normal că eu, cine altcineva?
-De ce?
-Pentru că pot! Plus că, nu ai vrut să îmi plătești taxa!
-Uite, nu ți-am plătit-o, pentru că mi se pare o prostie. După cum mi se pare prostie și faptul că îi ameninți și pe restul colegilor noștri. Nu știu ce ți se pare amuzant la chestiile astea, dar țin să te anunț că nu sunt deloc!
Fața fetei rămâne încremenită! Acum ce o să se întâmple? Văd o părere de rău pe fața ei.
-Am crezut că așa este firesc! Tata tot timpul o bătea pe mama dacă nu îi dădea bani de băutură, așa că am aplicat și eu un fel de taxă!
-Tatăl tău a fost violent cu mama ta?
-Puțin spus violent, ne bătea pe amândouă, dacă nu făceam cum voia el
-Oh..spune Adela șocată!
Șocată sunt și eu, pentru că lucrurile au luat o întorsătură de 180 de grade.
-Îmi cer scuze, spune fata cu ochii în lacrimi!
Sincer mi se face milă de ea și chiar nu vreau să izbucnească în plâns, așa că o iau în brațe consolând-o.
Adela se uită mirată la noi și apoi ne strânge pe amândouă în brațe. Simt o ușurare și începutul unei alte prietenii. Cred că violența naște violență!
-Totul o să fie bine de acum, spune Adela, cu blândețe în glas.
Și cam de atunci, liceul este un loc unde Adela nu mai merge cu teama de a o încasa de la colegi sau de a fi hărțuită de aceștia. Cealaltă nouă prietenă a mea mi-a promis că va urma un program de consiliere cu psihologul școlii.
Eseu realizat de echipajul Colegiului Tehnic Andrei Șaguna Oradea, coordonat de prof. Chișiu Ramona
Citiți principiile noastre de moderare aici!