Clubul ACS Poli Timişoara va avea în returul campionatului seriei Vest a ligii secunde un buget de 5.960.300 lei. Suma a fost obţinută în urma analizei financiare a clubului, fiind unul previzionat. Vestea bună este că acest buget este unul mai mare decât cel din tur.
Se schimbă sistemul de pregătire al tinerilor fotbalişti de la ACS Poli Timişoara. Juniorii vor adopta acelaşi model cu cel folosit la prima echipă. În plus antrenorii diferitor grupe vor avea două posturi pe principiul antrenorul unei formații va activa ca secund la altă grupă și invers.
ACS Poli Timişoara a susţinut miercuri primul amical de la revenirea în ţară. Vali Velcea a decis să deplaseze echipa la Lugoj, pentru un meci cu Vulturii din localitate. "Sunt sigur că sunt suporteri mulţi ai echipei acolo şi că sunt fericiţi să vadă formaţia la lucru", spunea tehnicianul, motivând decizia. Timişoara a învins, scor 2 - 1.
Vali Velcea nu-şi menajează deloc jucătorii de la ACS Poli Timişoara. Aceştia se vor întoarce din cantonamentul turcesc vineri noaptea. Zilele de odihnă ce vor urma sunt destul de puţine la număr, pe data de 13 februarie va avea loc primul amical "acasă". Sunt programate şapte amicale, dintre care patru cu echipe sârbeşti.
Formaţia ACS Poli Timișoara a susţinut marţi penultima partidă amicală din stagiul de pregătire din Turcia. Adversară a fost o echipă românească de primă ligă, mai precis Viitorul Constanţa. Cele două echipe au terminat la egalitate, 0-0 partida susţinută.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Flashmob împotriva Violenței în Piața Unirii
Activitatea a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în Piața Unirii și a adunat zeci de copii de gimnaziu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polițiștii bihoreni organizează „Săptămâna prevenirii criminalității”
Acțiuni preventive, ateliere de informare, cafeneaua prevenirii, expoziție de desene, jocuri, concursuri și alte surprize au fost pregătite de polițiștii bihoreni, în cadrul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un bărbat a plecat de acasă și nu s-a mai întors. L-ați văzut?
CIORDAȘ MARIUS CLAUDIU a plecat voluntar de la domiciliul mamei sale în cursul zilei de sâmbătă, 18 mai, în jurul orei 11:30 și nu a mai fost văzut.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

ANUNŢ Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Doi hoți din Bihor, dați în urmărire națională. Ce pedepse trebuie să execute
Polițiștii bihoreni au dat în urmărire doi bărbați, ambii din comuna Ineu, care se sustrag executării unor pedepse cu închisoarea pentru furt.

BIHON Sport local

Un punct cucerit și trei debuturi la Lotus Băile Felix

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Mii de orădeni au participat la Noaptea Muzeelor
Sâmbătă, 18 mai, la Oradea a avut loc Noaptea Muzeelor. 2

Stiri Inter(Nationale)

Intrare gratuită la UNTOLD şi Neversea în schimbul donării de sânge, în cadrul campaniei Blood Network
Persoanele care donează sânge între 18 mai şi 30 iunie, atât la caravana mobilă, cât şi în Centrele de Transfuzie din ţară, în cadrul campaniei Blood Network ajunsă în acest an la a X-a ediţie, vor primi un bilet gratuit de o zi la festivalul UNTOLD sau Neversea, au anunţat organizatorii.

Stiri Inter(Nationale)

Microsoft, Google, Continental, Oracle şi Bosch România, primele 5 poziţii în topul celor mai doriţi angajatori în 2024
Microsoft, Google, Continental, Oracle şi Bosch România sunt primele cinci companii nominalizate în topul celor mai doriţi angajatori în 2024, relevă rezultatele unui studiu derulat în perioada noiembrie 2023 - aprilie 2024 în rândul tinerilor aflaţi la început de carieră şi profesionişti din România, din domeniile IT&C, inginerie, ştiinţe sociale şi business. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Avertizare! De duminică seara revin furtunile în Bihor
Începând de duminică seara, 19 mai, sunt așteptate averse de ploaie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cu gândul la meciurile de baraj FC Bihor a câștigat cu scorul de 3-0 partida din deplasare cu CSC Peciu Nou
Echipa orădeană a încheiat play off-ul cu o victorie categorică în deplasarea cu CSC Peciu Nou, fiind singura formație neînvinsă din toate seriile din Liga 3.

Bihon CSM Oradea

„Leii roșii” au spart gheața. CSM CSU Oradea a câștigat acasă meciul trei al finalei
CSM CSU Oradea a câștigat cu scorul de 94-92 meciul 3 al finalei cu U BT Cluj-Napoca. 4

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.