Angajaţii CET au profitând de şedinţa ordinară a Consiliului de Administraţie(CA) al regiei, la fel cum au făcut-o şi pe 21 ianuarie a.c., când, tot aşa, în timp ce şefii se adunaseră pentru a ţine şedinţa de CA, nemulţumiţii s-au adunat în curte, cerând salarii mai mari.
Tot aşa cum s-a întâmplat şi în ianuarie, şi de astă dată accesul presei în curte a fost îngrădit, pe motiv că CET e obiectiv cu statut special…
Angajaţii care ieşeau pe poarta întreprinderii, neparticipând la protest, au evitat să dea declaraţii presei. „Nu participăm (la protest – n.r.) dom le, că a spus Napoleon: unde nu merge cu puşca ia tunul. Aici tun trebuie!”, a declarat nervos jurnaliştilor un angajat CET, neparticipant la protest, la ieşirea pe poarta întreprinderii.
Compromis
În ianuarie, protestatarii de la CET cereau salarii mai mari cu 30%, în condiţiile în care salariul mediu la Electrocentrale SA e de 17 milioane lei vechi, adică peste salariul mediu pe economie.
Pare însă că ieri sindicatul a ajuns la un compromis cu Consiliul de Administraţie. „Am ajuns la un compromis, pentru o majorare de 15%. Consiliul Local va aviza bugetul CET-ului în ultima joi din lună, însă e exclusă scumpirea gigacaloriei”, anunţă liderul sindicatului din CET, Tudor Dicu, care s-a arătat surprins, în acelaşi timp, de protestul muncitorilor, subliniind faptul că a fost o mişcare spontană.
Acelaşi Dicu a ţinut să arate că muncitorii din CET au acum un salariu de 9 milioane de lei vechi net, maiştrii iau 13 milioane, iar inginerii 17 milioane. „Nu mai sunt decât sporul de vechime şi sporul de fidelitate. În rest, s-au scos sporurile”, a precizat Dicu.
În prezent, CET-ul şi secţia de termofocare au 1.300 de angajaţi.
Calin Corpas
Protest spontan pentru un 15%
ORADEA - Câteva zeci de angajaţi ai SC Electrocentrale SA au participat ieri la un protest spontan, cerând mărirea salariilor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dosarul în care fostul director al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Bihor, Cristin Țepele, a fost anchetat sub acuzațiile de luare de mită și folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii va fi judecat la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile de ceață și polei se vor menține în cursul nopții de marți, precum și în dimineața zilei de miercuri, 16 - 17 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit oficialilor care au vizitat de curând șantierele lucrărilor, loturile Suplacu de Barcău - Chiribiș și Chiribiș - Biharia ar putea fi inaugurare în următorii doi ani, însă Asociația Pro Infrastructură (API) are un punct de vedere diferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Val de viroze în Bihor. Direcția de Sănătate Publică (DSP) a înregistrat o mie de cazuri noi în plus față de săptămâna trecută și 406 față de aceeași săptămână din 2024.
BIHON Sport local
În ultimul meci din Liga 3 jucat în 2025, CS Bihorul Beiuş a pierdut cu CSM Sighetu Marmaţiei, scor 1-2 (1-0).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Salonta l-a trimis în arest, pentru a doua oară în acest an, pe un tânăr de 19 ani, din Tinca, acuzat de comiterea a două furturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!