Un alt accident teribil a avut loc noaptea trecută la o trecere de cale ferată din judeţul Argeş. Maşina în care se aflau 4 patru bărbaţi a fost izbită în plin de un tren şi târâtă zeci de metri. Şoferul autoturismului este în comă, iar medicii fac eforturi să-l salveze.
În localitatea argeşeană Ţiţeşti, şoferul nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată, iar autoturismul a fost lovit de un marfar şi târât zeci de metri. Două dintre victime au necesitat îngrijiri medicale.
Şoferul a fost transportat în comă la un spital din Bucureşti. Fiul acestuia, care se afla pe scaunul din dreapta faţă, a scăpat fără nici o zgârietură.
Un alt accident grav de circulaţie a avut loc noaptea trecută pe Calea Lipovei din Timişoara. Trecătorii au încercat să acorde primul ajutor victimelor. Cei trei răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalului Municipal din Timişoara. Unul dintre ei are leziuni multiple, iar medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele sale de supravieţuire.
3 tineri grav răniţi şi un bărbat în comă
Reactualizat la:
Trei tineri sunt între viaţă şi moarte după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un copac pe un bulevard din Timişoara. Martorii spun că este posibil ca şoferul să se fi luat la întrecere cu un alt autoturism aflat în trafic.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Mașina de protocol condusă de președintele Klaus Iohannis, un Audi A6 3.2 FSI, este scoasă la licitație de Primăria Municipiului Sibiu, cu un preț de pornire de doar 1.000 de euro, potrivit informațiilor publicate de news.ro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea reamintește cetățenilor că impozitele și taxele locale aferente anului 2026 pot fi achitate în mai multe tranșe, fără pierderea bonificației acordate pentru plata integrală.
BIHON Sport local
Ziua de joi, 5 februarie, a adus față în față cele mai bune echipe din Seria Vest a Diviziei A2 la volei feminin. CSU Oradea a reușit să câștige duelul cu CSU Medicina CNUE Tg. Mureș cu scorul de 3-1 (25-15, 18-25, 25-20, 26-24).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, începând cu data de 9 februarie, accesul în clădirea instituției va fi restricționat temporar, ca urmare a lucrărilor care se desfășoară în interior.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea energiei termice a fost întreruptă în cursul zilei de vineri, 6 februarie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!