Fata a dispărut de la domiciliu din 7 ianuarie şi a povestit anchetatorilor că a mers singură în comuna Cristian, unde a fost acostată de doi tineri necunoscuţi, care au dus-o cu forţa într-un apartament de la etajul 3 de pe strada Andrei Mureşianu.
Fata a mai povestit că a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi până miercuri la ora 17.00, când a spus clar că vrea să plece acasă. Atunci a fost ameninţată cu bătaia şi de teamă s-a aruncat în gol.
“Lucram la o Dacie şi am auzit o bubuitură. Când m-am întors, fata era căzută între stâlpii de la sârmele de rufe. Am chemat imediat ambulanţa“, a spus Constantin Grigoraş, martor al incidentului.
În urma căderii, Bianca a suferit o fractură de bazin, o deplasare de umăr, un traumatism toracic, dar cel mai grav rămâne un traumatism cranian. a apucat să le povestească medicilor de la ambulanţă ce a păţit.
A fost internată pe Reanimare, iar peste noapte starea ei s-a stabilizat. Ieri dimineaţă, copila a fost mutată la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Braşov.Poliţia a identificat patru suspecţi în acest caz. Marian Drăgoi (19 ani) şi fratele său Alexandru Drăgoi (18 ani) sunt acum reţinuţi. Ceilalţi doi, Marian Chiţu (17 ani), proprietarul apartamentului şi Cristian Idor (16 ani) sunt cercetaţi în libertate.
“Pe baza declaraţiilor victimei, cei patru suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, ne-a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt la IPJ Braşov. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, tinerii riscă până la 10 ani de puşcărie.
A plecat de mai multe ori de acasă!
Bianca Stanciu locuieşte în Vulcan. Provine dintr-o familie numeroasă, iar părinţii erau obişnuţi cu dispariţiile ei. De aceea, nici acum nu au reclamat nimic la poliţie. “De Sfântul Ion a făcut baie, iar fratele ei a chemat-o să se uite la televizor. Ea a spus că merge la culcare, dar dimineaţă nu am mai găsit-o. A plecat de mai multe ori de acasă. Când se întorcea acasă, tatăl ei o mai bătea, dar nu s-a învăţat minte”, a spus senină Maria Stanciu, bunica fetei.
A sărit de la etajul 3 de frică
<p>Poliţia a identificat patru suspecţi în cazul fetei de 12 ani care a fost sechestrată, iar miercuri seara a sărit în gol de la etajul 3 al unui bloc din localitatea braşoveană Cristian. Cei patru tineri, din care doi sunt minori, sunt cercetaţi acum pentru viol şi lipsire de libertate. </p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Balastierele din județul Bihor au intrat recent în vizorul inspectorilor de ape, care au aplicat sancțiuni consistente pentru nerespectarea legislației în vigoare, în urma unor controale desfășurate în mai multe bazine hidrografice din zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea, gazonul montat între liniile de tramvai pare să aibă un dușman declarat, respectiv șoferii grăbiți, neatenți sau pur și simplu convins că infrastructura urbană e un decor interactiv.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen va susține miercuri, 11 februarie, partida din deplasare cu KK Cedevita Zagreb, contând pentru etapa a 6-a, ultima din Grupa L a FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, luni, încetarea procesului penal în care fostul director al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor, Ovidiu Dăescu, a fost acuzat de fraude cu fonduri europene. Instanța a invocat faptul că infracțiunile pentru care a fost inculpat Dăescu s-au prescris.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, își va încheia actuala campanie din Water Polo Champions League după meciul cu AN Brescia, care va avea loc miercuri, 11 februarie, cu începere de la ora 21:00.
Bihon CSM Oradea
Chestionat în legătură cu viitorul antrenor al „leilor roșii” și dacă s-a gândit cine ar putea fi acesta, președintele CS Municipal Oradea, Șerban Sere, a oferit anumite indicii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!