Oamenii l-au huiduit pe preşedinte atunci când acesta a încercat să-şi înceapă discursul de la această manifestare. Surprins de reacţia mulţimii, Băsescu i-a acuzat pe manifestanţi că încearcă să politizeze evenimentul. “Politizaţi o sărbătoare a moldovenilor!”, le-a spus preşedintele celor din Piaţă.
După acest moment, Traian Băsescu a reuşit totuşi să-şi ţină discursul dedicat Unirii, vorbind în special de abilitatea politică a lui Alexandru Ioan Cuza.
Basescu a fost huiduit la Iasi
Reactualizat la:
Preşedintele Traian Băsescu nu a mai avut parte de o primire triumfătoare la Iaşi. Fiind prezent aici la manifestările prilejuite de împlinirea a 149 de ani de la Unirea celor două Principate, Băsescu a fost primit de mulţimea din Piaţa centrală cu fluierături.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma modificărilor aduse Codului Fiscal la finalul anului 2025, o dezbatere juridică și administrativă a apărut la Oradea privind posibilitatea acordării de scutiri de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul său, „Psychedelia reflectată în rockumentare”, surprinde nu doar era psihedelică dar şi rockumentarele – filmele documentare rock.
FC Bihor
În ultimul joc de pregătire din Antalya, FC Bihor a întâlnit pe FC Fratria Varna, locul 2 în Liga 2 din Bulgaria cu 41 de puncte din 13 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 35-13, la 6 puncte distanță de liderul Dunav Ruse, care are și un meci mai puțin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!