Alături de soţia sa, preşedintele se afla într-un hypermarket, urmărit de presă. Pentru că în magazin nu sunt permise camerele de luat vederi, operatorii au rămas afară, iar preşedintele a fost urmărit înăuntru de Andreea Pană, de la Antena 3. Ea a început să-l filmeze pe preşedinte cu telefonul ei mobil. Între cei doi s-a purtat un dialog, iar reporteriţa a oprit înregistrarea la cererea lui Traian Băsescu.
La ieşirea din magazin, Andreea Pană şi-a reluat filmarea, în timp ce restul operatorilor se pregăteau să pornească şi ei camerele. Preşedintele a remarcat-o însă pe colega nostră şi i-a smuls telefonul din mână, băgându-l în buzunar. Deşi reporteriţa l-a cerut înapoi, preşedintele a refuzat să i-l înapoieze şi a plecat cu el. În cursul serii de sâmbătă, aparatul a fost totuşi înapoiat unei echipe Antena 3, la sediul de campanie al lui Traian Băsescu. A treia înregistrare, cea care surprindea momentul “confiscării” aparatului, fusese ştearsă.
Antena 3 a reuşit să recupereze însă fişierul din memoria telefonului. Aparatul a continuat să înregistreze şi după ce preşedintele l-a băgat în buzunar. Preşedintele României poate fi auzit spunând despre reporterul Antena 3 că este “o ţigancă împuţită”.
SURSA: ANTENA3
Trimite articolul
XIL MERITARTI!! L-ATI ALES ,E AL VOSTRU……
cred ca s-a saturat omu sa-l filmeze toata lumea toata ziua cu sau fara motiv… s-a scapat… si eu il iert… asta imi arata ca am ales DIN NOU un om normal care se mai enerveaza, se mai scapa… mai si injura… apropo… sa iasa in fata cei care nu au injurat niciodata. prea mare tam tam se face cu nimicurile astea… nu merge tara mai bine daca il stresati pe omul asta cu toate gunoaiele. Si pentru cei care l-au dat jos pe basescu… am o intrebare: de ce nu ati indemnat la colaborare in urma cu 2 saptamani? sper sa v-o luati!
bine-a facut!Ce pana mea se tot baga aia in viatza lui?
sunt unele ziare si televiziuni care scriu in functie de orientarea politica a patronilor indiferent de ce se spune in interviuri. acestia nu sunt ziaristi, sunt niste mercenari. deci foarte bine i-a facut. o merita.. ca si alti catva.
Guraaaaaaaaa!!!
Stilul asta e pe gustul celor 6 milioane.
Las ca vine el, tata Jiji…
O sa-l plangem atunci pe “delicatul” Beshescu!!!
… si ma mir ca Procuratura nu se sesizeaza. Pai daca-i pusa de el.
Vai de voi romani, un INFRACTOR va conduce.
Ieri un bou(Flota,case…) azi un ou (telefoane).
,,sa traiti bine,, zicea odata cineva, el poate traieste bine dar altii………..vai si amar de capul lor.
iar in legatura cu limbajul lui de cartier,ne-am cam obijnuit, asta ati ales pentru a ne conduce tara si asta aveti. Nu va mai bateti capul cu prostiile lui Base ca o sa va doara rau de tot, oricum limbajul nu si-l va schimba niciodata, el se crede tot pe vapor. pa
pa
Bine a facut. o nesimtita de reporteritza care probabil era in timpul liber si l-a zarit pe Basescu la cumparaturi.Ce sa gandit ea?Sa scoata telefonu si sa faca un super reportaj cu camera de 640*480
ce ne mai mira comportamentul lui base
Nesimtita aia (na, sa ma dea si pe mine in judecata!!!) a filmat intr-un loc in care asa ceva nu era permis. Deci, Basescu nu numai ca nu a tilharit, dar a impus respectarea legii. Este o diferenta esentiala intre ceea ce a facut acum Basescu (a pus la punct o infractoare, o persoana care a incalcat cu nesimtire legea locului) si Iliescu, cel care l-a facut ANIMAL pe ziaristul ce a pus o intrebare (deci, nu a incalcat nici o regula). Cred ca pina si ziaristii, chiar si cei ce sint slugile lui Felix, trebuie sa respecte legea. Iar daca tot se vorbeste de penal (in sarcina lui Basescu), atunci sa fie clar ca si PROVOCAREA este tot din domeniul penalului, doar ca trebuie “contabilizata” in sarcina slugii lui Felix, impreuna cu incalcarea regulii interzicerii filmarii in locul cu pricina.
Un gest necugetat din partea presedintelui.Sa nu uitam insa ca presa, media conduce tara la ora actuala.Manipuleaza prea mult cu parerile lor, care nu totdeauna coincid cu ale noastre. Dati-ne stirea si lasati sa judecam si noi. S-ar putea sa gandim poate chiar mai bine. E cazul sa hotarasc eu ptr. mine.Pentru o buna parte din presa, indiferent a cui ,,mogul” este, tot respectul.
Foarte bine ia facut o merita ce a cautat in viata privata a lui basescu,ce daca-i presedinte,nu are voie sa mearga la cumparaturi?dece nu sa dus si la toaleta dupa el sa filmeze,si ce intrebari au fost cele puse de reportera?asta se poate numi reportera?ceilalti asteptau afara nu au intrat in market ea ste mai cu mot decat ceilalti o nesimtita,merita mai mult.
Din pacate sunem un popor subcultural. Iar reprezentantii nostrii nu au cum sa fie altfel. Sa stiti voi, fanatici ai lui base ca oricare dintre voi pentru gestul de a talhari pe cineva erati arestati, judecati si condamnati la inchisoare! Asta-i omul care si-a creat imaginea de luptator impotriva coruptiei, un infractor de drept comun. Popor roman, ai bagat tara asta de tot in rahat!
Un presedinte este filmat mai mult decat un actor de Hollywood. E ceva normal si trebuia sa se fi obisnuit cu asta deja… Legat de ce a spus un comentator mai jos ca asta demonstreaza ca a fost votat UN OM… ce pot sa spun? Poate doar ca nu cred ca un om de rand trebuia votat ci un lider care sa arate in lume ce e mai bun in Romania si nu ce e mai rau. Ma revolta doar cand imi amintesc cum a baut peste masura la Steaua si apoi a condus in stare de ebrietate. Apoi acu cateva zile am vazut un reportaj cum el cu masina lui personala a parcat in Sibiu in loc nepermis si nimeni nu s-a luat de el (cu toate ca toate masinile care parcau acolo erau ridicate) doar ca era Presedintele tari… M-a scos din sarite cand s-a pus sa declare la Gates ca este de acord cu pirateria in industria IT si ca asta a ajutat Romania sa se dezvolte in acest domeniu … Chiar daca e adevarat nu o spui asa pe fata (e ca si cum i-ai spune ca sefului tau (ca Gates poate fi considerat seful domeniului IT din toata lumea) ca o duci atat de bine doar fiindca ai furat de la el…).
Astea si multe altele imi demonstreaza ca nu ne trebuie un om de rand in fruntea legislativului ci un lider care nu face tara de ras…
Nu va inteleg pe voi, ipocritilor care ii dati in sus si in jos cu ” bine i-a facut” ,”ce se baga in viata lui” etc.Voi chiar nu va dati seama(lipsa dezvoltare intelect) sau va faceti ca nu(ipocrizie) ca asta e PRESEDINTELE unei tari si ca un PRESEDINTE nu fura telefoane si apoi STERGE filmuletzele ??? Cat de rau ati luat-o cu indoctrinarea asta cu presedintele poporului si etc etc incat sa va distrati cand presedintele se adreseaza unei reporterite cu “pasarica”(sa fie clar, nu se referea la vreo inaripata) si apoi o face “tziganca imputzita”. De ce se baga in viata lui ???!! De aia, ca jegul asta de presedinte se duce mereu prin hyper-marketuri TOCMAI pt a fi filmat si a se vedea ce bun roman din popor este el.E dependent de publicitate si e un megaloman.
@Sfinx
Vezi ca in articol scrie clar ca i-a luat celularul cand a inceput sa filmeze din nou IN AFARA MAGAZINULUI. Acolo era voie sa filmezi! Tot talfarie (sau furt… nu-mi sunt sigur) se numeste fapta si gata! Orice ai spune, nimeni in afara de Politie sau altii din MAI au voie sa “impuna legea”…
Am votat pt. demiterea lui Basescu…dar il inteleg…Intrebari de genul “pt. ce perioada faceti cumparaturile?” nu pot fi puse decat de un retardat…Asa-zisa ziarista e o vita…A meritat-o! Iar daca, intr-adevar e si tiganca e super-ok !
In locul lui Base l-as fi batut mar pe respectiva ….
,,Nesimtita aia (na, sa ma dea si pe mine in judecata!!!) a filmat intr-un loc in care asa ceva nu era permis,,zicea cineva mai jos,din cate stiu eu in interiorul hipermarket-ului e interzisa filmarea nu si in afara lui asa ca domnule Sfinx imi pare rau. tu oricum pupa-l undeva pe base ………..:)
Ionut vorbeste de “popor subcultural” dar scrie si “reprezentantii nostrii”. Fratele meu, invata gramatica, pentru a putea acuza! Eu sunt reporter dar consider ca reporteritza respectiva a sarit muuult peste cal cu nesimtirea! OK, nici Basescu n-a reactionat bine dar asta n-o scuza pe fatuca!
,,Nesimtita aia (na, sa ma dea si pe mine in judecata!!!) a filmat intr-un loc in care asa ceva nu era permis,,din cate stiu eu in interiorul hipermarket-ului nu e permisa filmarea dat in afara lui…poate sa filmeze oricine ce vrea , asa ca domule sfinx…nu prea ai dreptate in ceea ce spui, dar daca tu asa stii mai cultiva-te.pa
unde naiba e tziganca aia,ia aratati mi o si mie…?
adlet tata sa stii ca in locuri publice oricine are dreptul sa filmeze si sa face ce vrea
Iasi fi bagat telefonul in c..
O aparut si aia ziarista mare peste noapte.Omul are dreptul la intimitate,iar intrebare ei e jalnica la fel cum e si superiorul ei “motanul felix”
adler tata sa stii su tu ca in locuri publice oricine are dreptul sa filmeze cand vrea si pe cine vrea
gjhgjgkjkl
bravo,Base!
“La ieşirea din magazin, Andreea Pană şi-a reluat filmarea”.
Deci, si-a RELUAT filmarea, dupa ce filmase in magazin… Este evident ca nici o infractiune nu poate fi scuzata de o alta. Dar, la fel de evident este ca atitudinea slugoilor lui Felix, urmati de alti ziaristi, de a “infiera cu minie proletara” actul necugetat al lui Basescu, “uitind” de provocarea nesimtita si ilegalitatea slugii lui Felix, nu poate fi acceptata. Pentru ca, iata, lasa loc la reactii la fel de subiective. Nu chiar orice pe lumea asta poate fi scuzat si ascuns in spatele calitatii de ziarist…
Helmut si Razvan ati remarcat aspectele cele mai importante.
La Basescu nu limbajul este problema. Problema lui esentiala este ca nu se poate stapanii. Un politician, un lider, un manager este un om calculat. Mai gandeste inainte sa actioneze.
Acest lucru ii lipseste lui Base.
Situatia este cu atat mai grava, incat acest om cu tendinte totatlitare nu este unul cult, educat. Practic unul ca Nea Ceau .
Oricum, orice dictator, la un moment dat, nefiind contrazis, se schimba in rau. Ganditi-va la Castro. Un om cult, care a pornit cu ideea sa faca bine si ajuns…
Totus nu vreau sa-l jignesc pe Castro, comparand cu Base.. ca el seamana mult mai mult cu betivanul de Stalin…
Eu nul-am votat pe acest presedinte eu am votat impotriva mafiei parlamentare.
Lasand orice apartenenta politica doeparte,asa-zisa “jurnalista” a fost agresiva din cale-afara.Probabil voia sa-si demonstreze “jurnalismul” cu un articol “Basescu la cumparaturi”….de-a dreptul jenanta atitudinea “profesionistei” marca “FELIX”…sau poate vroia sa-l convinga pe Motan sa-i mareasca leafa ori sa o cadoriseasca cu un post mai bun.Un lucru e clar :”profesionista” vroia sa iasa in fata.Chiar asa e bugetul Antenei?Sa ajungi sa filmezi cu un telefon Mobil???????E vorba totusi de un presedinte care incearca sa se comporte cat de cat firesc.Nu poti sa-l filmezi pe Basescu ,ca pe un elev de liceu,chiar daca sunt unii de parere ca un presedinte trebuie sa stea inchis la Cotroceni ca un papagal in colivie.
NU CRED CA BASESCU i-a spus “tiganca-imputita”!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!
Iar daca Mona Musca etc.etc au colaborat cu Securitatea si au fost ponegriti de presa si colegii politicieni,Felix de ce nu a fost pedepsit???Sa fie oare din cauza prieteniei cu Tariceanu & CO.????
Oricum un jurnalist adevarat nu-si cauta articole care sa starneasca scandal,doar ca sa iasa in evidenta….
,,La ieşirea din magazin, Andreea Pană şi-a reluat filmarea”.pai e si normal ca la filmat cand a ajuns in parcarea magazinului si pana la intrare iar dupa ce asa zisul presedinte a iesit de la cumparaturi co cosul tixit a reluat ce nu iti este clar domnule sfinx?
mare kkt.oricum era sclava lui felix.asa ca sa nu mai pozeze in victima.
Mie imi este clar totul, mai putin capacitatea ta de a intelege toate cuvintele pe care le silabisesti. Mai incer odata, paote acum intelegi si tu: nesimtita A FILMAT in magazin, apoi SI-A RELUAT filmarea. Incearca sa citesti sirea cu creionul in mina, fa schite si incearca sa-ti pui in functiune neuronul…
prea se baga in sufletul omului si “reporterii astia” nu mai un pic de intimitate din cauza lor
Dupa ce ai avut atat de mult curaj sa semnezi “anonim”, dumneata, jurnalistule portocaliu iti doresc ca toata viata ta sa ai parte doar de conducatori infractori, precum e cel al carui dos il dezmierzi cu limba-ti catifelata!
Basescu ptr. voi!
Asta meritati cei care la-ti votat,sa nu mai scapati de el pe veci,ca si in era ceausista si el a fost votat ptr.toata aviata lui .
De ce nu intrebati ,ce n-a facut Basescu in acesti 2 ani de mandat,pentru ca raspunsul e simplu …..nu A FACUT NIMIC !
Numai inainte sa ajunga presedinte ne-a facut ,dar numai hotii,exemplu taxa Basescu ,vanzarea flotei ,Afaceri imobiliare si de terenuri cu alte cuvinte talharii mafiote impreuna cu cei din PD !
De acest dictator aveti nevoie? si el ar merita sa fie impuscat cu restul bandtitilor din PSD,UDMR,PC,PNL ..etc.
Si acum dupa obtinerea rezultatelor ,nu s-a adresat poporului pe care asa de mult il iubeste ci direct lui Becali s-a adresat sa-i multumeasca ptr. voturi la prietenul lui de pahar.
Probabil a si pregatit fotoliul de Ministru al Culturii ptr, Becali ca amandoi sunt asa de inculti ca o pereche de opinci !
Sa vedeti voi ce va face betivanul asta peste vreo 2 luni,cand va prinde mai mult curaj gunoiul asta.
Asa un taran prost v-a trebuit voua presedinte,Bravo Romani !
bah fratioare oricine care e stresat de un reporter intr-un mod atat de josnic si cu intrebari lipsite de profesionalism ar putea reactiona in acest fel.Pune-te in situatie similara si fi corect cu tine,cum ai reactiona?”Presedintele merge si isi face singur anumite cumparaturi”este stiuta de majoritatea populatiei si nu cred ca e ceva rau doar ca este iesit putin din tiparul altor presedinti care prefera sa demonstreze ca au atat de mult de lucru incat uita ca sunt oameni in primul rand si dupa aceea reprezinta o institutie.Avem o viata,nu o ratati incercati sa fiti ingaduitori cu toata lumea chiar si cu acea jurnalista care a dat exemplu de exces de zel,cu toate ca nu inteleg cu ce a vrut sa informeze poporul.Prin urmare haideti sa ne concentram asupra altor probleme mult mai serioase care nu prea mai suporta amanare si sunt de mai mare interes la nivel national si sa nu ne mai infectam cu asemenea stiri cu care se incearca manipularea poporului.Va doresc sanatate tuturor!
Presedintele unei tari este un simbol, fiind reprezentantul unui intregi natiuni. Nu este un lucru lipsit de importanta acest aspect. El este oglinda noastra in fata altor tari. Daca presedintele Romaniei are un limbaj suburban, isi iese din pepeni usor,are reactii imprevizibile si nu tine cont de cele mai elementare reguli de bun simt, insemna ca si noi sintem asimilati acestei tipologii umane, si in curand se va spune ca sintem un popor de inculti si mitocani.
Lasatio ma mai moale cu filmatu asta nu poate iesi omu la plimbare ca voi toata ziua sunteti pe el. Punetiva in locu lui sa vedeti cum este … ziaristilor.
LA CE TE POTI ASTEPTA DE LA UNUL CA BASESCU ?! LA CEVA BUN? IN NICI UN CAY …RUSINE LUI SI RUSINE CELOR CARE L-AU VOTAT !!!
@ionutz tm
1. ma cheama Helmut (fara “h” la capat)
2. in acest week-end trebuia sa se astepte ca va fi mai “vanat” decat oricine altul.
@Alin
sunt sigur ca am mai vazut acest comentariu… Pe atunci te semnasesi cu anonim… (articolul era “PNL in opozitie?”)
Eu ii trageam si un sut in cur. A spus omu clar ca n-are chef de poze ca e la cumparaturi. Ce pwla mea e asa greu de inteles pt unii ziaristi? Dar gunoaiele cauta senzationalul cu orice pret…si l-au obtinut.
BAH LAMERI MICI CE SUNTETI… N-AI VOIE SA FILMEZI SI SA POZEZI PE NIMENI DACA NU AI ACORDUL PERSOANEI RESPECTIVE, INDIFERENT DE LOCUL UNDE SE AFLA. CHIAR SE DISCUTA PRIN EUROPA LA UN MOMENT DAT DACA TELEFOANELE CU CAMERA SUNT LEGALE. INCEARCA SA POZEZI TU PE CINEVA ASA AIUREA PE STRADA SA VEZI CE TE SPARGE LA NAS…
…pe TIGANCA AIA IMPUTITA.
OMU era liber, si suspendat, pe deasupra, si era si cu sotia la cumparaturi, si mai vine si cioara aia cu intebari tip Ferentari Rahova Mandravela…
hipermarketul si parcarea ca atare sunt proprietati private deci daca ti se cere sa nu filmezi trebe sa te conformezi daca asfel este incalcat dreptul la intimitate
iar despre antena 1.2.3.se stie ca sunt posturi de televiziune comerciale si politice
care relateaza in asa fel incat sa le fie stirea de senzatie si sa calce peste imaginea si demnitatea altor persoane .oamenii care au putina judecata vad ce minciuni s-au spus si cu ce mizerie l-au improscat pe presedintele tarii care a fost ales de noi cetatenii acestei tari,oameni ca vadim tudor si geoana in frunte cu tovarasul iliescu nu stiu decat sa agite spiritele ,numai asa pot sa faca campanie electorala prin minciuni si jigniri .poate ca vom traii sa vedem ca faptele nu vorbele te fac maret si nu prin minciuni si jigniri aduse altora castigi increderea alegatorilor
A gresit ,asta e clar.Dar nu e cazul sa exageram.De aici pana la a ne fi rusine celor care l-am votat sau sa catalogam ca tot poporul e format din mitocani e cale foarte lunga.Eu cred ca trebuie sa amendam asemenea actiuni,la fel cum am amendat si faza cu condusul baut,dar nici sa nu facem din asta procesul secolului.Nu trebuie sa fim nici mai catolici decat papa,nici ipocriti.Peste tot in lume politicienii gafeaza,sunt amendati si in functie de gravitatea faptei suporta consecintele.In cazurile astea,parerea mea e ca se exagereaza in reactii.
Base e presedinte si persoana publica si la buda pe wc… Mai mult decat oricare dintre noi, astialalti, palmashii… Trebe sa se astepte la asa ceva si nu sa reactioneze in halu asta. N-a fost frumos!
Base e presedinte si deci persoana publica si la buda, pe wc… Trebe sa se astepte la asa ceva, nu sa reactioneze ca un mitocan. Nu se face. Daca ei, reporterii sunt nesimtiti, pentru ca sunt unii dintre ei, el nu trebuia sa faca asa…
cei care nu inteleg de ce a facut basescu treaba aia sa se puna in loicul lui,si daca ii pana acolo care dintre ei nu au limite?presedintele sau reporterii lui voiculescu?in locul lui ias fii spart fata la nemernica
Am o intrebare ptr. Dvs.; faceti parte din grupul de presa al lui Voiculescu, sau a-ti vrea sa faceti parte?! Altfel as fi curios sa stiu si cum sa intimplat efectiv cu lux de amanunte, mai precis; ca si consecinta a caror actiuni ale acelei jurnaliste Basescu ar fi reactionat astfel, nimeni n-o spune?! De ce?!
Asa este Basescu. El oricum nu o sa se schimbe, tot a sa faca afirmatii hazardate si o sa actioneze neprevazut. Asa este el! (reporterdeocazie.ro)
o mancat o n cur…ce s o gandit ea ?…acum o s o promoveze sau acum o sa primeasca o marire…viteaza de ea. Parerea mea este sa se lase de meserie…am scris si eu la ziar acum vreo 10 ani dar mai stiam cate ceva despre etica…profesionala.
io personal ii dadeam cu telefonu in cap
bine o facut cu ea,ca is tare se baga in viata omului
Omu ala nu are nici bun simt nici demnitate…e fiu ploii..pe langa ca ne face de ras pe unde umbla ne mai face de ras si in tara.
Parerea mea ca asa un om ar trebui sa aiba interdictie de a mai iesi din tara. Iar reporterita trebuia sa depuna plangere la politie sa vedem daca s-ar fi intamplat ceva.
nu sunt pro basescu,dar parerea mea ca sa comportat foarte fin eu in locul lui runcam la dracu cu telefon cu tot.astea nu sunt jurnaliste,astia niste oameni fara tupeu,cu gura mareau nimic comun cu jurnalismul mai de graba de ate urmari ca o haita de caini.ganditiva oameni buni sa vina una si sa te filmeze ce ai cumparat pt cine ai cumparat sa-ti filmeze port bagajul cu ce umpli.de ce nu filmeaza pe Voiculescu facand cumparaturi in Anglia.
voi chiar credeeti tot ce se scrie in ziar sau se spune la tv? hm….problems dominlor si doamnelor…ganditi-va mai bine inainte sa scrieti sau sa credeti ceva…asta e problema romaniilor ca inghit tot ce le se propune…trist!!
Se stie ca Antenele sunt ale domnului Voiculescu. iar simpatia presedintelui pt acesta e “f mare”.
ar trebui filmata reportera cum isi face treburile la wc si dat si sunetu;
legat de incident,f bine i=a facut,l-o filmat vreo juma de ora in magazin(unde nici nu ai voie sa filmezi)si dupa aia si afara.De ce nu l=a filmat cu camera TV afara,si nu cu telefonul??e clar ca puneau sclavii lui voiculescu ceva la cale
Un infractor,da, mai romane, dar infractorul ce privesti
Nu e om de rand, EL ESTE D O M N U L TARII ROMANESTI
pe linga ca e mincinos are si un vocabular vulgar de mahala si un comportament de persoana needucata.o persoana publica si mai ales un presedinte nu are asemenea apucaturi ,deci bine a zis cine a zis daca l-ati reales pastrati-l sanatos
ASA TREBUIE SA TE COMPORTI IN ROMANIA UNDE S-A INSTALAT LEGEA JUNGLEI DE MULT !!!
Este jenant acest om….si voi care ii luatzi apararea suntetzi la fel…parerea mea este ca comportamentul acestui domn Basescu este execrabil.Sub orice critica…
o sugestie pt ziaristii lui Felix: mergeti sa-l filmati pe presedinte si la buda, ca apoi o sa spuneti ca si WC-ul public e tot public.
Si, na, va sic si eu ca sunteti tigani de doi lei!
PRESEDINTELE NU I-A ADRESAT REPORTERITEI DIRECT INJURII SAU CALOMNII, EL A AVUT O DISCUTIE PRIVATA, IN AUTOTURISM, CU SOTIA SA, DESPRE INCIDENTUL CU TELEFONUL, SI NICIDECUM NU A JIGNIT-O IN FATA PA ACEA “ZIARISTA”
IAR IN DISCUTIILE PARTICULARE, ORICE OM, FIE CA E PRESEDINTE DE TARA SAU DE BLOC, POATE SA SPUNA CE VREA! E OPINIA SA!
CHIAR DACA STIRILE CU PRESEDINTI SE VAND BINE, PROBABIL PE BANI GREI, ARE SI EL DREPTUL LA INTIMITATE, LUCRU TOTAL IGNORAT DE O PARTE DIN PRESA AVIDA DE SENZATII!
NU NE PLACE BASE, DAR IL URMARIM PESTE TOT SI IL FILMAM CU MOBILUL… CUM VINE ASTA?
PROBABIL CA A FOST CHIAR PROVOCAT!
SA FIM SERIOSI, SI SA-I DAM SILUI DREPTUL LA INTIMITATE, CHIAR DC PIERDEM 1 LEU, 2 …
O STIRE TARE PTR.UNII,
UN FIASCO D.P.D.V. AL MAJORITATII!
eu o si bateam pe fraiera aia de ziarista, probabil asa a primit ordin de la generalul felix, sa il provoace pe basescu ca sa aiba iarasi subiect interminabil la emisiunile de 3 lei de pe antena 3.
bine ca nu va bagati cu el si in buda! pizipoancelor, care sinteti!
asa se comporta un ziarist? e cumva un paparazi
a primit ce a cautat
….. mare noroc are gushteritza aia ca nu o dat peste unul mai ca mine sau ca altul care cu siguranta ii potrivea incisivii in locul maselelor si invers. Asa ceva….. la ce nivel se poate cobori un “reporter … Reporter pe dracu…. o fi ceva sluga care faca bordu sefului ei ….Marsh acasa zdreanto…
iliescu e mai civilizat, ala chema minerii…
in ziua de azi nu mai ai pic de liniste din cauza setei acestor imitatii de ziaristi bagaciosi care ar scorbeli si in rahat sa caute samanta de scandal.
e adevarat, comportamentul presedintelui a fost un pic deplasat, dar vedeti omul se afla la cumparaturi cu sotia fara bodyguarzi si alte codite…
si pe mine m-ar supara astfel de oameni, dar cred ca de la mine ar fi incasat un sut in fund…
am o sugestie – urmariti-l pe base in trafic, poate filmati ca a incalcat linia continua sau altceva, ca sa mai vindeti ceva stiri ….
Asta e “conducatorul” pe care l-ati ales! Asta va reprezinta! Un resedinte ce la Turcescu nu a stiut sa recite imnul natiuni pe care o conduce!
Salutare tuturor romanilor.
Parerea mea de licentiat in socilogie si administratie publica este ca se minte ceva de groaza cu asa zisele sondaje de opinie; sondaje dupa care “se vor face cartile” mai tarziu.
Pai de ce credeti voi ca nu au spus nimic partidele, chestii de genul cum ca alegerile ar fi fost (SI AU FOST) trucate din programelele dragute de calculator. Pai cum sa spuna PSD-ul asa ceva, ca doar si el cu mister dancu au falsificat niste alegeri. Chestia este ca in 2004 iesise Nastase, dar masoneria (Noua Ordine Mondiala), aia care ne vor implanta chip-uri cat de curand, nu l-au vrut pt. ca reprezenta alta masonerie.
Eu as vrea ca masoneria sa-l lase si pe Vadim su PRM-ul sa iasa odata. Dar este tinut doar ca speranta, ca o himera pt. poporul roman, ca “poate intr-o zi… vor veni si ei si ne va fi bine”.
As vrea sa vina PRM-ul la putere si sa vedem ce vor face si ei, dar nu prea au ce sa faca pt. ca mafia este asa de tare inradacinata ca le va fi greu.
In tara asta nu mai este bine sa fii destept si cu rusine, pt. ca au aparut pustanii astia acuma care in afara de: tupeu (da de alea nesimtit), alcool, gagici si manele nu mai au altceva in cap. Daca este oprit un smecheras de asra pe strada imediat da un telefon si il scapa taticul sau nasicul sau p***** masii cine il mai scapa; basca ce mustrari sau scaderi de salariu isi va lua politistul la serviciu.
La noi nu s-a vrut sa se dea liber la arme (ca in U.S.A.) pt. ca primii kilariti ar fi fost trantorii aia de parlamentari care dorm si dau l*** si ei pe unde apuca.
Eu cam atat am avut de spus (de varsat amaru ) si sa speram ca serviciile secrete vor lasa dreaq tunurile tesla atunci cand se apropie alegerile si oamenii vor vota asa cum le dicteaza constiinta.
Xerox_un peremist fidel.
Citesc şi mă minunez ce popr lipsit de cultură şi minime cunoştinţe în varii domenii au conaţionalii mei.
Doresc să le reamintesc celor care invocă faptul că a fost filmat fără acord că Preşedintele se afla într-un loc public, un magazin Selgros, unde nu-mi amintesc să fie indicatoare care să intrezică filmatul ori fotografiatul, iar dacă eu nu ştiu bine, atunci, era de datoria personalului magazinului să rezolve problema .Dacă în locul preşedintelui era o vedetă autohtonă sau străină era voie să fie fotografiată? Unii din străinătate au făcut bani frumoşi din astfel de filmuleţe. Aş vrea să le reamintesc unora că în 1919 (Stalin), 1929(Hitler), 1959(Castro),1968(Ceauşescu) ,Gadafi, Saddam Husein au venit la putere pe aripile simpatiei populare. Vreau să vă reamintesc:”Pentru ca răul să triumfe e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”. De multe ori îmi pare rău că prea mulţi au acces la computer.
Antenele toate sunt supuse lui voiculescu si au o atitudine de tot cacatu…toti reporterii din aceste televiziuni sunt niste MANIPULATORI ,iar cristoiu este cel mai evident exemplu de ziarist manipulator .Cat despre catzeaua aia de TIGANCA IMPUTZITA la cate limbi i-o fi dat in cur lui felix s-a manjit pana in gat.
Sunt intr-u totul de acord cu IONUTZ TM. In plus, aceasta frenezie cu care presedintele lupta impotriva Parlamentului, dar si insistenta pe care o manifesta pe aceasta tema sustinatorii sai nu e de bun augur. pana si Ceausescu, in timpul procesului a spus ca nu raspunde decat in fata Marii Adunari Nationale. Iar el era un dictator. De ce Basescu nu intelege ca nu numai la noi ci si in intreaga lume civilizata parlamentele sunt expresia democratiei si sunt consultate in toate problemele importante. Urmariti acest aspect in SUA , tara in care presedintele este si seful guvernului. Poate ca d-l Basascu vrea sa elaboreze singur toate legile tarii sau sa dezbata si sa aprobe singur bugetul tarii. Oameni buni, cititi Constitutia, aceasta buna-proasta cum e, dar pe care d-l presedinte a jurat s-o respecte.
mai rau trebuia sa-i faca,sa-i confiste tel si la prima sectie de politie sa o duca.de unde sa stie ca e reportera cand filmeaza cu tel mobil asa la ce ora vrea chipul ei nici eu nu o credeam si chiar daca se legitima.trebuia sa o tina la sectia de politie vreo 5 zile si poate i-ar fi trecut cheful sa mai fotografieze presedintele.si el timp liber ca noi toti si face ce vrea ,poate sa si bea daca asta ii face placere.am vazut ce fac altii care beau pe ascuns. asa ca sa mai termine cu fotografiile oriunde si oricand.
TOTUSI UNII NU POT ACCEPTA INVINGEREA.ZIARISTA AIA ESTE O TAMPITA SI O PROASTA SI ORICUM STIREA AIA NU INTERESEAZA PE MINE.STIREA CARE CONTEAZA SI DE FAPT INTERESEAZA PE TOATA LUMEA ESTE CA BASESCU A INVINS.
EL ESTE OMUL DE CARE ARE NEVOIE ROMANIA, NU DE IMPUTITI CA DAN VOICULESC SI CEILALTI COMUNISTI.LA ZDUP CU VOI SI CU TOTI CEI CARE VA SUSTIN. HAI BASESCU!!!!!!!!!
ce sa zic….reporterita e o vaca….si nu stiu cum de so nimerit sa fie fix de la antena 1….
Comentariu de la : Cameli……..Eu cred ca TU esti o prosta si Timpita…Indiferent cum sa comportat Jurnalista..UN PRESEDINTE TREBUIE SA FIE UN EXEMPLU… IN MOD CIVILIZAT, NU ARE DREPT LA CONFISCAREA TELEPHONULUI LA TALHARIE…faima Romanilor este cunoscut in Uniunea Europeana, a dat si Presedintele o dovada…dar sa TRAITI BINE !
Dak Basescu ii presedinte nu are voie sa bea,sa iasa si el cu prietenii,sa vorbeasca si el ca oricare om..atunci inseamna ca ar trebuii sa se pocaiasca pt ca este presedinte sau ce ati vrea sa faca???si in primul rand “tiganca imputita” nici nu ii o injuratura!!
nici macar nu stii ce inseamna talharie, pune botu pa carte si lasa netu , ca aici nu inveti nici sa scrii, nici sa citesti…
e evident ca te depaseste discutia…
BINE I-A FACUT!
nu fratie asa ii trebuie,si asa trebuie facutzi cu totzi reporteri, dusi la prins de serpi in delta dunari, ca is baga nasul unde nu le fierbe oala, si pe langa asta numa sa te faca de ras,
Bine a facut cu ea…pacat ca nu i-a tras una…ce pana mea nicaieri sa nu ai liniste??
indiferent de situatia politica a domnului Basescu nu merita sa ne batem joc de el si de familia lui!!indiferent de drepturile presei cum spunea un coleg de-al dvs sambata seara la realitatea tv,indiferent ca Basescu este sau nu personalitate publica dak nu este de-acord sa fie filmat NIMENI nu are voie sa-l filmeze!!!eu as fi dat-o in judecata pe domnisoara sau doamna reporter!!Si inca ceva,domnule dan voiculescu,de ce va folositi de imaginea postului de televiziune pe care il detineti pentru a va bate joc de domnu basescu??
de ce nu sunteti barbat si sa o faceti dumneavoastra??
va puneti cateii mancatori de rahat sa o faca!!!
rusine!!rusine!!!
pe asta l-ati vrut presedinte? vai de voi
De acord cu Base, jurnalista aia ii o nesimtita si o tziganca. Cum sa mergi sa il filmezi pe om cand isi cumpara de-ale gurii… Doamne ce penibil!!!
gunoi si lumea il tolereaza ba il mai si voteaza!
eu inteleg ca ziaristii trebuie sa isi faca maseria, dar exista si limite… faptul ca sunt jurnalisti nu le da dreptul sa fie lispiti de bun simt si de etica profesionala.
televiziunile domnului voiculescu nu au facut altceva decat sa fie partinitoare. tot ce au rpezentat a fost trunchiat, si cu un scop bine definit, adica sa distruga imagine lui basescu.
si acu vin si va itrneb, marii jurnalisti de la antena, cum au putu sa isi faca meseria stiind ca nu redau tot adevarul? sa le fie rusine.
Nui de mirare ca romanii sunt perceputi {cu mici exceptii} ca un popor decea mai joasa speta,codasii EOROPEI si toti se feresc de noi din moment ce un presedinte isi permite astfel de gesturi.Nu are nici o scuza indiferent in ce circumstante sa intimplat cea ce saintimplat.In tarile civillizate astfel de gesturi si cuvinte sunt sanctionate, indiferent cine le savirseste,acest base ar fii trebuit sa stie ca daca esti persoana publica trebuie sa suporti atentia permanenta a presei si sa te comporti asa cum iti cere statutul de presedinte aunei tari chiar daca este vorba de Romania , dar pur si simplu este atat de nesimtit ca nu am cuvinte .Iar cei care au votat impotriva suspendarii nu pot sa nu magindesc ca sunt exact ca el indiferent ca este vorba de oameni de rind sau asa zisi intelectuali .Adevaratii oameni de caracter sub nici oforma nu se comporta astfel iar daca nu suporta stresul functiei si e nebun nare decit sa demisioneze .
Nu sintem un popor de cea mai joasa speta. Este, eventual, parerea ta si a altora ca tine, de altfel si voi parti ai poporului roman, cel “de cea mai joasa speta”.
Poate la alte popoare, asemenea iesiri ale sefului de stat ar fi fost sanctionate penal. Dar nu uita ca, la aceleasi popoare la care te gindesti, si nesimtirea jurnalistei ar fi fost la fel de sanctionata. Daca bine imi amintesc, chiar in ziarul Adevarul au aparut stiri in care se relatau intimplari cu vedete si paparazzi, urmate de procese cistigate de vedete. La fel trebuie sa se intimple si la noi, chiar daca este vorba despre slugi jalnice ale unui (fost) securist, Felix.
Pe de alta parte, cei care nu l-au votat pe Basescu au dreptul la acelasi respect ca si cei care l-au votat. Daca tot ne dai lectii de civism, fa bine si invata tu primul regulile civismului si respecta optiunea fiecaruia, inclusiv a adversarilor. Ca altfel, vad doar ca il acuzati pe Basescu de tendinte dictatoriale, iar pe alegatarii lui ii faci/faceti in fel si chip, in timp ce voi deja va comportati ca niste stalinisti si kaghebisti, gata sa ne exterminati pentru simplul motiv ca l-am votat pe “dictator”. Hai siktir, “democratilor”!
Sunt f curios ce au de spus tiganii pardon romii de aceasta situatie , ca presedintele de care au fost alaturi ia facut imputiti ,cu ce este basescu mai presus decit ei{romii}din moment ce isi permite un limbaj de Ferentari.Cine are un pic de cultura politica cred cca isi poate imagina ,daca asa ceva se intimpla in FRANTA ,SPANIA sau alte tari unde se gasesc multi tigani, societatea civila, chiar daca ii detesta pe tigani ar fii luat atitudine si lar fii sanctionat intrun fel sau altul pt ca spcietatile civilizate sunt sensibile la problemele minoritatilor.Dar pt ca suntem romani toleram absolut orice mirlanie in numele a ce ? adreptului la viata privata ,este presedintele ROMANIEI nu prea are viata privata din moment ce a luptat cu toate puterile sa fie presedinte .In alte tari presedinti au patito si mai rau din partea presei si nu au avut parte de atata simpatie din partea populatiei. In tarile occidentale presa este a doua sau a treia “putere” in stat si persoanele publice fie politicieni fie actori au grija cum se comporta asta daca au ceva bun simt, dar la noi cu cit esti mai “tigan” cu atat esti mai simpatic.
vreau sa stiu si eu care popor l-a ales pe Base?????? 9 mil asta e poporul????? dar ceilalti 8 mil ce sunt????
nu este normal ca un om de stat sa vorbeasca in halul asta…..el este primul om in stat…e o rusine….. imi pare rau ca m-am nascut in asa tara cu asa conducator….. vai de noi …..
-La asa popor asa presedinte!Nu pot sa cred ca i se ia apararea domnului presedinte! Sunt consternat. Singura explicatie este ca marea masa de votanti ai presedintelui sunt dupa chipul si asemanarea lui: badarani si nesimtiti. Sunt roman si mi-e rusine de poporul meu! Halal urmasi ai falnicei Rome…….Ai plebei Romei……….
daca si la mine ar veni cineva sa-mi bage camera in ochi iar eu n-am chef, la fel as face. eventual, i-as da si cu telefonul in cap. nu avea nici o obligatie basescu sa stea sluj, ca un catel la expozitie, sa fie filmat in timp ce iesea de la cumparaturi. se uita de catre ziaristi faptul ca mai avem dreptul si la viata privata. ei cred ca, daca ai o legitimatie cu PRESS pe ea, poti sa-ti bagi nasul oriunde. nu e chiar asa! politia are limite, ziaristii nu. daca il prind pe unul la mine in casa, nu am voie sa-i dau cu ceva in cap??? nu, pentru ca el e, vezi doamne, ZIARIST! eventual, sa-i fac si o cafea, sa se simta omul bine! ia mai lasati-ma-n pace cu aberatiile astea!!!!
Constat ca se fac foarte multe referiri la ce se intimpla in alte tari, considerate mult mai civilizate decit Romania, cum ar proceda sau cum ar fi judecati presedintii acelor tari, ori cit de liberi sunt ziaristii occidentali… Celor care nu stiu – probabil cei mai multi dintre cei ce scriu pe acest forum, trebuie sa le spunem ca in tarile ocidentale nu poti fi ziarist daca nu ti se acorda licenta, iar pentru obtinerea acestei licente (care se acorda pe un an, cel mult doi) se da un examen cit se poate de serios. Or, daca ziaristul nu respecta Codul deontologic sau legislatia in vigoare, inclusiv dreptul la intimitate al cetatenilor, fie ei politicieni, licenta le este retrasa, iar ziaristul in cauza ramine fara piine, cum se spune.Cu alte cuvinte, nici un ziarist nu si-ar fi putut permite sa incalce dreptul la intimitate al sefului statului, ori a unui simplu cetatean, stiind ca ii va fi retrasa licenta, dupa cum nici un post de televiziune nu si-ar fi putut permite ceea ce si-a permis Antena 1, 2 sau 3 in aceasta campanie si mai ales dupa referendum, pentru ca ar fi ramas fara licenta de emisie…
Mai trebuie sa se stie ca acei paparazzi la care se face deseori trimitere nu sunt considerati jurnalisit si nu sunt aparati profesional de nici o lege. Si inca ceva: acolo, in tarile occidentale, discutiile private nu sunt facute public, decit cu acceptul celui in cauza, chiar si atunci cind acesta vorbeste, out of record, cu un ziarist. Ca sa nu mai vorbim despre o discutie privata cu nevasta…
Deci, daca tot judecam raul, atunci sa-l judecam in cunostinta de cauza si, mai ales, sa-l judecam in ansamblul sau, nu pe felii, dupa cum se convine si dupa cum ne serveste propriilor convingeri…
APROPO,de lumea buna !!AUGUST 1 ,sotul Carolinei de Monaco,sa urinat pe pavilionul evreilor,si nu a fost condamnat nici pe departe ca” si Base,sau a batut cu umbrela un reporter ce la surprins pe neasteptate de la bagat in spital,sau Helmut Kohl,fostul cancelar al Germaniei,a sarit spre parapet sa loveasca in stinga si dreapta pe ce-i ce il improscau cu rosii,si ar mai fi multe exemple de bune maniere in europa civilizata,parerea mea personala ,este o reactie fireasca a unui om normal,tinind seama de tensiunea in care a trait Base in ultimul timp !!pentru cei ce nu acepta sucesul lui Base,condoleante !!!adversari politici a lui Basescu au de suferit o infringere, ar trebui sa o suporte cu onoare ,dar nu o au !!a invins poporul nu Base,el e numai alesul nostru,impotriva coruptiei si a mafiei guveranatoare !! inca o data condoleante !!!
AIA NU ERA REPORTERA.
ERA PROVOCATOARE TRIMISA DE VOICULESCU .
CHIAR NU VATZI DAT SEAMA ?!?!
PANA EI, CA PANA ACUM NICI N-AM AUZIT DE EA.
Civilizat ar fi fost daca ar fi lasat-o in pace pe tipa si ar fi dat-o (pe ea sau chiar postul de televiziune) in judecata pt hartuire (sau ceva ce s-ar fi potrivit d.p.d.v. juridic). Era mai elegant si cu stil (lucru care nu l-am vazut niciodata la Basescu). Tampenii de genul “i-as fi dat in cap” sau “i-as fi aruncat telefonul” le spun cei care n-au capacitatea mentala necesara de a gandi rational situatia.
Si legat de ce a spus Gina… ceilalti 8 milioane sunt de neglijat. Nu sunt importanti deoarece nu au considerat ca este important sa-si exprime parerea mergand la vot. Daca nu participi la vot n-ai nici un drept de apel. Se decide in locul tau si nu ai dreptul sa contesti acea decizie. Nu-s de acord cu rezultatul referendumului dar nu voi afirma niciodata ca motivul esecului demiterii presedintelui se datoreaza lipsei de participare la vot deoarece acei 8 milioane de oameni nu exista pt mine cand vine vorba de acest referendum.
nesimtita aia ,
pana sau cum ocheama, pun pariu ca nu-i jurnalista.
o fi trimis-o pesedu sau vadim sau comunishtii de la ANTENA 1 .
La baie nu lasati omu in pace cand e la servici e alt ceva cand e in timpul liber lasatil dracu in pace..fmm de comunist voiculescule
inregistrarea cu Basescu facand-o tiganca imputita pe ziarista cu pricina, pe blogul lui Alexandru Seres http://alseresblog.romblog.ro/
Inainte de toate ar trebui sa ascultati si voi blogul , iar apoi sa cititi comentariul lui VM si sa ii dati dreptate . Bravo VM.
Avem presedintele pe care-l maritam. Dupa chipul si asemanarea noastra a majoritatii romanilor. Majoritate care fac chefuri si apoi se urca la volan,majoritate care parcheaza in locuri interzise, majoritate care nu se tin de cuvant, majoritate care se crede cea mai cea, majoritate care nu a facut nu stiu ce scoala si s-a realizat in viata, majoritate care vrea sa moara capra vecinului, majoritate care fura cand i se ofera ocazia. Majoritatea asta se vede personalizata in Basescu. Sa ma ierte minoritatea corecta, dar acesta este adevarul si noi il stim.
individa a provocat!base este nevinovat!poate nu este moral bine ce a facut dar asta este base si tocmai d aia este iubit!
Unde se mai ia interviuri cu telefonul,poate in Somalia pe front,ce ziarista ,sa-i fie rusine ,presedintelui statului nu este la cheremul oricui ,cu orce intrebari.Sa-ti fie risinica ,falsa ziarista.
BINE I-A ZIS ZIARISTEI, ASTIA SUNT CA RAIA, NU TE LASA SA RESPIRI! PRESEDINTELE CA TOT OMUL ARE NEVOIE DE INTIMITATE SI TIMP LIBER.
Pentru toti ce nu sinteti deacord cu felul omenesc si plin de greseli a lui Basescu, va-si dorii 34 ani cu Ceausescu atita am trait eu ,cu el atita va-si dori si voua celor nemultumiti de Basescu,un om cit se poate de normal cu apucaturi ne controlate un om din popor ,poate mai putin prevacut si mai putin diplomatic, dar UN OM cu un caracter modest si direct !!! eu nu sint un fan BASESCU ,nu fac politica in tara ,nu traiesc in tara ,dar ma bucur de infringerea mafiotilor si parvenitilor din parlamentul romäniei,le-a fost deajuns !!!!
Am uitat ceva ,la multi li-se pare anormal ca presedintele tatii,sa se duca personal la cumparaturi si sa te intilnesti cu el intr-un magazin,intradevar mare CARACTER,ASA CEVA PUTIN DINTRE NOI AR FACE ,am trimite slugile, ca asa ne place noua romänilor ,daca am avea ocazia si conditia si mai ales puterea !!!
si o fi fost f aproape, daca a reusit sa ii smulga telefonul din mana, ca doar nu e caracatita basescu!
si eu as fi facut la fel!
La-ti pus inapoi la Cotroceni pe gunoiul de Basescu ,atunci de ce sunteti ravoltati de comportamentul lui de mahala ,de un idiot un rebut al omenirii ce este el?
Este un badaran nesimtit,pana nu a fost reinstalat in functie el a cautat ocaziile sa fie filmat si fotografiat indinferent unde se afla,ba la excursie,ba la carciuma,numai sa nu piarda nici o ocazie.
Sa vedeti voi cum o sa fie taranul asta peste vreo 3,4 luni pana ia putere,o sa mai blestemati voi clipa cand ati pus stampila pe NU.
El are inclinatie dictatoriale ca si Hitler,Mussolini,Stalin inca si Ceausescu era un inocent langa betivanul asta.
Ca si presedintele RO. el ar trebui sa aiba un comportament demn de un om,nu sa semene cu un animal.
El a sustinut ca iubeste f.mult poporul roman,atunci unde a disparut aceasta iubire,era numai MINCIUNA .
Sa-i fie rusine la dobitocul asta si sper ca justitia va rasplati comportamentul sau !
Da intr-adevar asa tb sa se poarte un presedinte: injuri ca la usa cortului, furi telefoane mobile, pui un bax de bere in portbagaj in vazul tuturor, te duci la finala de handbal si te dai in spectacol ca un mascarici de 2 bani, nelasandu-le pe sarmanele jucatoare nici macar sa savureze linistite vicotria. Populism ieftin, de adevarat “gaozar”.
Dupa cum a votat, poporul roman chiar merita un astfel de presedinte!
Ce va tot kktzi atata pe voi ..cum atzi vrea sa se poarte ca si Bombonel prefacutu p*** sau ca si Tariceanu cu Armani la inundatii? ce sa mai zic de mascariciu de Iliescu care conduce din umbra toate actziuniile comuniste din Romania ultimilor 20 de ani…sau de turnatoru de Voiculescu..care pe toate posturile lui de TV impreuna cu lingai aia de moderatori dezinformeaza poporu? Ce daca i presedinte..nare omu dreptu la intimitate!? daca sar tzine dupa voi un gaozar de ziarist cum atzi reactziona..exact ca el..poate mult mai dur..eu iash da in cap..meserie de pijat..98% din ziaristi .jurnalisti nau cultura generala cat eu negru sub unghie..BINE BASE TOT AJA TOT RESPECTU JOS COMUNISMU~
Intradevar poporul roman merita un astfel de presedinte..poporul roman nu e prost..asa ca tine! afara afara cu tine din tzara!
Dragi jurnalisti nu pot sa nu observ ca cetatean si sa subliniez ca dvs. cu tot profesionalismul dvs. incalcati zilnic dreputurile fundamentale si aceea de dreptul la intimatate .Cetateanul Basescu deoarece el se aflase in aceea zona in calitate de cetatean venise la cumparaturi cu sotia ca oricare cetatean normal (subiniez faptul ca sunt apolitic si nu ii tin parte acestuia) iar duduia de la Antena 1 televiziune care in aceasta perioada era cu tunurile pe acest biet si chelios cetatean il hartuieste…mi se pare nornmala reactia d-lui Basescu chiar daca putem zice a depasit limitele dar justificat..sincer mi-e sila de mass media din tara a treia putere in stat …uitativa toate marule trusturi sunt condusi de mafioti implicati in politica mai mult sau mai putin :Voiculescu, Patriciu, fratii Micula, Rosa Stanescu, Vantu..asta este mass media din Romania ..acesti delincventi
Nu eu sunt cel care desconsidera poporul roman , ca si eu traiesc in aceasta tara , din pacate cei de afara ne vad asa si cu motive bine intemeiate.MI sar parea normal sa nu fie lasat nimeni in apropierea presedintelui ,ca de acea plteste neamul SPP-isti dar lui base ii place “baia de multime ” cind ii convine lui nui asa.Daca ai fii citit cu atentie ce sa scris pina acum cei care nu respecta opinia celorlalti si care se exprina in stil basescian sunt in marea majoritate pro base .SI ca sa stii:la fel de mult il detest pe comunistul de iliescu cu limbajul lui de nesimtit, pe voiculescu care il compatimea pe fostul prim-ministru cu numaratoarea”oualelor” cu tot mie scirba de acesti udmr-isti cu averile facute din taiatul padurilor din Romania , deactualul “fat -frumos” pe HARLEY, care atunci cind a fost ministrul Industriilor a avut grija sasi sporeasca averea,iar despre tembelul de vadim ,ce sa mai zic .Dilema mea sia al celorlalti 8mil este:noi cu cine sa votam ca toti care sunt azi in politica neau jefuit si seau batut joc de noi indiferent de culoarea politica.
A scapat prea usor o asemenea impertinenta care l-a hartuit pe cetateanul Basescu.Ea stie foarte bine cat a luat de la mogul pentru a-l provoca pe Basescu sa-si iasa din fire.Sa se puna empatic fiecare individ in pielea lui Basescu si sa se gandeasca cum ar fi reactionat.
Fain fain… http://www.politiceanu.com
doar reporteritza apartine trustului de televiziune condus de motanul FELIX.
normalca e dl antena..pt ca conservatorul voiculescu este dusamnul lui basescu in politica….dc nu a fost un reporter dl antena 1 sau altcineva?…vai samra…cred ca nciic la buda nu poate merge fara al filmeze…da ceo vrut sa filmeze shi aia?cum ishi cumpara hartie igienika pt buda akas?sau cu ce pasta de dintzi se spala? o vai samar…
sunteti impartiali, spuneti jumatati de adevar, judecati netinand cont de toate probele, si nici macar nu spuneti la lume ca discutia in care domnul presedinte a folosit termenul de “tiganca asta imputita” se desfasoara intre el si nevasta lui, in masina. E o parere proprie, care o spune nevestei lui. Reporterita a intrat mult prea adanc in intimitatea presedintelui, asa ca in fata mea, e doar un papparazi. Normal, intr-o tara europeana, serviciul SPP ar fi pus-o cu fata la asfalt pentru apropierea tendentioasa mult prea mare de presedinte.
e bine ca Domnul Basescu nu s-a oprit mai incolo putin sa-si suflece un pic mainile la nevasta lui, ca astia ar fi fost in stare sa publice si asta.
ANTENELE, sunteti de rahat…
si Bihon, pentru voi am altceva:
fiti seriosi si echidistanti, ca altfel o sa va pierdeti cumparatorii!
E adevarat ca presedintele a comis-o, dar uitati-va putin si la context.
Nu va certati fratii mei ,Iehova vede totul de acolo de sus si fiecare isi va primi pedeapsa pe masura fie el chiar si presedinte ca doar si el este un muritor de rand.
Iehova ,mantuitorul romanilor de pretutindeni sa va Binecuvanteze !
Cum adica Base a facur bine ceea ce a facut. In primul rand poate fi acuzat de furt (cum dracu sa iei telefonul cuiva, chiar daca esti presedinte)si apoi daca nu rezisti stresului de ce naiba mai iese pe strada? Nici fotbalistii nu au facut asa ceva pana acum, nici chiar cei din lumea interlopa, dar un presedinte?!
Dar astia suntetzi voi, probabil ca va place circul lui Base si de aceea l-ati votat, ce mai conteaza si politica…
Atunci cand ziaristul l-a intrebat despre noul sef al SRI…
NU inteleg pe multi de pe forum. Sunt multi patimasi, putini incearca sa fie impartiali. O tema asemanatoare a fost si la oradea cu declaratia unui politician local ^putoi de om^ sau altul care incerca pe cale juridica sa-si apere imaginea. In cazurile amintite toata lumea a fost anti politicieni – pro ziaristi(uitati-va pe comentarii) acum altii au alte drepturi. Nu stiu daca ati citit Orwel, unde la ferma uni putea ce alti nu si la inceput chiar au aplaudat. Sunt sigur ca majoritatea dintre voi sunt intelectuali sau cel putin persoane cu studii superioare. As dori daca se poate sa vedeti ca intr-adevar nu poti face ce vrei in anumite functii. Printul Henry si-a luat un costum nazist in perioada carnavalului si a fost facut praf de catre societate si presa. Nu este voie ca un presedinte sa atinga valori fundamentale. Nu poate spune elevilor sa nu invete ca nici el nu a fost un elev stralucit dar e presedintele tarii. Nu spun ca aceste vorbe nu aduc voturi, nu sunt umane, nu sunt simpatice dar sunt contraproductive. In occident starurile sunt chemate sa realizeze campanii pozitive, antidrog, antiprostitutie, pt valoare, etc. Sunt dezamagita ca persoane care sunt sigur acasa in famili iau decizii lucide cauta scuze pentru asemenea gesturi. Presedintele a gresit clar si-a cerut scuze OK, dar ar trebui sa fie mult, mult mai precaut, mult mult mult mai serios. Churchil spunea ca un om politic gandeste in mandate iar un om de stat in generatii. Generatia basesciana cum va arata: va fi curvar? (a declarat ca era si el singur pe mare)va fi mediocru la invatatura? (a spus ca nu-i placea invatatura)va fi agresiv? (va lua ceva ce nu-i al lui cand e suparat)Va injura ? sper ca nu. Eu il simpatizez pe D-ul Basescu dar mi-as dori foarte mult sa se schimbe. Nu spun parere despre revenire pt. ca eu nu am fost la vot tocmai datorita faptului ca nu m-a cinvins ca va fi altceva, va fi un model de moralitate, un factor de echilibru, un OM DE STAT cum il definea Churchil.
DRAGA EMESE SA STII CA UN PRESEDINTE NU SE POATE COMPARA CU UN POLITICIAN LOCAL, SA FIM SERIOSI
CEI CE AU SCRIS AICI PRO BASESCU SINTETI PENIBILI DEA DREPTUL
DIN PACATE DIN CEI CARE AU VOTAT SIMBATA DOAR 20% AU FOST INTELECTUALI IN REST OAMENI FARA CARTE
LA ASA VOTANTI ASA PRESEDINTE JUCATOR
MA INTREB OARE DACA INTR O NOAPTE DUPA UN GOLDEN SPRIT INCEPE UN CONFLIC CU UE A UNEI TARI DIN AFARA EI CUM AR ARATA BASE CONVOCIND CSAT LA 2 NOAPTEA DUPA UN GLODEN SPRIT VA DA-TI SEAMA
ASA A DEBUTAT SI NEA NICU IMPUSCATUL
AMINTITIVA LOZINCA CEAUSESCU SI POPORUL
ACUM E BASESCU SI POPORUL
VIZAVI DE COMPORTAMENTUL FATA DE “TIGANCA ZIARISTA” DENOTA INCA ODATA CA NE AFLAM IN CORABIA PIRATULUI
HAI SICTIR
Poporul roman poate sa fie bucuros ca are un Presedinte care spune asta ce crede tot Poporul. Am trait 43 de ani in Romania, dar nu am intalnit in tot acesti ani un tigan s-au tiganca care nu a fost puturos.
La toti care critica as svea o intrebare, nu va place adevarul????
Adevarule ca toti tiganii sunt puturosi. Basta.
BAI NENE DE LA GERMANIA PROBLEMA E CA NU ERA TIGANCA ERA O JURNALISTA DAR M AI INTII DE TOATE CONTEAZA RESPECTUL CARE 43 DE ANI NU L AI AVUT IN ROMANIA SI ACUM TINDE SA SE INTOARCA PROSTIMEA LA PUTERE.EU CRED CA POPORUL NU E DE ACORD CU GESTUL SAU POPORUL CU 12CLASE SAU CU STUDII, RESTUL E PLEAVA SI PE ASTA SE BAZEAZA BASE
NEINTOARCEM DE UNDE AM PLECAT .NU MAI POTI SA TE EXPRIMI LIBER CA TI SE INCHIDE GURA: AUZI CE DERANJ LA INTREBAT DACA CREDE CA VA CISTIGA REFERENTUNUL EI NA CE JIGNIRE CE IMPERTINENTA PE JURNALISTA
BAI NENE ESTI PRIMUL OM IN STAT CIZELEAZATE CA AM COBORIT CEVA MAI DEVREME DIN COPAC FATA DE AFRICANI SINTEM EUROPENI NENE .
voi l-ati vrut…
Voi l-ati vrut.Acesta este omul care ne reprezinta.Vai de noi.Asa cum am mai spus lupul isi schimba fata dar naravul ba.Se crede tot un comunist si crede ca poate face ce vrea.A vandut si flota si a demonstrat ca cine are bani in tara asta are dreptate pt. ca i-a platit pe toti sa-l scoata basma curata.Asa tara asa presedinte.El,ar trebui sa fie, un model pt.toti.Ce pot invata cei tineri din asemenea manifestari si altele cand sta si bea cu Becali dupa care EL conduce masina sau se urca pe o lada de bere si flutura steagul si alte mitocanii pe care nu le face cel ce are cei 7 ani de acasa nu un presedinte.Bravo base,iarasi ti-ai dat arama pe fata.
ghinion… ce sa-i faci daca nici la cumparaturi nu-l lasati sa mearga. Si asa merge des =))
Stimate domnule din strainatate. Nu este vorba despre a spune adevarul sau nu ci de curentul pe care-l poate genera un purtator de imagine. Bush nu va putea spune niciodata nigger imputit, a doa zi ar fi pe strada toti negri si albi laolalta. Merkel nu va spune evreu imputit pentru ca ar fi facut praf. Presedintele unei tari este seful diplomatiei – in fisa lui de post scrie ca nu are voie sa faca ce fac toti ceilalti. Are drepturi speciale (este pazit intotdeauna, merge cu avion special, are asigurat prin lege un trai decent si dupa mandat cu casa de protocol si SPP-ist cu tot)acest lucru necesita si sacrificile lui. ESTE MODEL DE URMAT in atitudini. Va rog nu mai veniti cu chestia ca ati trait 43 de ani in romania, veniti inapoi si dati-ne lecti de aici. Wolfgang Schussel a parcat ilegal si i-a fost dusa masina la noi masina D-lui presedinte a fost lasat acolo nimeni nu a avut curajul sa-i puna factura pe parbriz. Politia e de vina aici ar fi trebuit sa trimita prin posta amenda.nu avem inca democratie pazita de institutii, autoritatea statului este legata de ierarhia autoritatii de persoane publice. Ascultati ce a spus presedintele cand a luat telefonul si D-na a spus ca va merge la politie a spus nonsalant mergeti. Imi pare rau dar a gresit. Nu va inteleg, care ar fi limita cand ati putea recunoaste ca e o greseala si ok. Acest lucru nu inseamna ca nu mai trebuie sa-l sustineti in continuare. Dar prietenul bun este acela care la betie nu iti ofera urmatorul pahar plin ci iti ia paharul din mana si te duce acasa. Toti ceilalti it vor intoarce spatele. Prima greseala este atunci cand uni oameni nu accepta sa fie contrazisi.
http://www.politiceanu.com — look @ comments 😛
sa incepem cu o intrebare cat se poate de simpla : de ce chiar o jurnalista de la antena 1 ? stim cu toti cat de mari fani a lui basescu sunt cei de acolo , adivca mai bine zis consdusi de felix motanul …oricum mi se pare f cunoscuta faza asta , ca de obicei , dupa un succes a lui basescu apare cinva pus sau chiar de la antena unu care facee ce face si uite reactie….sa ne amintim de persoana aia crare l-ar fi auzit p base , p blaga si p videanu la o discutzie despre viitorl tarii…..persoana care era inrudita cu un ziarist d la antena unu si de care nu am mai auzit nimica pana acuma …sincer ….FELIX NU DORME…:II CU ANTENELE RIDICATE !!!
E o problema uni revin si scriu aceleasi lucruri, la intervale de timp diferite fara sa mai adauge o idee noua sa raspunda eventual la parerile altora. Dialogul inseamna sa vorbesti cu celalalt nu sa-ti asculti propria voce. trebuie sa va spun ca din perspectiva celor intamplate si descrise in articol NU ARE RELEVANTA la ce ziar lucra persoana respectiva. Daca omori o persoana esti condamnat idiferent daca omul era un cersetor sau un cercetator NASA. In biblie nu spune ca nu-i voe sa furi putin ci SUNE: NU FURA. Va rog nu luati atitudini doar din patima, acest lucru se poate face la comentarii sportive dar cu privire la oameni de stat la institutii trebuie o parere mult mult mai detasata de impulsuri de moment.
de ce nu-si arata shi “jurnalista” aia fata la TV ? O fi vreo spioana sau agitatoare ??
Nu va certati ,va rog insistent de ce vreti sa-l suparam pe Iehova mantuitorul romanilor de pretutindeni ?
Iubiti-va ca niste frati nu mai purtati conversatii jignitoare !
Iehova sa va Binecuvanteze !
Parerea mea este ca jurnalistii de multe ori o cauta cu lumanarea si sar calul. Nu stiu de ce nu poate fi lasat omul acela in pace in timpul lui liber?
Cred ca presedintele a rugat-o destul de frumos sa il lase in pace dar daca nu intelege … asta e.
Sa il critice cei care nu ar fi reactionat la fel atunci cand li se urmarea fiecare miscare si se interpreta fiecare besina trasa.
mai date tu cu iehova ta jos de pe net !!!!!!!!!!
bine toti suntem corecti nimeni nu greseste niciodata nu am i-jurat nu am aruncat seminte sau hartii pe strada nu am scuipat nu am jignit pe nimeni cand o musca te deranjaza nui faci nimica!HAI SA FIM SERIOSI!Base bine ai facut ca dor esti roman,astia suntem noi romani”sau poate gresesc” pana la codul bunelor maniere e inca drum lung,pote copii nostri?
Antonescu de traia / Pe tzigani ii omora
Sunt niste ipocriti cei de Antena 1,2,3 si 4 si este mai mult decat vizibil ca au pile la CNA. Cum este permis ca o televiziune sa accepte ca la stirile de la ora 19:00 , realizatorii sa-si dea cu parerea (personala)despre presedintele tarii. Sunt niste GUNOAIE (parerea mea).
Daca ar fi dupa mine pe 90% din ziaristii vanatori de senzatii tari i-as impusca.
ma-i documenteaza-te,Bush al tau,la o campanie electororala,la facut pe un ziarist,jidan imputit nestiind ca microfonul de linga el era deschis ,sau in ziua cind a declarat, ocuparea irakului,sa maimutarit in fata unei lumii intregi fara sa fi stiut ca este online !!!mai citeste si tu cite ceva ,inainte de a vomita timpeni pe forum !!!!!despre mari tai presedinti,iar premierul tau englez, Churchil,era alcolist bea o sticla de wisichi pe zi, si asa mai departe,cu exemplele,ar fi multe, dar timpul costa bani,si eu nu am timp pentru aberatiile tale !!!
Scria cineva la un moment data ca prostii care l-au votat, doar 20 si ceva la suta au avut studii superioare. Se pare ca nu stie unde traieste: ponderea celor cu studii superioare in structura populatiei, e in jur de 20-30 % :))). Se pare ca persoana nu face parte din cei 20-30%, daca nu stie o chestie simpla ca asta. Iar cat priveste pe cei ce zic ca presedintele e presedinte 7/7 24/24… Timpul in care se duce la buda e inclus in timpul asta??? Sau si atunci trebuie s-o faca diplomat? Ipocritii lu peste
… dom Presedinte, nu ti-e rusine, manca-ti-as, sa vorbesti asa de minoritati? Poate imi cumpar hapardament la tine in bloc, si iti transform viata in cosmar pana te oblig sa te muti, hasha cum procedam cu toti rasistii care indrazniti sa castigati un ban cinstit si sa locuiti in zone centrale! Nu-i e rusine la dom presedinte sa vorbeasca hasha de noi, adica io am BMW X5 si el ma face imputit, pupa-ti-as portofelu ? Ce, io n-am voie sa filmaresc cu celularu pe cine am io chef? Rusine! Si lui si la dom Antonescu, care voia sa ne arunce cu trenu in prapastie doar pentru ca facem cate 7 copii si mergem la furat pentru ca nu avem cu ce sa-i crestem! Discriminare, sa mor io!