Proiectul se află, deocamdată, abia în faza de evaluare. Oficialii de la Ministerul Transporturilor sunt optimişti şi spun că lucrările vor începe într-un an şi jumătate şi vor fi încheiate în umătorii trei.
Tot atunci, în 2013, odată cu finalizarea Canalului Dunăre-Bucureşti, ar putea fi demarate lucrările de construcţie a două porturi în sudul şi în estul Capitalei – în localităţile 1 Decembrie şi Glina. Viitoarea cale navigabilă ar putea scoate însă din buzunarele autorităţilor peste o jumătate de miliard de euro. Costurile ar putea fi mult reduse dacă România va reuşi să acceseze fonduri comunitare. Şi se pare că avem toate şansele, întrucât semnalele de la Bruxelles sunt favorabile proiectului, cu atât mai mult cu cât acesta se încadrează în politica de coeziune a Uniunii Europene.
Avantajele ar fi pe măsură, spun specialiştii. O cale navigabilă care ar lega capitala de Coridorul Transeuropean de Transport nr. 7 Rhin-Main, cu o capacitate de transport de 20 de milioane de tone de marfă ar aduce încasări de 20 de milioane de euro. În plus, s-ar crea mii de noi locuri de muncă – 8000 generate numai de reluarea lucrărilor şi 300 permanente, dar şi transport de cinci ori mai ieftin decât cel rutier.
Nu sunt de neglijat nici energia care ar putea alimenta zeci de localităţi, precum şi eliminarea pericolului de inundaţii pentru 30.000 de hectare de teren agricol şi 11 localităţi cu peste 6.000 de gospodării. Şi zonele adiacente capitalei ar avea de câştigat de pe urma acestui proiect, în condiţiile în care apa acumulată ar putea alimenta localităţile riverane şi ar putea asigura necesarul de irigaţii pentru peste 150.000 de hectare de teren arabil.
În prezent, singura lucrare terminată pe traseul actual al Canalului Dunăre – Bucureşti este barajul de la Mihăileşti. În rest, doar ruinele obiectivelor construite din 1986 şi până în decembrie 1989, care ar fi trebuit să se transforme în porturi, ecluze şi poduri.
sursa:Antena 3
Bucureştiul ar putea avea două porturi până în 2013
<p>Până în 2013, capitala ar putea avea două porturi. Construcţia acestora depinde însă de reluarea lucrărilor la canalul navigabil Dunăre - Bucureşti, se arată în cotidianul Evenimentul Zilei. Canalul Dunăre-Bucureşti va avea 73 de kilometri şi va face legătura între Capitală şi Olteniţa.</p>
Trimite articolul
X
powered by
Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea s-a impus cu scorul de 45-40 (21-20) în meciul de pe teren propriu cu satelitul echipei Potaissa Turda. Partida a constituit prologul etapei a 5-a din Seria C a Diviziei A de handbal masculin și a avut loc în seara zilei de joi, la Arena „Antonio Alexe”.
Economic
Preluarea NIS Petrol, compania care operează cele 19 benzinării Gazprom din România, urmează să fie realizată de firma românească de construcții metalice Argenta SRL.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoatea Loredana Doseanu, care activează în prezent în cadrul Secției I Civilă a Curții de Apel Oradea, a obținut promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Economic
Reducerea accizei la motorina standard se menține și în a doua jumătate a lunii octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni care au ajuns în Parcul Brătianu au ținut să își exprime, pe rețelele de socializare, nedumerirea față de lucrările care se mai realizează în respectivul parc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!