“În ziua de miercuri va începe să plouă mai întâi în vestul ţării, după care unda de precipitaţii va traversa întreaga ţară şi se va transforma spre seară în ninsoare.
Cantităţile de precipitaţii nu vor fi însă atât de mari încât să fie necesară emiterea unei atenţionări meteorologice“, a declarat Ion Sandu în conferinţa de presă de la Ministerul Mediului. Acesta a mai spus că începând de miercuri după-amiază şi până vineri dimineaţă vremea va avea din nou aspect de iarnă în Bucureşti.
Temperaturile vor scădea cu câteva grade faţă de cele din ultimele două zile, urmând ca de vineri vremea să se încălzească din nou. Potrivit lui Sandu, România va mai fi traversată de un front atmosferic cu precipitaţii şi temperaturi scăzute şi în data de 27 ianuarie, acela urmând a fi chiar mai acut decât cel de miercuri. Sandu a mai precizat că în special noaptea şi dimineaţa devreme în Bucureşti se va produce polei.
De miercuri incep ninsorile
<p>Vremea se va răci începând de miercuri după-amiază. În Capitală ploaia din timpul zilei se va transforma spre seară în ninsoare şi se va forma polei, datorită răcirii prognozate, a declarat, marţi, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu. </p>
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma modificărilor aduse Codului Fiscal la finalul anului 2025, o dezbatere juridică și administrativă a apărut la Oradea privind posibilitatea acordării de scutiri de impozite locale pentru persoanele cu handicap grav și accentuat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Volumul său, „Psychedelia reflectată în rockumentare”, surprinde nu doar era psihedelică dar şi rockumentarele – filmele documentare rock.
FC Bihor
În ultimul joc de pregătire din Antalya, FC Bihor a întâlnit pe FC Fratria Varna, locul 2 în Liga 2 din Bulgaria cu 41 de puncte din 13 victorii, 2 egaluri și 3 înfrângeri, golaveraj 35-13, la 6 puncte distanță de liderul Dunav Ruse, care are și un meci mai puțin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 39 de ani, din Oradea, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare pentru furt calificat comis în Austria, a fost prins de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor, în urma unei operațiuni desfășurate joi dimineața, într-o benzinărie de pe strada Ovid Densușeanu, din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de calendar pentru înscrierea în clasa pregătitoare în anul școlar 2026 – 2027.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Batăr a semnalat un caz de vandalism petrecut în parcul din localitatea Sat Nou, comuna Batăr.
3
Citiți principiile noastre de moderare aici!