Doar 14 din cele 32 de grădini zoologice pe care le avem vor beneficia de finanţare de la Guvern, lucru care le va salva de la dispariţie. Printre acestea nu se numără şi Grădina Zoologică din Bucureşti, întrucât „nu a cerut finanţare”, a precizat ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi.
Suma atribuită investiţiilor la grădinile zoologice se ridică la 38 de milioane de euro şi va fi alocată până în anul 2012 grădinilor zoologice din Oradea, Braşov, Reşiţa, Turda, Craiova, Galaţi, Hunedoara, Târgu Mureş, Ploieşti, Rădăuţi, Bârlad, Râmnicu Vâlcea, Slatina şi Timişoara.
Ministrul Mediului declară că închiderea grădinilor zoologice nu va însemna oprirea funcţionării lor imediat în următoarea zi. „Va trebui să le găsim un nou loc unde să trăiască, pentru că nu vor fi eutanasiate, iar închiderea poate să dureze de la două luni, la doi ani”, a explicat Korodi. Animalele din grădinile zoologice închise vor fi redistribuite celor 14 rămase.
Grădina Zoologică din Bucureşti s-ar fi putut muta la Chiajna, dar şi acel teren este revendicat astfel că Bucureştiul ar putea rămâne fără Zoo.
Autorităţile bucureştene vor elabora un studiu privind realizarea unei noi Grădini Zoologice, conform proiectului de hotărâre votat în decembrie de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Noul parc zoo ar urma să se realizeze pe un teren de peste 60 de hectare, din zona Giuleşti, lângă Lacul Morii.
Grădina Zoologică din Bucureşti ar putea fi închisă
Reactualizat la:
Lipsa investiţiilor, condiţiile proaste de cazare şi igienă – toate acestea sunt motivele pentru care 18 grădini zoologice din ţară vor fi închise.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Administrația publică locală se află în pragul unui conflict de muncă major.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, printr-un apel la 112 primit de IPJ Bihor în seara zilei de 2 februarie, în jurul orei 18:44, că pe centura ocolitoare a localității Sânmartin s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Aleșd i-a condamnat la câte 2 ani de închisoare, cu suspendare, pe doi soți din Șuncuiuș, acuzați de rele tratamente aplicate minorului, după ce l-ar fi lovit „cu bâta, urzica, zbiciul și cu palma” pe un copil de 5 ani, aflat în îngrijire lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei 11 membri ai delegaţiei au făcut şi deplasări în teren pentru a surprinde viaţa sătenilor indieni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a emis, pe 2 februarie 2026, ordinul de începere a lucrărilor la pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, în zona intersecției cu calea ferată Oradea - Băile Felix.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada 26 - 30 ianuarie, polițiștii bihoreni au confiscat valoric peste 415 metri cubi de lemne de foc și cherestea de rășinoase, în valoare de peste 110.000 de lei.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!